Ciocolata e buna pentru dureri in gat

In tot autobuz sunt doar eu, soferul si inca o femeie.

"Domnisoara, vreti ciocolata...e de la D-zeu?". Nu multumesc, ii raspund mai mult decat politicoasa. "Bine, sa-i multumim lui Dumnezeu atunci...". Urmeaza apoi o discutie ciudata, un raspuns la intrebarea "Ce se intampla, doctore?".

" Sa stiti ca ciocolata este buna pentru raceala...cum sa va spun..inlatura...emoliaza gatul...sa stiti, am luat eu. E buna si lamaia cu miere, sa faceti asa o pasta, un pic acrisoara, e foarte buna". Tanara inca vorbea cand autobuzul a oprit in statie. Si-a strans repede lucrurile, cele trei genti si o plasa si a coborat gradita din autubuz, nu inainte de a saluta.

Cu placa

Cand esti pe placa de snowboard esti liber, atat de liber incat iti amintesti de tine, de fiecare os pe care-l ai, de fiecare bucatica din tine. Cand aluneci te gandesti la dambul ala pe care trebuie neaparat sa-l eviti ca sa prinzi viteza. Reusesti! Apoi, te dai din ce in ce mai bine. N-ai cazut de vreo 50 de metri. si crezi ca, in sfarsit, vei reusi sa faci smecheria aia pe care ai vazut-o tu la unu'. Apoi cazi si o iei de la capat

Zapada de zahar

Pasii imi aluneca prin zapada. Ar fi trebuit sa ma fi dat acum cu placa. Mi-am luat totul la mine: costumul verde de la second hand (15 lei bucata intreaga), placa fara legaturi si boots-ii pe care mi-as fi dorit sa nu-i fi inchiriat. Degeaba, la munte n-a nins!

Stau in varful muntelui, incaltata cu niste papuci cu 2 numere mai mari. E putina zapada. N-am de unde sa-mi iau avant si nici unde sa ajung. Muntele e aproape gol. Cativa pusti se dau cu punga pe o buza de munte.


Weekend-ul viitor va ninge!

Povestiri africane

Am inceput acum ceva vreme un experiment (de voie, de nevoie): lectura exclusiva in mijloacele de transport. Astazi, am terminat prima carte. Acum, la final cred ca a fost nedrept sa citesc Povestiri Africane in metrou, asta pentru ca am citit cea mai buna carte din ultimul an intre 3 statii de bus.

Povestirile Africane redau o lume aparte, ciudata, parfumata si arsa de razele soarelui. Iti da senzatia ca respiri langa oamenii Continetului Negru, ca ei sunt langa tine, si ca, daca iti vei ridica ochii din carte le vei vedea degetele goale de la picioare. Cu fiecare pagina pe care o dai, simti in nari mirosul uscat de sclavie, de pamant secat de viata si de dreptate.

Comunism. Bibiloteca. Nicio carte

Mergem rar la biblioteca. Citim mai putin ca-n liceu. Citim in metrou, in statia de autobuz, in picioare, inghesuiti intre 10 calatori, pe scaun (in zilele bune) cu capul sprijinit de geam. Citim oriunde si oricand, dar mergem rar la biblioteca.

08.50 (dimineata!!!!)-Complexul studentesc Leu. Ploua. Coafura nu rezista si apa-mi trece prin tenisi. Rahat in ploaie.

Ajung la biblioteca. Zambesc (functionarilor comunisti trebuie sa le zambesti, sa-i pupi in fund si sa le dai buna ziua). "Aveti permis?". Raspunsul meu: "Da (razand), doar ca am o mica problema....".

Din acel moment mi-am izbit umerii in zadar de un zid gros de nesimtire, indolenta si prostie (toate trei bine consolidate). "Nu discutam...fara permis vizat nu discutam. Acestea sunt regulile..veniti la ora 1". Inutil sa aduci argumente ce tin de lipsa de timp, de faptul ca lucrezi...ca mai ai si altceva de facut decat sa treci pe acolo sa le saluti pe ele, ca n-ai timp sa te plimbi toata ziua cu 3 carti, CA NU AI TIMP si n-ai de unde sa-l scoti. Inutil sa-i spui ca vrei sa stai doar o ora in sala de lectura si sa citesti o carte. (I-am zis)

Epilog: "Sunt buricul pamantului, si tu depinzi de mine. Da,sunt complexata. Nu mi-am baut cafeaua dimineata. Stau intre carti si n-am citit nici 10% dintre ele, dar le sterg de praf in fiecare zi. Sunt sefa peste altii mai mici...asa ca tine...si ma cred asa grozava in unele dimineti. Cand vine seful meu plec capul in pamant si imi inghit vorbele, dar maine o iau de la capat cu alt student ratacit, asa ca tine" *

Morala: N-ai permis, nu citesti!

*gandire post-comunista

Sofer de Bucuresti

In mana stranga am cheile de la masina. Strang in pumn simtul meu de raspundere, maturitate si priceperea de a merge cu spatele cu masina. Bun. Primul meu drum cu masina, singura prin oras, la o ora matinala.
Masina porneste. Incep deja sa ma gandesc la locul de parcare de la destinatie.( N-am. Nu stiu. Nu pot).

10.30-Piata Universitatii// 10.45 Piata Universitatii acelasi loc

Ajung aproape de serviciu. Caut un loc de parcare. Nu gasesc. Mai caut. Ma uit mai insistent. Atat de insistent incat uit sa merg drept. Intr-o secunda "pup" oglinda altei masini ( un fleac, doar o zgarietura, inca neobservata de proprietarul masinii*). "A fost cat pe aci'". Bun..revenim la locul de parcare. Ies pe o straduta mica. Se face rosu la semafor. Oprim...(nu conteaza unde esti si ce faci..daca e rosu, opresti ).

Doamna din masina din dreapta mea se holbeaza la mine. Da se holbeaza bine. "Hm..uite-o si pe asta". In fata mea se opreste o blonda cu un BMW. Eu sunt pe contrasens ( un oooo ca-n tabloul lui Munch)

Parcarea.

Am gasit loc. Sunt pe trecerea de pietoni. Blochez toate masinile din spatele meu. Un domn se ofera sa-mi parcheze el masina. Rasuflu usurata "Da, va rog!!!!". Acesta a fost Domnul nr.1 care m-a ajutat cu parcarea.
Domnul cu nr. 2, colegul meu, a urcat masina pe trotuar ( sa nu incurce circulatia).

Intoarcerea

Eu am adus masina acasa intraga (atat eu, masina cat si cei din jurul meu)

Post Scriptum: Maine merg cu metroul. Revin la lenea de dimineata, la imbulzeala din troleu, la romanul dintre 2 statii de bus.

*stiti doar ca masina e imprumutata

David

Imaginea lui David plimbandu-se pe holul spitalului inca ma bantuie. Era la fel de mic ca un copil de 6 ani, desi avea 11 ani. Zambea. Avea un bandaj mare pe gat si abia puteai intelege ce vorbeste. Isi cara voios dupa el perfuzia. Sufera de sindromul intestinului scurt. E banal sa-ti spun ca are nevoie de o operatie in America. Practic sansele sunt minime. Mi-a intins mana in semn de "noroc" si m-a condus cu privirea pana la capatul holului. El, a ramas pe un scaun, cu perfuzia langa el. Acolo era casa lui.

Pierdut coucher, ofera recompensa!

In general sunt in alt film. Inutil sa detaliez. Nu tu memorie buna, nu tu organizare, nu tu bun simt cu unii oameni, nu tu nimic...

Hmm..Ieri mi-am pierdut musafirii. Doi tipi din Argentina trebuiau sa stea la mine 2 nopti. Zis si facut.... promisiune.

Stau cu masina in trafic (nu-i a mea, e imprumutata). Mi se opreste motorul pe la Cismigiu. E un trafic infernal. Stau in fundul altei masini de 15 minute. Ajung cu jumatate de ora mai tarziu. N-am gasit pe nimeni in fata la TNB. M-am invartit..m-am tot rasucit...si ..l-am abordat pe un tip care statea pe scarile din fata metroul. "Hei". S-a balbait. ( Clar, e strain) Schimb limba si-l intreb daca e din Argentina. "De ce ar trebui sa fiu din Argentina?" ( Fain, omul e destept !) "Couchsurfing....?". Zice ca da, dar ca el isi asteapta gazda si eu nu-s aceea.

Misto..am plecat acasa fara musafiri.

Chris on TV

Pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte, Chris a binevoit sa acorde un interviu. Iata povestea lui in imagini

Couchsurfing la final

Nu-mi plac musafirii, mai ales cei nepoftiti. Chris a fost exceptia.
Mi-a dovedit multe lucruri, printre care ca :

• exista aventura dincolo de viata citadina

• poti sa-ti aduni tot curajul din lume, sa-l pui intr-un ghiozdan, si sa-l cari pe umerii

• poti sa-ti pui toti prietenii intr-un laptop, si sa-i plimbi cu tine prin lume...

Chris a lasat in urma lui impresia ca-ti poti indeplini orice vis.

Oricum, e greu sa pui in cuvinte o astfel de experienta. E greu pentru multi sa inteleaga cum de poti dormi cu un strain in acelasi pat, cum de poti musca din acelasi mar si cum de poti bea din aceeasi bere. Eu am avut curajul sa incerc. La final, pot spune ca, Chris a venit in casa mea ca un strain si a plecat ca un prieten.

Acum Chris e in Brasov. E in drum spre Polonia. La sfarsitul lunii va fi in Berlin.

Detalii despre aventura aici

Sushi, home made

Chris gateste. Face sushi si inca ceva. Pe o varfurie verde, patrata, stau aliniate bucatile de avocado, pestele somon, feliile subtiri de castravete. Intr-un alt vas zace orezul. A adus cu el alge de mare. Se plimba de colo-colo cu cateo oala in mana.

Toate ingredientele le-au cumparat din supermarket: avocado, somon (10 lei 240 de grame), sos de soia (12.04 lei), castraveti,orez. (vreo 50 de lei adunat)

Cica vanzatoarea nu vorbea engleza. Chris a primit mai mult rest decat trebuia. A incercat sa-i explice. Degeaba. Vanzatoarea nu vorbea engleza. Cred ca a fost razbunarea lui.

Zilele trecute a fost la o pizzerie de fitze din Herastrau. Chelnerii au vrut sa-l fraiereasca. Au zis ca o sa cheme politia. Chris a asteptat-o. N-au venit. L-au lasat sa plece cu conditia sa nu mai vina pe acolo. Ehh..asta e...nu toti vorbitorii de engleza arunca cu bani pe terase de 2 lei.

Un olandez la Bucuresti

Chris are o viata independenta la Bucuresti. Vine cand vrea acasa. Ieri s-a intalnit cu alti prieteni si-a colindat cateva cluburi. A venit acasa spre dimineata si a sunat la interfon. Exact cum faceam eu cand stateam cu parintii.

Ieri dimineata (pe la 16:30) s-a dus sa cumpere paine. Eu pregatisem micul dejun. El a venit cu iaurt, suc, paine si cascaval.

E greu sa intelegi de ce-ai vrea sa gazduiesti un om strain in casa ta? Cineva mi-a zis ca toata chestia asta ii suna "emo", si ca oricum, tine de educatie sa mergi la hotel.

Hmm, ce-ai prefera, sa iei micul dejun intr-o sala de restaurant, sau in casa unor francezi/ germani/olandezi? Cum e oare mai bine, sa fii turist de turma sa vizitezi si tu ce-a vizitat Gheorghe, sa te uiti si tu la poza din ghid si apoi la obiectivul din fata ta, sa faci 3 fotografii si sa te cari acasa, c-ai vazut Parisul?

Astazi, Chris face sushi.

Couchsurfing II

Chris traieste in Amsterdam. A crescut in America. A avut o casa pe care a vandut-o ca sa-si cumpere o barca ( un mic iaht) pe care-l tine pe Coasta de Est a Americii. Acum sta la mine pentru o saptamana, pentru ca eu am o canapea disponibila.

Discutii

In Bar

Ziua 1.
Eu:" Nu va suparati, aveti un servetel ?"
Barmanul: "Se spune hartie igienica...Da, va aduc"

Ziua 2
"Eu: Doua beri
Barmanul: Blonde?
Eu: Aveti si altfel?
Barmaul: Nu, dar suna bine..."

In metrou:

Se ia una bucata pitzipoanca si i se pune un telefon in mana. I se da impresia ca lumea se uita la ea si don'soara incepe sa "vorbeste" tare, cat s-o auda tot metroul.

Discutia 1.

"Buna Pisi..auzi...fa-mi si mie o favoare...Ia-mi, te rog, 5 timbre...da, de alea de 1 leu. Imi trebuie pentru actele mele de casatorie" Ce-am inteles : ca Pitzi se marita

Discutia 2.

"Buna fata...Asa si diseara mergem de la 8 la 9 la arte martiale..Da, da,deci de la 8 arte martiale. Si tre sa fiu desculta? In soseste? Trebuie sa ma imbrac cu ceva special?" Pitzi face sport..nu stie ea de care, dar face.

Discutia 3.

"Buna....Pisi. Auzi, aveau tu colierul ala cu pietre SWAROWSKi. Da, il vreau pe ala cu piatre albastre. Da, pastreaza-mi si unu set cu cercei si colier..si ce mai ai asa finutz"- Pitzi vrea bijuterii

* Replicile sunt cu mult mai savuroase decat le pot eu reda

La coada la KFC

Stau la rand sa-mi cumpar aripioare picante (multi dintre voi stiu ca eu nu mananc nimic de la KFC). E cald de mori...pute a condimente si a pui. In fata mea o doamnisoara comanda pentru tot neamul: 7 sucuri, sosuri, cartofi prajiti si aripile tuturor pasarilor.
Caserita are obrajii rosii si parul cretz indesat sub sapca neagra. E vanzatoarea tipica pentru un astfel de fast-food: c-un pic de burtica si niste sunci prin punctele esentiale. Prin crapatura dintre doi nastruri se vede sutienul alb si-o parte din sanul lasat. E dizgratioasa.

Inca e cald de mori.

Oamenii flamanzi tipa la mine ca m-am bagat in fata. Nici nu incerc sa le explic ca o sa cumpar mancare ca sa ma uit la ea.

La scoala

Cel mai probabil veti considera aceste randuri o exuberanta aroganta, inganfare si chiar prostie. Va pun la incercare.

Merg la scoala de vreo 13 ani. In fiecare an imi sunt controlate cunostintele. Dupa ce trec examenele nu raman cu nimic (da, stiu, pot sa te mint sa-ti spun ca sunt cea mai desteapta). Din liceu nu-mi mai amintesc decat cele 100 de carti pe care le-am citit. Din primul an de facultate, doar cum se scrie corect

Anul 2
E toamna. Am job si mananc covrigi. La scoala stau degeaba. Nu inteleg de ce trebuie sa mai vin? O colega mi-a zis ca asa e la scoala, vii si stai degeaba. Inca nu m-am obisnuit. Vreau sa fie altfel.
Azi am fost la scoala. Am stat 4 ore pe un scaun. Am mazgalit 5 randuri pe o foaie, randuri care se puteau reduce lejer la 5 cuvinte, intr-o fraza. Nu, dar a trebuit sa stau 4 ore pentru asta. Am stat pe scaun. Da, pe scaun. Am scos trei cuvinte. (buna ziua/ ma scuzati/ la revedere), alea monosilabice nu se pun.
Proful a tinut un monolog de 4 ore in care si-a expus parerile proprii. Dar pe mine asta NU MA INTERESEAZA!
Mi se pare aberant ca acest sistem “eu, prof, iti tin teorii expiratate tie, un student prost” , inca mai functioneaza. Mi se pare hilar ca ne tinem teorii unii altora, ca aruncam cu noroi si ne ridicam pe niste piedestaluri de carton.

Vreau sa merg la scoala si sa invat lucruri noi. Vreau sa mi se explice lucruri elementare pe care cu siguranta le voi/pot folosi. Vreau sa stiu lucruri valabile. Nu-mi folosesc la nimic considerentele de ordin personal. Am trecut demult de perioada in care mestecam cu sarg parerile profesorilor si mi le insuseam.

Da, stiu, e confortabil sa nu ceri nimic de la cei care sunt platiti sa te invete ceva. E lejer sa stai sa-ti pierzi timpul impreuna cu el, in discutii puerile si glume de atmosfera. Da, probabil tocmai de aceea peste vreo 20 de ani vom fi in lanturile aceluiasi sistem.


PS: Nu de multe ori ai insa ocazia sa incepi o a doua scoala, la primul loc de munca (si nu ma refer la perioada de “training”).

In 2 timpi si 3 miscari

Stau mult prin mijloace de transport. Stiu mirosul ascutit din autobuz, luptele corp la corp pentru un loc mai bun( in picioare) si oamenii ce se lungesc pe langa tine, doar doar le cedezi locul (nu vorbim de batrani).

In seara asta:
O doamna supraponderala se fatzaie de pe un picior pe altul. Se agata cu amandoua mainile de scaunul meu, mai sa-l rupa. Cred ca o sa ma ia in brate. Se agata de bara din fata. Se batzaie in continuare de pe un picior pe altul. N-am chef sa ma ridic.

Lectura
Citesc mult in autobuz. Intentionez sa termin o carte citita numai in mijloace de transport (vreo 600 de pagini). Va tin la curent cum merge lectura (pana acum am dat gata 100 de pagini).

Relatii de prietenie
Eram intr-o seara tolanita pe un scaun de plastic, in bus, pe ruta mea nocturna. Citeam un articol scris de Lupsa. Pentru o clipa, imi ridic privirea din revista. Tanara de pe scaunul din fata, imi face un mic semn. Nu-l inteleg. Imi explica "Vroiam sa va spun ca aveti pantalonii agatati, sa stiti!".
raspunsul meu : "Aaa..stiu...sunt tociti. Stai linistita, asa se poarta acum". Am terminat razand. Eu, aveam pantalonii rupti.

Romeo si Julieta

O piesa de teatru sarat de romantica pe eticheta, ingrozitor de plictisitoare pe scena.

De-o parte si de alta a salii de teatru, actorii imbracati in rosu stau rezemati de perete. Incepe piesa. Actorii par plictisiti. Apare Romeo purtand conversi negri si camasa alba de cavaler. E o interpretare moderna. Julieta are colanti albi, 3 sferturi. E desculta. Mi-e somn.
In loc de sabii manuite de curaj actorii se joaca cu niste pumnale de lemn. Decorul e prea minimalist pentru o astfel de piesa de teatru. Il loc de balcon, e o scara albastra ce sta sa cada sub greutatea fiecarei declaratii de dragoste.
Timpul trece. Mi-e frig, stau incomod si ma doare spatele. Mi-e si mai somn.
In fine, moare Romeo. Moare si Julieta

Whose Skin Are You In?

Tu?

Banii pisicii

Sabah este motanul casei. Sabah are bani. Mai nou, pr-istii lui i-au infintat o fundatie pentru "strangere colectiva de fonduri" in scopuri primare.
Eu n-am bani. Sabah are pusculita lui cu economii in care fiecare membru al casei arunca cate-o moneda (in zilele bune chiar cate o bancnota de aia mare de 10 lei). Eu n-am avut niciodata economiile adunate intr-un borcan (nici macar atunci cand aveam 6 ani).
Asa se face ca Sabah are nisip curat in cutie, are mancare umeda la discretie. Saptamana trecuta a avut un musafir caruia i-a mancat cu nonsalantza toata mancarea crocanta.

In rest, Sabah face bine.Ii merge bine cu fundatia. Are mai multi bani ca mine

Pe tocuri

Cand pamantul iti fuge de sub picioare, inseamna ca ti-a cazut o bucata din toc.
Bucurestiul e plin de gropi- sunt multe, mari, frumoase si adanci. Ce te faci insa cand trebuie sa treci prin ele cu tocuri de cel putin 7 cm?
Eu, fac zilnic exercitii de echilibristica. Incerc sa merg corect pe tocuri-incet, frumos, drept, cu privirea inainte (de obicei imi sclintesc piciorul stang cand alerg dupa autobuz). Uneori ma fura peisajul si calc stramb(se intampla des). Pe mine pantofii ma chinuie. Ma incapatanez sa-i port, cica-mi fac picioare frumoase.

Dimineata. Stau cocotata pe cizmele mele (cu tocuri rezonabile), in fata semaforului. Ma grabesc. Escaladez un santz, o groapa, o sina de tramvai si gata, iata-ma pe partea cealalta. Surpriza, simt ca n-am o bucata de toc. Nu ma intorc ca n-am cum. Ma grabesc (job!)!
Cateva ore am mers de parca aveam creta sub calcaie. Se auzea ecolul ciudat, de toc gol (numai o femeie stie cum e).

In pauza de pranz m-am intors sa-mi "culeg" bucata de toc. Am gasit-o acolo unde o lasasem, pe marginea santzului!

La circ-varianta soft

Am fost la circ (de nevoie). Pamantul in Parcul Izvor era batatorit bine. Niste animale se plimbau in cerc in custile de langa circ. Mirosea greu, a fecale, a praf si a circ.
In cortul alb mirosea a menajerie. Oamenii zambeau. Erau reflectoare mari ce-mi bateau fix in ochi. Era muzica de epoca. Am stat in primul rand pe-un scaun incredibil de futurist (din piele, rotund si albastru).
A fost un spectacol de cabaret. Femeile dansau ca la Moulin Rouge. Erau frumoase.
Am plecat dupa 15 minute.

Romania participa la prima campanie internationala pe care Fundatia pentru protectia animalelor VIER PFOTEN o va desfasura la nivel international in sase tari (Germania, Elvetia, Olanda, Ungaria, Romania si Marea Britanie) cu scopul de a interzice folosirea animalelor salbatice in circurile din Europa, sub sloganul: „Stop it!"

Cat valoreaza un permis auto?

In jur de 200 de euro. Acesta e noul pret. Cica se merita...vorba unui prieten "Dai un ban pentru un permis pe care-l ai toata viata". E un cerc mic si strans. Instructorul te baga-n sperieti in timpul scolii, iti explica ce si cum, cum n-o sa iei tu permisul pentru ca altii vor da spaga si ca na, n-ai incotro si daca dai si tu...sigur il iei. In fine, te convinge...si te apuci de strans bani.
La examen: mergi in linie dreapta, fara oprire, 100 de metri. Gata, ai permis!

Sa ai grija sa nu-l dai

Azi dimineata. Ora 9.02. Aeroportul Baneasca (da, ala cu sala de asteptare ca-n gara). Se rateaza intrarea regulamentara pe aleea din fata aeroportului si se porneste pe contrasens. Domnu' politist apare. Ii dai permisul, talonul si buletinul si scuzele balbaite.Degeaba.

In biroul albastru:

Politistul mazgaleste amenda. Tu iti rozi unghiile, spui rugaciuni si te gandesti deja la inghesuiala din tramvai, la aerul irespirabil din metrou si la coatele pe care ai sa le primesti in burta.

Incep "discutiile"

Se bate un apropo si se lanseaza o propunere "Am la mine doar 1 milion 700''. Politistul e prompt "Ti-am cerut eu vreun ban?". Vorbeste ca sa-l auda urechile din pereti. Iti explica ca se rezolva, da intr-un asa hal incat oricat de prost ai fi, te prinzi ca tre sa-i dai bani. Te intreaba ce cauti pe aici, incotro? Urmatorul loc de intalnire: in aeroport.

Aeroportul Baneasca-sala de asteptare

Politistul iti face semn discret ca nu se atinge de bani: "La barman.." Te invarti pe calcaie si te indrepti catre bar. Nu, nu vrei un fresh de portocale si nicio cafea. "1 milion jumatate pentru domnul politist". Nu, n-ai licitat nimic, tocmai ti-ai varsat banii de bere pe-o luna pe-o tejghea jegoasa. Barmanul ia bani si-i pune in buzunar. Bani-s spalati bine. Tu inghiti in sec.

In caz de coruptie, spargeti gheata! 0800 806 806

The shape of things

Fascinant in teatrul modern mi se pare excesul de imaginatie, decorurile minimaliste si lipsa granitei dintre artist si spectator.

Afara era frig ca dracu, ploua si mai erau flori doar pe rochia mea rosie. Am fost pentru prima oara la Teatrul Act. Am avut senzatia ca o sa cobor intr-un beci (nu doar senzatia ci si certitudinea). Holuri mici, inguste pe care spectatorii mergeau in sir indian, unul in spatele celuilalt.

Décor minimalist, imaginatie, sugestie-efect colosal

Piesa “Forma lucrurilor” e genul acela de piesa de teatru ce te pune pe ganduri, iti intra-n suflet si te obliga s-o iei cu tine acasa.

“Evelyn (Mihaela Sîrbu), studentă la arte, îşi "agaţă" într-un muzeu subiectul de diplomă - Adam (Vlad Zamfirescu). "Mi-a fost dată o misiune prea grea: schimbă lumea. Aşa că m-am hotărât la a doua variantă, adică să schimb lumea unui singur om", explică, în finalul spectacolului, Evelyn, când prezintă rezultatul transformării lui Adam.”

Piesa aduce in discutie subiectivitatea artei: ce inseamna, care-i sunt limitele si cu ce pretz se plateste?

Dincolo de asta, e vorba despre minciunile pe care ni le spunem unii altora, despre dorinta de a-l schimba pe cel de langa noi, de a-l transforma in ceea ce ne dori. Paradoxal, cred ca cei mai multi dintre noi se invart in acelasi cerc…dar deja intram in cliseele revistelor de femei.

La final, in camaruta mica de la Act, zeci de oameni nu mai conteaneau sa aplaude.
A fost cea mai aplaudata piesa de teatru la care am mers....si una dintre cele mai bune (Lorelei, iti prezint scuze publice)

PS: Mi-a placut muzica. Piesa s-a incheiat cu Marilyn Manson/Tainted love

Un grec la Bucuresti

Il astept deja de 15 minute. . .

Grecu e un tip ca oricare altul, usor banal in aparenta, aproape urat, grasut,cu ochelari si haine negre. E relaxat si foarte zambitor.

Contextul in care l-am intalnit, e un pic mai complicat. Grecu’ a venit in Romania prin CouchSurfing-un program misto prin care poti calatori in toata lumea. Sta la un prieten de-al meu, pe-o canapea improvizata. Mi-a zis ca-i place, ca e o forma de turism mult mai “profitabila”, ca are ocazia sa cunoasca oameni si nicidecum sa consume pachetele turistice clasice.

The “Don’t worry” Apartment

Grecu spune multe glume. E placut. Facea misto de mine :“Jurnalistii nu stiu absolut nimic, dar cunosc oameni potriviti care stiu multe lucruri”.

Rade de mine ca ma joc tot timpul cu cheile si ma uit la propriile-mi unghii. “Si eu imi rod unghiile. Un bucatar mananca orice”.

Apropo, Grecu e bucatar. Mi-a spus ca a gatit inseamna a-ti oferi timpul, energia si dragoste pentru a-i darui ceva altcuiva. Ne-a gatit si noua. Era ziua lui de nastere. Ne-a oferit cartofi copti cu sunca si cascaval, friptura cu sos, cartofi prajiti cu sos si salta greceasca. A fost o zi de nastere improvizata, dar de departe printre cele mai reusite.

"Nu-ti fa griji"- acesta a fost numele pe care i l-a dat Grecu apartamentului din Bucuresti. Gazda-i repeta mereu sa nu-si faca griji de absolut nimic-Da, putea sa umble in frigider, la baie, prin dulapuri sau oriunde avea chef.

What?
-cuvantul cel mai utilizat de Grec de cand a plecat din Atena.

Filme

Avea niste filme. L-am rugat sa ni le prezinte:
A bad movie/ A stupid American comedy/ A bad movie/ A good black comedy/
A bad Leonardo DiCaprio’s movie….

NB! Grecu are o rata galbena din plastic (de aia de baie) pe care o fotografiaza peste tot pe unde calatoreste.

Post scriptum: Acum, Grecu e prin Brasov. Va merge apoi la Budapesta si la Praga.

Ca vantul din Vama Veche....noaptea

Petrecere

Foto: Lucian

Vama Veche ep.5

Revin iar si iar, in acelasi loc, la intervale de timp regulate. Imi place Vama Veche. Imi place mult. Nu stiu, de ce? Poate pentru ca printre firele de nisip se ascund atatea amintiri.

Acum, de fiecare data cand ajung in Vama imi caut cu disperare "locul".Sunt multi straini in Vama Veche, foarte multi. Au adus cu ei scaunele de plastic, shaormele, hamsiile aromate cu usturoi, lanturile de aur, manelele si nesimtirea.

Au aparut masini scumpe in Vama, conduse de smecheri ce se cred pe Magheru. Merg incet, incet, cu muzica la maximum. Iti aruca priviri cu substrat "Sunt bastan, am bani!" (Si tare prost, as adauga eu).

Te impiedici de ei la fiecare pas. Iata urmatorul exemplu:

Am fost la pescari, sa-mi iau portia de scoici. Stateam si ma holbam la plita pe care sfaraiau bucatile de peste. Era liniste. Oamenii vorbeau incet, intr-un argou "pescaresc". Dintr-o data, rupti din soare, plini de stralucirea bling-bling-urilor ce le atarnau la gat, isi fac aparitia trei cocalari (departe de mine orice sentiment rasist). Fac o comanda serioasa, cer sa le fie aduse toate bucatele in acelasi timp (nu cumva sa se sature ei cu bere si paine) si incep sa vorbeasca in tiganeste.

In Vama Veche lucrurile nu mai sunt demult asa cum erau odata, poate si pentru ca se construieste in draci, poate si pentru ca, majoritatea oamenilor care vin aici incurajeaza industria betoanelor si a plasticului. Ohh..si ar fi atat de multe de spus...............

Extra sfat:

-Daca vrei sa vii in Vama Veche ca sa ai cu ce te lauda
-Daca iti aduci imbracamintea stralucitoarea si pantofii cu toc cui ca sa faci parada modei pana la toaleta si inapoi.

- Daca vrei sa ne arati masina ta de firma si lantul mare de aur

Daca...stai acasa!

Poate ai uitat, dar in Vama Veche inca se construieste:

Vama Veche

E primul meu weekend liber.

N-am mai fost asa bucuroasa ca plec la mare de cand eram in clasa a IV-a.
Plec in Vama. Am 2 zile libere. O sa-mi caut inspiratia pe fundul marii.


Sunt in perioada RHCP. Sunt ok. Ca de obicei, ascult aceleasi piese pe repeat.
N-am rabdare sa ating detalii.

Acum n-am stiri senzationale. That's the new shit.

O sa-ti aduc impresii, scoici si nisip.
Promit ca o sa beau iar limonada

Copil de revolutie

Pe mine Revolutia m-a prins in scutece.
Pastrez doar cateva amintiri, usor sterse, asemeni unor fotografii in alb si negru ingalbenite pe la colturi. Imi amintesc povestile mamei, imaginile cu mineri de la televizor ce se reptau iar si iar, chipurile mamelor ce-si plangeau eroii intrebandu-se “CINE A TRAS?”… si sticlele de lapte pe care le-am gasit prin casa. N-am uitat nici de cartile pe care le-am gasit in podul bunicii cu chipul lui Ceausescu pe prima pagina.
Ne-am pus televiziune prin cablu tarziu, dupa ’95. Inainte,la inceput, am avut un televizor alb-negru si am auzit de MTV si Madonna doar de 10 ani.
In scoala generala un profesor de istorie mi-a pus in mana primul album cu Nirvana si cateva casete cu heavy metal.

Am vazut azi filmul Cold Waves/ Razboi pe calea undelor. Am inteles ca Europa Libera a fost mai mult decat un radio ce se asculta pe ascuns, cu lumina stinsa si volumul la minim.

Am vazut chipurile vocilor acelea interesante. Recunosc, nu le cunosteam. I-am auzit vocea Monicai Lovinescu. L-am vazut pe Hurezeanu altfel.
M-a socat expresia de pe chipul doamnei (nu-i pot spune altfel) Ioana Magura-Bernard “Am crezut ca oamenii aceia multi care ne-au ascultat au inteles altceva din ce inseamna democratie, libertate si responsabilitate” apoi a tacut…..

“Chipurile se vor fi schimbat, dar daca vor asculta vocile trecutului, vom intelege poate ce se petrece sub ochii nostri”

Cold Waves, un film de Alexandru Solomon

Bine ati venit in Romania!

In tara asta nu curge lapte si miere.Nu, chiar deloc.

Privelistea din fata ta e mai frumoasa decat cea din albumul cu vederi. Crestele muntilor se pierd in cerul alb de vata. E multa verdeata. Aerul e tare, rece si usor intepator. E racoare. Te invit sa-mi calci pe urme. Eu am fost pe Transfagarasan, Barajul Vidraru, Balea Lac si apoi Sibiu

Transfagarasan




Drumul din nori





Balea Lac

Balea Lac dupa cateva minute de ploaie

Cer, nori si pietre













Apa din pietre














Dimineata







Sibiu-unul dintre putinele orase romanesti cu o puternica amprenta europeana

Marea Moarta

Marea Moarta e la cativa km de Ierusalim. Pe drum, temperatura e din ce in ce mai ridicata. Nu mai sunt pomi, cladiri, iarba sau palmieri, doar munti, beduini, camilele lor si soarele de pe cer. Esti pe cea mai joasa autostrada din lume (393 m sub nivelul marii). Te dor urechile din cauza presiunii. Soarele e atat de puternic incat daca stai fara ochelari de soare, ochii-ti lacrimeaza ca-n fata unei cepe.

In apropierea marii, se vad ruinele fostelor colonii britanice. Privelistea de pe colina e superba. O marea albastra, linistita, inconjurata de munti. Deasupra marii e o ceata alba; e sarea ce se ridica din mare. E multa culoare aici.

Este insa si mai multa istorie. Grecii numesc acest loc" Lacul de Asfalt" datorita suprafetei naturale de asfalt. In traditia islamica, pe acest oras a trait profetul Lut. Pentru a pedepsi acest loc in care oamenii traiau in desfrau, D-zeu a trimis un inger care a distrus locul. Astfel, a luat nastere cel mai jos loc de pe pamant. Traditia iudaica mentioneaza ca aici a fost Sodoma si Gomorra, oras distrus in vremea lui Abraham.
Mai mult, in secolul 20 d. Hr, in vremea romanilor, intr-o pestera din aceasta regiune au fost gasite Manuscrisele de la Marea Moarta

De indata ce intrii in apa picioarele ti se afunda intr-un namol negru ca taciunele. Dupa cateva exercitii de mers ca pe sarma sau ca prin branza, te indepartezi de mal. Ok, ca orice om, ai vrea sa inoti. Dar chiar nu e nevoie. Stiu ca pare incredibil, dar chiar nu e nevoie sa depui vreun efort, apa sarata te tine la suprafata. Si te tine chiar bine..te poti intinde pe apa ca intr-un pat. Am observat ca unii chiar citesc ziarul :)

Bine..nu totul e albastru bombon. Apa e extraordinar de sarata, aproape are un gust amara. De indata ce vei intra in apa, iti vei reaminti de fiecare zgarietura pe care o ai pe corp pentru ca te va ustura cumplit. Mai mult, apa e aproape uleioasa iar pielea-ti va straluci frumos cand vei iesi din mare alergand catre dusuri.

Cat despre namol...Eu am plecat convinsa ca pielea mea din cot straluceste mai frumos.

Extra info: La Marea Moarta se poate ajunge si cu un autobuz care face curse regulat. Pentru a avea acces la o plaja amensajata taxa de intrare e 35 shekeli/persoana.

La marginea civilizatiei

In drum spre Marea Moarta am trecut prin "creierul muntilor". Erau niste munti "dati dracului" din piatra dura, galbeni pe care nu infloreau decat spinii. Pe colinele acestor munti traiesc beduinii.

Beduinii sunt oamenii unor triburi indigene, semi-nomade de arabi ce traiesc ca la inceputul lumii, dincolo de civilizatie, fara electricitate, apa curenta, sistem de canalizarea sau orice altceva ce te-ar duce cu gandul la "normal".
Locuintele lor sunt mai simple decat si-ar fi putut imagina orice primitiv: cateva betze de care se leaga un cersaf sau o prelata. Sub umbra lor oamenii stau tolanitizi pe niste carpe+ saltele+paturi. Traiesc la aproape 50 de grade, fara vreo sursa potabila de apa.
In apropiere, zaresc niste capre ce sunt fugarite de pe un deal pe altul.

Si totusi....unele aparente inseala;


Soferul taxiului ne povesteste ca odata a luat masa cu beduinii. Venise in aceste tabere impreuna cu avocatul lor (se pare ca au si asa ceva). " Au adus un platou urias cu legume, orez si multe bunatati. Noua ne-au dat farfurii si linguri. Ei au mancat cu mana"

Privind mai atent am observat si alte detalii. In timp ce noi am oprit masina pentru a fotografia asezarile, am fost uimita sa vad ca doi tineri ne intorceau gestul, fotografiindu-ne masina :)
Cateva asezari mai sus, am observat si o mica masinutza parcata chiar langa niste corturi
Privind aceste locuri nu ma pot abtine sa nu ma intreb, cum pot exista astfel de locuri, la nici 20 de km de Ierusalim, intr-o tara atat de evoluata? Intr-adevar, Israelul e un oras al contrastelor: de la Tel Aviv-ul cosmopolit imbracat intr-o arhitectura futurista si pana la vechiul Oras Sfant. Nu mi-as fi imaginat niciodata, ca la cativa metri de civilizatie o mana de oameni traieste dupa propriile reguli, ignorand normele noastre de "normalitate".

Post Scriptum: Autoritatile israieliene fac eforturi pentru a integra aceste grupuri in societate. La randul lor, bedunii fac demersuri pentru a le fi recunoscut asezarile drept "orase".

Aici sunt fotografiile pe care mi-as fi dorit sa le fac

Yad Vashem

Situat in Ierusalim, Yad Vashem este cel mai mare muzeu dedicat victimelor Holocaustului.

Muzeul are o constructie futurista, cu un interior ce seamana cu un mic labirint care te obliga sa treci prin fiecare incapere. Sunt multe fotografii, proiectii de film (discursuri ale lui Hitler, fotografii ale copiilor ucisi, evrei marsaluind pe strazi).

In aproape fiecare camera, pe un ecran, era proiectat cate un film cu marturiile unor supravietuitori. Mi s-au inmuitat genunchii cand am auzit cuvintele unei supravietuitoare.

"Oamenii erau stransi si dusi pe un camp. Acolo, la baza unui deal erau impuscati de la mica distanta. Noi n-am stiut de asta. Lucram la cativa metri distanta. Erau munti de haine in jur. Intr-o zi fiica mea s-a imbolnavit, avea febra si se simtea rau. I-am zis sa nu ma lase singura. M-am uitat o clipa in alta parte si cand am privit-o ea statea in fata unui soldat roman caruia ii spunea ca se simte rau, ca e bolnava si ca vrea sa mearga acasa. Acesta i-a raspuns "Esti bolnava? Noi nu avem nevoie de oameni bolnavi..." A impuscat-o in cap de la jumatate de metru distranta. S-a prabusit peste el." Femeia de pe ecran isi stergea lacrimile de pe chip cu mainile ei uscate. Plangea si povestea...

Mie, cuvintele "soldat roman" imi sunau precum un gong in minte.

Apoi, am vazut o statistica cu evreii ucisi in Europa. Greu de crezut ca in Romania au fost ucisi 350.000 de evrei. O mare parte din ei au fost deportati in Transnistria (provincie data Romaniei de catre Germania in acea perioada). Pe peretele mare rulau imagini cu oameni care mergeau de saptamani intregi in conditii groaznice.

Peste tot in muzeu erau imagini in alb si negru. Din colt in colt, rasuna vocea lui Hitler. Uralele multimii. Fotografii cu evreii....

Pe un perete mare era scrisa intrebare "De ce nu a fost Auschwitz-ul bombardat?". Sub aceasta fotografie erau imagini din satelit ale intregului lagar.

Ultima marturi pe care am putut eu s-o vad a fost aceea a unei femei care isi povestea viata de dupa Auschwitz

"Cand am iesit din lagar aveam 28 de kg, cand am ajuns la 38 am inceput sa lucrez ca asistenta. Dupa o vreme m-am maritat. In aceasi zi s-au casatorit alte 7 cupluri. Nu mai eram singuri.

Am ramas insarcinata. Nu am stiut. Cand am mers la doctor mi-a spus ca sunt insarcinata in 3 luni. Am inceput sa plang. L-am rugat pe doctor sa ma ajute, sa ma salveze pentru ca eu nu vreau sa pastrez copilul. I-am spus "Doctore nu pot sa aud un copil plangand. Am auzit multi copiii plangand la Auschwitz. Nu pot sa-l pastrez". Mi-a cerut bani. Nu-i aveam.

Am mers acasa si am incercat sa imi provoc un avort (nu pot sa scriu detaliile). N-am reusit. Cand s-a nascut copilul m-am rugat Domnului sa mi-l lase sanatos. Pe copil il alintam si-i spuneam ca atunci cand va fi mare ii voi povesti prin cate a trecut mama lui, de cate ori a fost in linia de selectie, de cate ori am fost la un pas de moarte. Ii spuneam ca am atatea sa-i povestesc.

Nu i-am povestit niciodata nimic despre asta"

Alte cuvinte sunt de prisos. Inca am genunchii moi.

Ierusalim

Indiferent ce-ai crede despre Dumnezeu, nu poti ramane indiferent in fata acestui loc incarcat de atatea semnificatii.

E un drumul serpuitor ce urca asemeni unei reptile pe muntele stancos. De-o parte si de alta sunt munti, vai si multa piatra.



Din varful Muntelui Maslinilor se vede tot Ierusalimul: Mormantul Sfant, urmele Marelui Templu si Cupola Pietrii sau Caciula de Aur cum este numit de evrei ( The Dome of the Rock). Aceasta cupola aurita pare buricul Pamantului. Mi s-a spus ca unul dintre locurile sacre ale arabilor. De asemenea evreii se feresc sa mearga in acel loc "Este doar un sigur drum catre Kiput Hasela(Caciula de Aur)" (aluzie la faptul ca nu e drum de intoarcere pentru crestini si evrei).

Pe Muntele Maslinilor e un furnicar de turistii. Auzi italiana, ebraica, franceza, engleza etc. Oameni de diferite nationaliati stau ingramaditi in jurul ghidului, precum puii in jurul unei gaini, noteaza informatii in carnetele, fac fotografii, filmeaza. Peste tot infloreste micul comert.
De indata ce apare po litia, negustori isi indeasa cu repeziciune vederile, gentzile kitschoase si maimutzoii de plush.


Dominus Flevit

Pe un drum ingust, intre pereti de piatra, cobori catre biserica numita "Dominus Flevit"(Domnul a plans). Inca de la intrare sunt luata la "trei pazeste" de catre paznicul ce-mi face semne ca nu pot intra avand umerii goi ( in capul meu rochia pana la genunchi ma acoperea destul). Mi s-a oferit un shal spre imprumut.
Traditia acestui loc se leaga de momentul in care Iisus, avand o viziune asupra dezastrului prin care va trece Ierusalimul, a plans peste Orasul Sfant.
La intrare sta un calugar imbracat in straie negre. La brau e incins c-o franghie alba. A venit aici acum 20 de ani tocmai din California. De atunci traieste impreuna cu fratele lui si isi impart ziua intre chilie si usa bisericii. Vorbim de una de alta. Poarta ochelari si se priveste in pamant. Brusc, imi spune "Mesia a venit". Eu ma uit la el cu o intrebare mare in ochi "Unde?" si-i raspund "Poate".
Mi-a arat privelistea din interiorul bisericii, sculpturile in piatra. Gesticula mult in timp ce-mi spunea " Iisus a avut viziunea asta ca Israelul va fi distrus (de Imp. Roman) si a spus "Tare as vrea sa va adun pe toti, precum isi aduna closca puii, dar nu pot".
Il salut de ramas bun. Ma binecuvanteaza.


Gradina Ghetimanilor

Aici e liniste. Maslinii stau aliniati asemeni unor ciresi dintr-o livada.

Zidul Plangerii

E fascinant cum trei religii, trei culturi diferite, se ignora reciproc si se roaga la cativa metrii unii de altii.

Din Vechiul Templu distrus in vremea romanilor (in anul 68 d.Hr), n-a mai ramas decat un zid, Zidul Plangerii. Acest loc are o semnificatie extraordinara pentru evrei, datand de mai bine de 2000 de ani, fiind totododata una dintre cele mai sacre structuri ale poporului evreu. Pentru crestini acest loc reprezinta locul in care Iisus venea sa se roage. "Rocile sale vechi sunt o marturie a unui trecut glorios , o mandra mostenire si o dovada extraordinara a renasterii evreiesti"/ " Profetul Isaih a numit acest Templu -casa tututor popoarelor-" (fragmente citate dintr-un ghid turistic).

Impresii personale:
Am gasit o lumea ciudata, femeii imbracate foarte colorat, oameni inarmati pana-n dinti cu camere de filmat si aparate foto, scaune de plastic pentru "sezatoare" si femei aflate-n exaltarea rugaciunii. Nu mica mi-a fost mirarea cand am auzit-o pe Fergie "cantand" dintr-un telefon mobil.

• La Zidul Plangerii barbatii se roaga separat de femei. Imbracamintea trebuie sa fie cat mai decenta. Telefoanele inchise. Se cere sa se pastreze liniste.
  

Mormantul Sfant

Dupa cateva stradutze ingramadite printre case de culoarea untului, ajungi la Mormantul Sfant. Intrarea si iesirea din Biserica ce acopera Mormantul, e strajuta de cate o piata unde negustorii se tocmesc ca la usa cortului pentru fiecare shekel.

Am fost mirata sa constat ca locul in care a fost Iisus rastignit si mormantul sau sunt foarte aproapiate. Mormantul original a fost incorporat intr-o biserica constrita de Imparateasa Elena in secolul VI. Incaperea Mormantului Sfant e foarte mica. La doar cativa metri se afla un loc numit de catre crestini "centrul lumii".

Impresii finale

Ierusalimul e un loc fascinant. Pe acest pamant se amesteca sudoarea rugaciunii, cu parfumul mirului si praful de stanca, toate acestea arzand sub razele dogoritoare ale soarelui inca de la facerea lumii.

Haifa

Daca te uiti in jur, in Israel, e doar nisip. Nu sunt zacaminte de aur, diamante, petrol sau izvoare de apa. Aici, vezi insa cele mai frumoase flori, copaci inverziti si palmeri ce se incapataneaza sa creasca.

Aici, proverbul "Omul sfinteste locul" e mai adevarat ca oriunde.

Drumul spre Haifa e strajuit de-o parte si de alta de mare si de culturi de bananieri (acoperite de plase imense). Dupa aproximativ o ora de mers inspre nordul Tel Aviv, ajungi intr-un oras construit din "piatra seaca".

Haifa e un oras port, al treilea ca marime din Israel. Construit pe muntele Carmel, istoria acestui oras dateaza din timpuri biblice.
In anul 1948 cand a luat nastere Israelul, Haifa a fost o imensa poarta pentru imigrantii evrei veniti din toate colturile lumii. Mii de oameni au ocupat atunci casele parasite de arabi in timpul razboiului.




O vreme a fost liniste si orasul a inflorit. Apoi, in timpul conflictului cu Libanul, din anul 2006, 93 de rachete trimise de Hezbollah au lovit orasul.




Ieri, cand am fost eu acolo, orasul era frumos, scaldat in razele soarelui, stand parca cu picioarele in mare. Orasul se catzarase pe colinele muntelui asemeni unei iedere. Pe platoul din varful muntelui gasesti de toate, de la inghetata, la ziare, restaurante, parcuri si prajituri. Cea mai mare atractie turistica a orasului e Centrul Bah, un loc unde gasesti niste gradini ce seamana in frumusete cu cele de la Versailles.

Acum, orasul e locuit deopotriva de evrei si arabi.

Romanca de la Auschwitz +

Auschwitz-ul lasa urme nu doar prin tatuajele nesterse de pe bratele atator evreii.
Usa mi-e deschisa de o batranica simpatica ce zambeste si ma saluta in doua limbi. Vorbeste perfect romaneste. Era singura intr-o casa mare si foarte curata. Ma uit la ea cu o emotie amestecata cu o mare admiratie. Sta la masa, pe scaunul din fata mea. Poarta niste cercei de aur cu piatra turcoaz. Are pielea alba. Aduce din bucatarie sucuri, napolitane si inghetata. Apoi ma intreaba ce vreau sa stiu...?Asteptasem momentul acesta de ani de zile.

Mi-a raspuns usor sec, spunandu-mi ca ea nu stie prea multe. ca a lucrat intr-o fabrica de armament subterana, vreme de un an, ca n-a vazut nimic din lagar. Mi-a taiat respiratia. I-am pus intrebari...Raspunsurile erau scurte. Nu vroia sa dezveleasca amintiri.

Fusesera luati din Translivania, transportati in ghetouri si apoi in lagarul de la Auschwitz. Acolo a muncit in fiecare zi, de dimineata pana seara in fabrica de armament. Dormeau pe o bucata de scandura si primeau de mancare doar o felie de paine pe zi. Au intrat in lagar toate rudele sale, a iesit din el doar ea si tatal ei. Am aflat mai apoi ca avea prietene ce proveneau din familii bogate si care au refuzat sa manance acea "zeama"; intr-o saptamana au murit.

Nu-mi da prea multe detalii. Am o senzatie stupida de dezamagire. Ma asteptam sa-si puna viata pe tava. In schimb, mi-a oferit doar inghetata de vanilie. Nu-si dezgroapa trecutul in fata mea. Dupa felul degajat in care vorbeste, scurt si obiectiv, am senzatia ca si-a uitat trecutul.

Nu stie cum arata Auschwitz-ul acum; nu stia nici in trecut. "N-am fost la muzeu. N-am fost nicaieri de cand ne-am mutat in Israel. M-am maritat si de atunci toata viata am muncit. N-am calatorit". Avand in minte o ampla actiune militara, am intrebat-o cum a fost momentul eliberarii? Mi-a raspuns ca intr-o zi li s-a spus ca sunt liberi. Portile s-au deschis.

Trecem de la un subiect la altul. Isi aminteste cu drag de profesoara de romana din Satu Mare.
Glumeste pe seama ei spunandu-mi ca nici acum, dupa atatia ani nu stie ivrit foarte bine " Stiu atatea limbi: engleza, germana, italiana, romana, idis, latina si ebraica mai putin".

E o fire calma, rade, zambeste. Mi-a marturisit ca atunci cand cineva lucreaza pentru ea, mereu il pune la masa zicandu-i "Ia si mananca ca eu am muncit si n-am primit mancare".

Ma ofer sa-i arat poze de la muzeul Auschwitz. Refuza "Nu vreau sa vad. Numai amintiri urate se aduc de acolo". Eu n-am spus nimanui ca am fost acolo, nici macar fiului meu". Incepe sa-mi povesteasca de prezentul ei, de nepoti, de familia ei. Imi arata albumul cu picturile fiul e, Abraham Fisher, om de stiinta. E mandra de prezentul ei. Nu stiu de ce, imi arata apartamentul ei, fiecare camera.Sunt toate goale si foarte curate.

Din Romania cred ca i-a ramas doar limba pe care o vorbeste cu drag. Nu cred ca s-ar mai intoarce inapoi. Radacinile au fost taiate.

Ii observ tatuajul sters de pe mana. E indescifrabil. Urma albastra verzuie e singura dovada, adanc intiparita in carne, ca aceasta femeie a fost la Auschwitz.

Pe inelul ei cu piatra mare de culoarea visinei coapte , sta o picatura de inghetata.

Ma numesc Rosu

Cand a fost nebunia "Orhan Pamuk vine la Bucuresti", o prietena ma tragea de maneca "hai sa mergem si noi la el". Cum era sa ma duc eu in fata omului si sa-i spun sa-mi dea un autograf cand eu nu-i citisem nici macar o carte? Nu m-am dus sa-l vad, in schimb mi-am cumparat o carte: Ma numesc Rosu

N-am sa spun ca romanul e nemaipomenit, captivant si usor de citit. Cred ca-ti trebuie mai degraba ceva rabdare sa il termini, mai ales ca nu e genul de carte "usurica" numai buna de luat in geanta( vreo 600 de pagini ar cantari greu in geanta ta).

Marturisesc ca am trecut cu greu de primele 150 de pagini.

Cand nu reuseam sa trec de primele capitole ma tot gandeam, pentru ce o fi luat premiul Nobel? Ei bine..cand am inchis cartea am inteles.

Romanul e scris intr-o maniera atat de ingenioasa incat e greu sa-i gasesti un comparativ. Personajele iti spun povestea, fiecare in parte, in maniera sa, subiectiva si originala. E interesant ca acelasi incident, de exemplu, o crima este povestita si din perspectiva criminalului si a victimei.

Primul capitol a fost foarte interesant, frapant. Asta pentru ca un cadavru aflat pe fundul unui put vorbeste despre trairile lui imediat dupa ce a fost ucis. De aceasta crima se leaga o intreaga poveste ce ne poarta prin secretele miniaturistilor dintr-un Isrambul aflat la sfarsit de epoca otomana. O lume noua ti se dezvaluie cu fiecare pagina citita. "Un roman coborat dintr-un covor oriental, un puzzle filosofic la limita dintre Occident si Orient". Faptele se acumuleaza treptat, o crima nedezlusita ce bantuie breasla miniaturistilor, invidii, barfe, picturi, simboluri, o poveste de dragoste ce e pe cale sa se implineasca, toate acestea iti tin mainile lipite de carte.

Am tinut minte gandurile unui om ce tocmai fusese ucis "Intotdeauna m-am mirat cum de toti oamenii reusesc sa moara, fara exceptie"

Super size me!

Varianta evreiasca

Ca un european crescut intr-o tara ex-comunista, cand ma intreaba cineva de care portie vreau "mica, medie, mare", o aleg intotdeauna pe cea de-a treia. Toate astea pentru ca am fost invatata ca intre portiile mici/medii si mari nu e o mare diferenta si e mai avantajos sa cumperi portii marii.
Astfel incat, la prima mea inghetata evreiesca am cerut 3 cupe de inghetata. Na, in Romania trei cupe e ceva normal, mai ales ca sunt mici, micute. O clipa mai tarziu, mi-am dat seama ca vanzatoarea se chinuia sa inghesuie 3 cupe uriase pe un cornet. Evident, n-am mancat-o pe toata.
Curand mi-am dat seama ca evreii mananca mult. Un prieten evreu a facut o comparatie cu bucataria frantzuzeasca spunand ca nu intelege de unde obiceiul aceasta de a ciuguli din mancare "Mancarea trebuie mancata toata".

Mancarea nu e un lux.

Astazi am fost la un restaurant. Mi-am dat seama ca ma uitam la meniul scris in ivrit ca la "masini straine", mai mult, il "citeam" invers (in ebraica se citeste de la dreapta la stanga-o carte se incepe de la sfarsit). Meniul in engleza suna ceva mai familiar. Ok, comanda mea suna ceva de genul "O salata greceasca si o portie mare de cartofi prajiti", avand in minte salata plina de frunze de la Pizza Hut si portia "mare" de cartofi prajiti de la Mc Donald's. In cateva momente m-am trezit pe masa cu o stiva (gramada uriasa) de salata, sapte sosuri si un castron urias plin cu cartofi prajiti.

Mancarea nu se arunca. Ce nu poti manca iei acasa, la pachet.

Si daca tot suntem la capitolul gastronomie am sa precizez ca evreii nu mananca carne amestecata cu lapte sau legume (gen pireu) si nici nu folosesc aceleasi tacamuri cand prepara carnea si legumele.

Sfaturi:
1. In Israel, cereti portii medii-pt un european sunt extra-large
2. In casa unui evreu, sa nu pomeniti niciodata de "carne de porc", e ca si cum ai intreba daca are sobolani la masa?

73772

In spatele tejghelei si a casei de marcat sta un om cu parul alb. Te intreaba de care inghetata vrei. Ii arati unul dintre pahare : in functie de marime, pretul difera.
Tasteaza cu un singur deget. Iti da bonul imediat.

In incapere roiesc copiii. Sunt mese de jocuri, mici cosuri de baschet. Sunt multe mese. Cand e mai liber la casa, barbatul cu parul carunt vine si strange de pe mese paharele din care au mancat copiii murdari pana la nas de frisca, bomboane si inghetata.

Pe mana stanga poarta un ceas copilaresc, albstru precum marea. Pe aceeasi mana are un tatuaj verde albastrui; sunt cifre usor sterse: 73772. Omul acesta a fost prizonier la Auschwitz. E primul supravietuitor pe care-l intalnesc eu. Imi spune ca a stat la Auschwitz patru ani. Limba asta pe care eu nu pot s-o vorbesc normal, ma impiedica sa-i aflu povestea. Am simtit o frustrare fara margini. Am continuat sa-l privesc...

In spatele lui, pe perete, este un panou mare,rosu, luminos pe care scrie "Drink Coco Cola". Era un contrast puternic intre chipul sau nins de ani si panoul acela cosmopolit.
Era vesel. Zambea fiecarui client. La plecare a vrut sa ne ofere un kilogram de inghetata, pentru "acasa". L-am refuzat.

In drum spre casa, am aflat ca este milioanar.

Israel in alb si negru

In Israel viata nu e atat de simpla pe cat pare. Nu e totul colorat in roz.

Femeile merg la armata. Le vezi adesea pe strada purtand uniforme de culoarea nisipului, bocanci si poseta pe umar. Ele fac armata 2 ani, barbatii 3.
Aceasta zona e mai fierbinte decat gradele ce urca-n termometru in fiecare zi. E ca si cum, cu totii ar fi constienti de pericolul ce pluteste in aerul cald.
In subsolurile blocurilor sunt beciuri, locuri special amenajate pentru ca oamenii sa se adaposteasca in cazul unui atac. Mai mult, nimeni nu a uitat atacurile sinucigase ce erau la ordinea zilei intre 1996-2001 (aprox). Am auzit povesti terifiante despre rachetele ce au lovit zonele cu civili, peste blocuri locuite sau peste masini. Imi povestea cineva ca inca isi mai aminteste sunetul bubuiturilor care se auzeau din orasele invecinate, in acea perioada. Si, din ce se aude, razboiul inca nu s-a incheiat...
Cu toate acestea, viata continua.

Israelul e un pamant de vis, o tara cu multe posibilitati, cu un sistem de sanatate eficient, o tara imbelsugata, plina de fructe si flori. Cu toate acestea, nu pentru toti e la fel de usor. Pentru cei mai multi, viata e scumpa, chiar si pentru evreii de rand. Rata celor ce urmeaza o facultate e scazuta, deoarece un an de studiu consta aprox. 2000 euro. Mai mult decat atat, orice tanar trecut de varsta de 18 ani trebuie sa isi plateasca singur studiile, intretinerea, fiind independent. Mai mult, pentru a te inscrie la o facultate trebuie sa obtii niste rezultate foarte bune la testele psihometrice ( echivalentul unui IQ test), fara de care nu te poti inscrie la facultatea dorita (ex: daca nu ai un punctaj mare nu te poti inscrie la medicina, farmacie etc).

Salariile nu sunt foarte mari, cateva sute de dolari. Iar pentru imigrantii veniti din toate colturile lumii viata nu e deloc roz. Am vazut pe strada filipineze ce se plimbau cu batranele de care aveau grija, rusoaice ce lucrau in supermarket si femeii/barbati de culoare ce faceau curatenie pe strazi. Pentru astfel de oameni, viata nu e deloc simpla.

Sabat

*Scrut istoric :

Sabatul ( in lb. romana se scrie/pronunta cu sh romanesc) este echivalentul duminicii in religia iudaica (dupa sase zile de munca, ziua a 7-a e una de odihna). Aceasta sarbatoare are o dubla semnificatie: una pur religioasa, de "Simbol al Creatiei" menit sa aminteasca de existenta unui Creator, cealalta de factura nationala, ce simbolizeaza iesirea din Egipt, de sub robia faraonica-momentul nasterii poporului evreu.
Sabatul incepe vinerea dupa apusul soarelui, printr-o ceremonie religioasa, simpla: se binecuvanteaza lumanarile din caminul fiecarui credincios, de catre gospodina casei. Vineri seara, in cadrul serviciului divin din sinagoga, se intoneaza poezii si psalmi. La sfarsitul rugaciunii se face Kidus , binecuvantarea vinului.
In general, femeia ocupa un loc deosebit in cadrul sarbatorii de Sabat. Ea impodobeste locuinta, prepara bucatele traditionale si aprinde lumanarile care simbolizeaza sfintenia acestei zile.
Intorsi de la sinagoga, credinciosii intampina vinerea- "Mireasa Sabat"-cu binecuvantari, Kidush, recitari de psalmi, zmirot.
Sfarsitul Sabatului este marcat prin ceremonia de Havdala. Ziua de Sabat se considera terminata odata cu inserarea, cand apar pe cer cel putin trei stele.
(op.cit Istoria Universala a poporului evreu/ Dr. Alfred Harlaoanu, p.369)

Sabatul astazi
Am avut ocazia sa sarbatoresc Sabatul in mijlocul unei familii de evrei. Astazi, aceasta sarbatoare se traieste altfel decat in cartile religioase. Oamenii au preocupari mai degraba "lumesti": merg in vizite, isi petrec timpul la plaja, mananca (nu neaparat bucate alese sau traditionale) si trec peste ritualurile de inceput/sfarsit de Sabat.

• Mi s-a parut interesant sa aflu ca evreii nu au doua zile pe saptamana libere: vinerea au program scurt iar sambata e sarbatoare, in timp ce duminica e zi de lucru.
  
• Desi toti turistii se inghesuie sa mearga la Ierusalim, mi s-a spus ca e bine sa eviti acel oras de Sabat (e foarte aglomerat).
  
• Pe de alta parte, sunt acei evreii foarte religiosi care respecta cu sfintenie toate poruncile din Tora (vechiul testament). Am aflat ca acesti oameni incepand de vineri seara nu aprind aragazul, lumina, nu folosesc telefoanele mobile. Isi pastreaza apa calda in niste recipiente foarte mari, pentru utilitati primare (gen cafea :) ) . Mai mult decat atat, nu merg cu masina in acea perioada si nu au niciun fel de activitate ce presupune abaterea de la poruncile sfinte.

Gradina zoologica

N-am mai fost intr-o gradina zoologica de peste 10 ani. Astazi a fost o exceptie. Initial am refuzat sa merg, crezand ca voi gasi acolo aceeasi gradina zoologica din amintirile mele, cu animale bolnave inghesuite in mizerie.

Gradina zoologica, Safari este situata in Ramat Gan si se intinde pe o suprafata imensa (cativa km). Mai intai, intrii cu masina si mergi printr-o zona safari unde animalele traiesc libere, intr-un mediu aproape identic cu cel natural ( in lipsa unei masini, exista un trenuletz). E ca si cum ai veni in vizita la ele acasa. Am vazut tot soiul de animale : struti (foarte simpatici: vin la geamul masinii, ciocanesc si cer de mancare), rinoceri, zebre, rate, antilope.

Dupa ce strabati un astfel de drum, ajungi la adevarata gradina zoologica. Aici poti inchira o masinuta(asemanatoare celor de golf) cu care te poti plimba pe aleile din gradina.

Am fost uimita sa vad ca animalele avea mult spatiu, foarte mult. Ursii, girafele, maimutele, elefantii, aproape toate aveau construite habitate asemanatoare cu cele naturale.

Oamenii ce vizitau gradina erau veseli. Am vazut familii ce luau picnicul la umbra unui copac, in timp de paunii se plimbau nestingheriti prin jurul lor. Mi s-a parut amuzant sa contanstat ca pasarile noastre autohtone, gainile si cocosii erau exponate ale gradinii (circuland bineinteles, libere si nestingherite).

Apa de mare

Inca ma mai ustura locul in care m-a intepat o meduza. Ieri pomeneam de mare, azi m-am scaldat in ea si nu mi s-a mai parut asa grozava:

I. Tre' sa mergi jumatate de km. ca sa iti ajunga apa pana la genunchi. Oricum, daca iti ajunge apa pana acolo, vin salvamarii dupa tine. La mine au venit personal spre a ma "informa" ca zona in care eu stateam sprijinita in coate, e foarte periculoasa. Cand i-am intrebat "de ce?, mi-au raspuns ca stiu ei mai bine. Ii inteleg...tipasera toti la mine(in ebraica) vreme de o jumatate de ora, facandu-mi semne sa ies din apa si eu n-am reactionat nicicum.

2. Meduzele de pe aici sunt speciale,un soi ales, mari cat un pepene galben. Evident, erau si unele mai mici.

3. Apa din Mediterana e albastra, limpede, cu malurile scaldate-n scoici superbe. Are insa un gust sarat. Nici vorba sa te prinda vreun val cu ochii deschisi.

Ce-am mai descoperit:

• Am fost si la bazin. Aqua Magic e ceva banal.
  
• Fast food= cartofi prajiti fara strop de ulei (da, se poate), carne prajita pe gratar si salata de legume.


• Pe fiecare cladire sunt boilere de apa si panouri solare. Si nu exista fereastra fara obloane.


• Ei respira aer conditionat cu mult inainte ca noi sa stim ce-i ala.


• Portiile de mancare sunt uriase. Inghetata aceea care la noi e cantarita, aici se serveste la cupe generoase.
• Barbatii sunt bruneti, cu tenul masliniu si isi poarta barba tunsa scurt. Aproape toate femeile au parul lung, negru si sunt bronzate. Adesea vezi pe strada tinere imbracate in uniforma militara. Cum si de ce? cu alta ocazie...

Israel: munti de fructe, ciocolata si jeleuri

Nici nu stiu cu ce sa incep. Ma chinui sa scriu ceva coerent, sa imi transmit impresiile in alt mod decat cel prin care ai putea crede ca ma laud aiurea ca sunt in Israel.

M-a intrebat cineva cat e de diferit Israelul fata de Romania? Hmm...nu seamana cu nimic din ce am vazut pana acum. Oamenii, mancarea, strazile, apa marii (lipsita de alge si gunoaie), preturile, imbracamintea- toate sunt diferite!

Piata Carmel

Poate parea usor banal faptul ca m-a impresionat o piata. Da, aparent o simpla piata cu zarzavaturi, rosii si castraveti. Daca strabati insa aceasta piata iti vei aminti pentru totdeauna gustul curmalelor proaspete si mirosul de mango.

Situata in Tel Aviv, aceasta piata este locul ideal pentru a face cumparaturi( a nu se citi shopping) in adevaratul sens al cuvantului.

De cum intrii in piata o mireasma de fructe iti invadeaza simturile: mango, curmale, cirese, piersici, pepene rosu si galben. Aici gasesti orice, de la cele mai proaspete fructe, la dulciuri, branza, soiuri alese de masline, munti de jeleuri, dulciuri, haine, gablonturi si orice ti-ai mai putea imagina. E ca un fel de Arca a lui Noe, sub acoperamantul careia s-au adunat toti negustorii.

Am tras cu ochiul si am vazut si detalii ce aparent, trec neobservate: oameni ce dorm pe mese, copii ce ajuta la stransul lazilor cu fructe uscate si mananca resturile ce raman pe mese(...)

Am fost impresionata de gestul unui vanzator, care afland ca nu gustasem din fructele pe care le vindea, a luat o curmala (un soi special), a spalat-o si mi-a oferit-o.

Lasi in urma ta o alee lunga ce pare ca da in clocot de atata belsug.

Israel preview

Deja simt mirosul dulce-sarat al marii, si nisipul fin de sub talpi. Imi imaginez ce gust o fi avand un fruct mango “original” sau o piersica coapta sub soarele desertului. Iar cand mi-e cald, ma amagesc ca acolo va fi si mai cald.

Apoi ma gandesc la un oras luminat noaptea si la toti evreii pe care eu voi vrea sa-i salut (in semn de profund respect) si sa le spun ca stiu de ce au tatuajele acelea cu numere pe maini, c-am fost acolo, in locul acela ingrozitoar, la Auschwitz. In plus, mama mi-a promis c-o sa ma duca in vizita la o doamna care a supravietuit lagarului de concentrare


Nu, nu…sa revenim la fructe…la pepene, curmale (doar le enumar, nu-mi plac), la stafide (nici astea nu-mi plac) si la avocado. Apoi, sper sa merg la Ierusalim, sa vad daca se intampla ceva cu mine si la Marea Moarta…sa fac pluta pe spate si sa adorm (conform traditiei* apa sarata te tine la suprafata).

Aaa, si mai am viziunea asta idealista ca toti oamenii vor vorbi engleza iar eu nu voi fi nevoita sa rasfoiesc dictionarul ori de cate ori imi va fi sete.

*legilor fizicii

Viva la Revolution!

Nu e revolutia nimanui…nici macar a mea. Lucrurile se invart in jurul meu. Unele mai repede,altele mai incet. Sunt intr-un carusel sau in mijlocul agitatiei unei revolutii.

In seara asta, am revenit in orasul meu natal. A trecut doar o luna jumatate de la ultima mea vizita. Intre timp, in locul vechii tipografii de langa blocul meu, a rasarit galbena si triumfatoare o bila. Un magazin construit peste noapte.
In spatele blocului, unde mereu a fost un spatiu verde, au aparut doua blocuri noi (a durat ceva pana au fost construite).
De fiecare data cand vand vreun nou proiect imobiliar sau vreo constructie sablonata, ma gandesc cum ar fi aratat un parc in locul acela? Mda..nu la fel de profitabil.
In oras sunt schimbari!

O vacanta cu mango, avocado, curmale si piersici ma asteapta.
Impresii, curand…

Lolita

De Lolita ai auzit demult…probabil ai senzatia ca o stii de undeva…poate nu-ti mai amintesti de unde, de prin revistele de moda (“ stilul Lolita”), de la acadele “lollipop” , de unde vrei tu..dar o cunoasti pe Lolita cea adevarata?

Cartea Lolita scrisa de Vladimir Nabokov este o carte buna. N-am mai citit demult o carte pe nerasuflate. Subiectul e simplu si poate fi redus la un cuvant dur, absurd, tabu si vulgar: “incest”. Trecand peste asta, povestea Lolitei aduce insa cu mult mai mult decat atat. Pe langa subiectul controversat, cartea uimeste prin scriitura. Vei gasi un stil amplu, specific prozei rusesti, detalii de atmosfera. Povestea este profunda, senzuala si erotica, redata printr-un mod foarte subtil prin detalii ce doar sugereaza fara sa-ti zugraveasca realitatea adevarata. Lolita e atragatoare, stralucitoare si inocent-vulgara

Filmul
In general nu-mi place sa vad un film dupa ce am citit cartea si nici invers. Am privit cu teama inceputul filmului, speram ca Lolita sa fie aceeasi pe care mi-o imaginasem eu. N-am fost dezamagita. Lolita din film are un caracter usor mai vulgar decat in roman (pt ca imaginile varloreaza cat 50 de pagini). Evident, filmul omite anumite detalii savuroase. Il vei putea intelege cu adevarat abia dupa ce vei fi citit cartea.