Romanca de la Auschwitz +

Auschwitz-ul lasa urme nu doar prin tatuajele nesterse de pe bratele atator evreii.
Usa mi-e deschisa de o batranica simpatica ce zambeste si ma saluta in doua limbi. Vorbeste perfect romaneste. Era singura intr-o casa mare si foarte curata. Ma uit la ea cu o emotie amestecata cu o mare admiratie. Sta la masa, pe scaunul din fata mea. Poarta niste cercei de aur cu piatra turcoaz. Are pielea alba. Aduce din bucatarie sucuri, napolitane si inghetata. Apoi ma intreaba ce vreau sa stiu...?Asteptasem momentul acesta de ani de zile.

Mi-a raspuns usor sec, spunandu-mi ca ea nu stie prea multe. ca a lucrat intr-o fabrica de armament subterana, vreme de un an, ca n-a vazut nimic din lagar. Mi-a taiat respiratia. I-am pus intrebari...Raspunsurile erau scurte. Nu vroia sa dezveleasca amintiri.

Fusesera luati din Translivania, transportati in ghetouri si apoi in lagarul de la Auschwitz. Acolo a muncit in fiecare zi, de dimineata pana seara in fabrica de armament. Dormeau pe o bucata de scandura si primeau de mancare doar o felie de paine pe zi. Au intrat in lagar toate rudele sale, a iesit din el doar ea si tatal ei. Am aflat mai apoi ca avea prietene ce proveneau din familii bogate si care au refuzat sa manance acea "zeama"; intr-o saptamana au murit.

Nu-mi da prea multe detalii. Am o senzatie stupida de dezamagire. Ma asteptam sa-si puna viata pe tava. In schimb, mi-a oferit doar inghetata de vanilie. Nu-si dezgroapa trecutul in fata mea. Dupa felul degajat in care vorbeste, scurt si obiectiv, am senzatia ca si-a uitat trecutul.

Nu stie cum arata Auschwitz-ul acum; nu stia nici in trecut. "N-am fost la muzeu. N-am fost nicaieri de cand ne-am mutat in Israel. M-am maritat si de atunci toata viata am muncit. N-am calatorit". Avand in minte o ampla actiune militara, am intrebat-o cum a fost momentul eliberarii? Mi-a raspuns ca intr-o zi li s-a spus ca sunt liberi. Portile s-au deschis.

Trecem de la un subiect la altul. Isi aminteste cu drag de profesoara de romana din Satu Mare.
Glumeste pe seama ei spunandu-mi ca nici acum, dupa atatia ani nu stie ivrit foarte bine " Stiu atatea limbi: engleza, germana, italiana, romana, idis, latina si ebraica mai putin".

E o fire calma, rade, zambeste. Mi-a marturisit ca atunci cand cineva lucreaza pentru ea, mereu il pune la masa zicandu-i "Ia si mananca ca eu am muncit si n-am primit mancare".

Ma ofer sa-i arat poze de la muzeul Auschwitz. Refuza "Nu vreau sa vad. Numai amintiri urate se aduc de acolo". Eu n-am spus nimanui ca am fost acolo, nici macar fiului meu". Incepe sa-mi povesteasca de prezentul ei, de nepoti, de familia ei. Imi arata albumul cu picturile fiul e, Abraham Fisher, om de stiinta. E mandra de prezentul ei. Nu stiu de ce, imi arata apartamentul ei, fiecare camera.Sunt toate goale si foarte curate.

Din Romania cred ca i-a ramas doar limba pe care o vorbeste cu drag. Nu cred ca s-ar mai intoarce inapoi. Radacinile au fost taiate.

Ii observ tatuajul sters de pe mana. E indescifrabil. Urma albastra verzuie e singura dovada, adanc intiparita in carne, ca aceasta femeie a fost la Auschwitz.

Pe inelul ei cu piatra mare de culoarea visinei coapte , sta o picatura de inghetata.