Ce-am mai citit....

Nemurirea- M.Kundera

Nu e carte scrisa de Kundera care sa nu te impresioneze. Nemurirea e un amalgam subtil de intamplari fara noima, care legate intre ele dau sens unei povesti incredibil de fascinante. Nemurirea e una dintre cele mai bune carti pe care le poti citi cu mintea limpede...

Kundera e tot ce inteleg eu printr-un scriitor extraordinar, si nicio carte nu m-a dezamagit.

Singur sub dus- Dan Chisu

Cartea aceasta are o poveste interesanta. Eram in Dacia Express-ul de Viena, stateam pe pat si ma uitam la un dulap. Dulapul avea o usa si dupa usa cineva lasase o carte.

Ce noroc pe mine!

Dincolo de coperta interesanta si cel putin vulgara vizual, romanul e dragut (asa spun cand nu pot sa-mi dau cu parerea).

Mda, Dan Chisu a calatorit mult, a vazut toata lumea, a avut cele mai misto gagici si, intr-un final, a ramas sigur. De ce? Nu scrie in cartea, desi si el se tot intreaba vreme de 200 si ceva de pagini.

Stilul cartii e indraznet. Dan Chisu scrie fain, nu te plictiseste la fiecare 10 pagini. Ce nu mi-a placut e insa limbajul usor golanesc.

In noapte- Haruki Murakami

De la Shogun incoace n-am mai citit nimic legat de cultura asiatica. Stiam ca Murakami e unul

dintre cei mai populari scriitori japonezi, si, hocus pocus, am pus mana pe o carte. "In noapte" e o poveste simpla, scoasa din cateva detalii banale. O poveste care ni se poate intampla tuturor fara sa-i dam prea multa importanta. Cartea e usor de citit, fara filosofii, traditii, si incursiuni complicate in neantul "neintelesului".

Buna de citit pe drum sau de tinut pe noptiera.

Hopenhaga/Greenpeace&co

In Danemarca am plecat ca activist Greenpeace. N-a fost excursie, n-a fost turism, a fost aventura. La final, am simtit ca mi-am facut armata de activist.

Am dormit pe paturi de campanie, in incaperi reci. Am mancat cea mai buna mancare vegana&vegetariana gatita de cei mai iscusiti bucatari Greenpeace. Mi-a fost frig. Mi-a fost bine. A fost greu. Am fost mandra. Si-n tot acest timp am fost fericita.

Cel mai emotionant moment din toata istoria mea Greenpeace a fost vizita pe Rainbow Warrior.

N-am cum sa transpun in cuvinte emotia de acolo, istoria, povestile si entuziasmul oamenilor de pe vas.

Si n-am cum sa-ti explic ce inseamna sa fii voluntar, sa crezi in ceva cu toata taria ta, sa n-astepti remuneratii, recompense si laude, sa "fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume" (Mahatma Gandhi).

La final, Copenhaga a fost un esec. Lupta noastra insa continua. Te priveste si pe tine!

Implica-te!

Un oras decupat din reviste

Copenhanga, Danemarca

Copenhaga e un oras decupat din reviste, parca aranjat si reasezat in Photoshop. Luminile, ornamentele de Craciun, gunoaiele care lipsesc cu desavarsire, oamenii care merg cu bicicletele zambind prin lapovita si ninsoare, toate acestea lasa in urma un parfum de alta civilizatie.

In oras e frig. Aerul e la fel de rece ca cel din congelator. Bate un vant napraznic si, din cand in cand, ninge.

Cu toate acestea, pe strazi sunt mai multe biciclete decat masini. Niciun claxon.

Femeile au propriile reguli in moda. Poarta tocuri, paltoane pana la genunchi si zambesc la fel de repede precum pedaleaza.

Aici, poti transporta orice cu bicicleta, inclusiv un copil mic.

Peste tot e liniste, frumos, si curat.

Dakino personal

Scriu cu intarziere, si-mi derulez gandurile cu cateva saptamani in urma.

Festivalul Dakino de anul acesta e istorie. Probabil Dan Chisu m-a iertat ca i-am plimbat juriul aiurea prin oras si ca am intarziat o ora la primul pranz de socializare. Cel mai probabil, Dan Chisu nici nu-si mai aminteste de mine. Eu am avut insa ocazia sa observ de la distanta, sa ciocnesc un pahar, sa zambesc si sa stau de vorba cu omul care semneaza festivalul Dakino. Dan Chisu e un personaj.

Dincolo de culisele festivalului Dakino de anul acesta, am reusit sa vad atat de multe filme bune cat n-am vazut intr-un an.

Mi-a placut Looking for Eric

M-a impresionat The private lives of Pippa Lee

M-au uimit spoturile de prezentare Casablanca si Superhero

Eu.Ferentari. Prima vizita

Ferentariul miroase a ciulama

Stau cu nasul lipit de geamul autobuzului. Ma simt in siguranta.
Se intuneca incet si singurele lumini sunt cele ale salilor de jocuri de pe marginea drumului si a autobuzului ce pare o masina zburatoare pe strazile de aici.

Sali de jocuri sclipicioase-Fast-food-Bacanie-Fast-food-Carciuma

Aici, pe Calea Ferentari oamenii au culori diferite. Eu ma uit pe geam tot mai insistent. Doua tinere isi fac loc cu coatele. Fata galbena poarta niste covrigi poleiti cu aur in urechi, cateva tricouri verzi-galbui mulate si o pereche de pantaloni care abia-i acopera formele generoase. Prietena ei isi flutura-n sus si-n jos telefonul mobil care zdrangane o manea. Buzele ei sunt ostentativ de rosii.

Nu stiu daca am dreptate, daca vad bine, sau daca am impresii gresite.

Pe masura ce ajung spre cartierul meu oamenii din autobuz se schimba. Mirosul se dilueaza. Oamenii isi schimba culorile...

Colega mea de camera musulmana

Parul ei negru si cele patru esarfe

Havva se trezeste dimineata cu jumatate de ora mai devreme. Parul ei negru e ciufulit. Ochii ei inca manjiti de somn poarta urme de make-up. Se aseaza cu eleganta in fata oglinzii. Isi invaluie parul in prima esarfa de culoare alba. Apoi, cu o esarfa neagra isi acopera radacinile si firele rebele de par ce stau sa iasa de sub prima esarfa. Urmeaza o alta esarfa maro ce-i acopera crestetul si o ultima esarfa maronie, cu striatii argintii. Cea din urma esarfa seamana cel mai mult cu esarfele noastre. Ultima esarfa e prinsa cu maiestrie si fiecare cuta e asezata la locul ei cu agrafe.

Havva s-a nascuta in Germania, dar prin venele ei curge sange turcesc. Isi pastreaza traditiile pentru ca aceasta e alegerea ei. Poarta esarfa de cand era in clasa a VII-a, nu pentru ca ar fi obligata de cineva, ci pentru ca asta-si doreste. "Havva, ce faci daca intr-o zi te plictisesti de esarfa? Renunta la ea, pur si simplu..."

Cand o privesc in fiecare dimineata cum isi aseaza esarfele, cum se machiaza, cum isi pudreaza obrazii si cum se-nvaluie intr-o pala de parfum, inteleg putin, cate putin din religia musulmana.

Niciun barbat strain n-a vazut-o fara esarfe.

Havva mi se pare mai interesanta, mai frumoasa si mult mai deosebita ca orice alta tanara cu sex-appeal din cultura noastra.

Turcia e o tara a contrastelor. Femeile nu au voie sa intre cu capul acoperit in scoli. Unele fete isi pun esarfa pe cap si apoi o peruca.

Vegetarian in Istanbul

Sau cum m-am aruncat cu capul in primul fast-food....

A fi vegetarian in Istanbul e un pariu pierdut cu tine. Amintirea senvisurilor de asta vara mi-a lasat gura apa de cum am coborat din tren. Un senvis cu multe legume, branza si o felie de sunca a fost prima ispita.
A doua ispita a fost un kebab si o lipie condimentata si unsa cu carne aromata....
Si cele 7 pacate culinare le-am ispasit cu alte kebaburi,alte senvisuri si alte mancaruri turcesti

Nu cred ca a mai ramas niciun vegetarian in Istanbul