Ce-am mai citit....

Nemurirea- M.Kundera

Nu e carte scrisa de Kundera care sa nu te impresioneze. Nemurirea e un amalgam subtil de intamplari fara noima, care legate intre ele dau sens unei povesti incredibil de fascinante. Nemurirea e una dintre cele mai bune carti pe care le poti citi cu mintea limpede...

Kundera e tot ce inteleg eu printr-un scriitor extraordinar, si nicio carte nu m-a dezamagit.

Singur sub dus- Dan Chisu

Cartea aceasta are o poveste interesanta. Eram in Dacia Express-ul de Viena, stateam pe pat si ma uitam la un dulap. Dulapul avea o usa si dupa usa cineva lasase o carte.

Ce noroc pe mine!

Dincolo de coperta interesanta si cel putin vulgara vizual, romanul e dragut (asa spun cand nu pot sa-mi dau cu parerea).

Mda, Dan Chisu a calatorit mult, a vazut toata lumea, a avut cele mai misto gagici si, intr-un final, a ramas sigur. De ce? Nu scrie in cartea, desi si el se tot intreaba vreme de 200 si ceva de pagini.

Stilul cartii e indraznet. Dan Chisu scrie fain, nu te plictiseste la fiecare 10 pagini. Ce nu mi-a placut e insa limbajul usor golanesc.

In noapte- Haruki Murakami

De la Shogun incoace n-am mai citit nimic legat de cultura asiatica. Stiam ca Murakami e unul

dintre cei mai populari scriitori japonezi, si, hocus pocus, am pus mana pe o carte. "In noapte" e o poveste simpla, scoasa din cateva detalii banale. O poveste care ni se poate intampla tuturor fara sa-i dam prea multa importanta. Cartea e usor de citit, fara filosofii, traditii, si incursiuni complicate in neantul "neintelesului".

Buna de citit pe drum sau de tinut pe noptiera.

Top 10* lecturi de vacanta

Daca vrei sa citesti si nu prea stii ce...

1. MiddleSex- Jeffrey Eugenides

2. Magiceanul- John Fowles

3.Colectionarul-John Fowles

4.Gluma-Milan Kundera (vezi si Lentoarea si “Incredibila usuratate a fiintei")

5.Povestiri africane-Doris Lessing

6.Clubul putregaiurilor-Jonathan Coe (vezi si Cercul inchis)

7.Shogun-James Clavell

8.Frati Karamazov-F.Dostoievski

9.Ma numesc Rosu-Orhan Pamuk

10. Un veac de singuratate-Gabriel Garcia Marquez

*ordinea cartilor este aleatorie

Lectura de vacanta

Herman Hesse- Narcis si Goldmund


Mi-a fost atat de greu sa trec de primele 50 de pagini incat am inceput si reinceput cartea de vreo 3 ori.

Cartile lui Herman Hesse sunt pretioase, si ai nevoie de timp si rabdare pentru lectura lor. Herman Hesse strabate, accentueaza si redefineste trasaturi sufletesti, experiente de viata, ganduri si invataturi.


Narcis si Goldmund e povestea a doi prieteni, ce-si traiesc viata diametral opus. La inceput, cei doi prieteni se cunosc intr-o manastire, unde amandoi viseaza sa devina calugari. Goldmund isi dedica tineretea placerilor trupesti, maturitatea descoperiri artei si batranetea acceptand intelepciunea si fructificandu-si talentul de sculptor. Toate acestea, in timp ce Narcis ramane in manastire, avand o viata de ascet.

Rezumatul meu e oarecum pueril, pentru ca refuz sa-ti impartasesc cele mai interesante detalii ale cartii, cele mai bune invataturi, si-ti fur placerea unei povesti cu iz de basm.


Michel Houellebecq- Platforma

Prefata cartii ar trebui sa aiba un avertisment "Cartea asta nu-i pentru oricine, nu-i pentru timizi, pentru pudici, pentru ce-i ce rosesc usor, pentru cei care cauta o lectura usoara, randuri siropoase si descrieri romantate".

Platforma e o carte ingrozitor de puternica, realista, aproape brutal scrisa. Romanul imbina tot: rasism, sex,Thailanda, dragoste pura, terorism, moarte si aplatizare.

N-are rost sa-ti povestesc cartea. Citeste-o daca ai curaj!

Cercul Inchis-Jonathan Coe

Cercul inchis e ca inghetata cu vanilie pe care o mananci doar vara.

Au trecut ani lumina de cand n-am mai citit carti care sa-ti taie pofta de internet, televizor, mancare si orice forma de socializare.
J.Coe iti transpune usor, mecanic si rabdator povestile sale, facandu-te dependent de lectura cartilor sale. Stilul sau imprumta ceva din parfumul filmelor politiste, a muzicii celor de la The High Llamas si povestilor fara happy end patetic.

Jonathan Coe e un magician. Atat de vrajita am fost incat am distrus pur si simplu cartile astea. Clubul putregailor a fost murdarit de cirese, praf si nisip. Iar la final, l-am scapat in farfuria cu paste (tineam cartea prea aproape de farfurie). Cat despre Cercul Inchis, in febra lecturii, la pagina 524 un sfert de carte cedeaza si se desprinde de coperta. Culmea legii lui Murphy, cartile erau imprumutate.

Cu toate acestea, pentru mine, Jonathan Coe e noul John Fowles.

Clubul putregailor

Benjamin ar trebui sa traiasca fericit pana la adanci batraneti cu Cicely. In sfarsit au ajuns impreuna, dupa ani in care el doar a visat la ea. Acum, la finalul romanului, gasca din liceu s-a spart. Fiecare a luat-o pe alt drum. Dar pana la rascrucea aceasta e o poveste lunga.

Clubul putregailor e o carte uimitoare. Jonathan Coe transpune lumea unor pusti de liceu intr-un roman savuros despre idei, aspiratii, vise, glume proaste, si relatii de prietenie. Romanul nu poate fi rezumat. Povestea in sine e veche. Maiestria cu care Jonathan Coe iti insufla ideea ca esti alaturi de toate personajele, si ca le traiesti destinele, face din Clubul putregailor o carte pe care nu poti s-o lasi din mana pana n-o termini.

Cartea are nisip printre foi. Ar trebui sa-i trimit o scrisoare lui Jonathan Coe sa-i spun ca din cauza lui am stat intepenita pe plaja, si vreme de vreo 50 de pagini soarele m-a ars.

Povestea lui Benjamin continua in cartea Cercul inchis. Eu fac o baie in mare.

Siddartha/ Calatoria spre Soare-Rasare

Sunt intr-un cerc vicios, ceva bizar intre Muntele Vrajit, Versetele Satanice si Clubul Putregailor. Pe primele doua incerc sa le citesc de vreo 2 luni. Pe ultima o savurez de cateva zile.

Intre timp am citit Hermann Hesse Siddhartha si Calatoria spre Soare-Rasare.
Siddartha e un poem indian, scris prin 1922. Povestea e un creuzet de filosofie, intelepciune eterna si fericirea suprema. Siddartha, fiu de brahman, pleaca in lume pentru a gasi intelepciunea suprema. Se pierde in detaliile lumesti. Abia tarziu, la batranete, revine la cautarea propriilor idealurilor si cu greu atinge o forma de intelepciune.

Calatoria spre Soare-Rasare iti arata ca nu destinatia in sine e scopul, ci calatoria in sine. Un om simplu se alatura unei calatorii alaturi de o confrerie pentru atingerea unei destinatii supreme. Pe drum se pierde. La final, ratacitul afla ca totul a fost un test.

Prin cele doua povesti Hermann Hesse iti strecoara in suflet samburele unui alt ideal, diferit de toate valorile si dimensiunii lumii noastre.

Am fost in patul Laurei Andresan

Blameaza-ma ca citesc orice, oricand, si oricum....

Vazusem afisele cartii prin oras, titlul era indraznet "Barbatii la femini"....Ce urma sa gasesc in carte? Povestile picante despre relatiile unei femei de moravuri indoielnice (sau nu). Marturisesc ca eram interesata de politicieni, si asta dintr-un pur interes de alegator :)

Lista Laurei incepe cu Jurnalul National (mda...a lucrat acolo ca redactor), Ioan Rus, delegatii oficiale alaturi de politicieni, Dan Matei Agathon...continua cu fotbalisti si tot continua...

Dincolo de povestile sexuale, de reteau de prostitutie a Laurei de la Paris, de cercuri inalte murdarite de droguri, sex si bani spalati, cartea e scrisa binisor. Vorba aia "editeaza perfect o fraza". Scriitura e indrazneata, se joaca cu personajele, cu filosofia ei despre sex, si la final iti vinde iluzia ca ti-a permis sa-i intrii in budoar.

Raportul calitate/pret face din cartea asta una numai buna de imprumutat. Cartea are doar 100 de pagini, e un pic mai mica decat o agenda si costa aproape 40 de lei.

Intuneric la amiaza

Cum escaladarea Muntelui Vrajit merge greu, putin dupa 150 de pagini, intre timp am terminat alta carte," Intuneric la amiaza" de Arthur Koestler:

"Incaput pe mana anchetatorilor stalinisti, Rubasov, descopera alt chip al revolutiei pe care a slujit-o cu devotament, nepasator fata de crimele pe care aceasta le-a comis in numele unor idealuri fara acoperire. Aidoma atator militanti bolsevici, intrat in diabolicul mecanism al anchetelor din temnitele comuniste, Rubasov accepta sa recunoasca public crimele imaginare ce i se pun in seama. Logica de gheata a actiunii revolutionare care l-a calauzit mereu se topeste in singuratatea celulei, lasand loc framantarilor..." op.cit de pe coperta


Cand prietena mea citea cartea asta pe nerasuflate in tren, si-mi zicea soptit ca eroul o sa moara, am crezut ca e ceva TERIBIL, ceva ce n-ar trebui sa ratez in ruptul capului. Am fost prima pe lista de asteptare pentru lecturarea cartii. Citind critica mica de pe coperta de la sfarsit ma asteptam sa gasesc marturii asemenatoare celor de la Guantanamo. Am citit primele 100 de pagini, si pe urmatoarele..si pe ultimele....si....

Intre timp in patul meu isi fac de cap Th.Mann si Candace Bushnell. O alta prietena mi-a spus ca trebuie sa ma conving personal cat e de proasta cartea Sex and the City. Eu zic ca Candace Bushnell a scris bine primul capitol...

O coborare in infern

Cartea asta m-a chinuit mult. Mi-a pus rabdarea la incercare. M-a dezamagit, mi-a starnit curiozitatea, si intr-un final m-a uimit. Mi-a trebui vreo luna si ceva sa termin cartea, cateva zeci de calatorii cu metroul, doua drumuri cu masina si o zi libera.
Dupa Povestiri Africane, credeam ca Doris Lessing e o garantie pentru capodopere. Dupa primele 100 de pagini, mi-am pierdut rabdarea. Personajul nebun era prea nebun, gandurile lui prea complicate, simbolurile, trimiterile mitologice prea greu de priceput intre doua mijloace de transport. Finalul e interesant, personajul redevine un om normal.
Dincolo de mine insa, cartea e halucinanta. Doris Lessing face un experiment pe care-l explica in finalul cartii, o incursiune in mintea unui nebun si sparge granitele definitiei de real-ireal.

“…timpul trece repede. Asta este cauza nelinistii in cazul foarte multor oameni. Ei stiu ca au de facut ceva si ca ar trebui sa faca altceva, nu numai sa traiasca de azi pe maine, vopsindu-si chipurile si impodobindu-si pesterile si jucandu-le renghiuri rivalilor lor. Nu. Trebuie sa faca altceva inainte de a muri- si, ca urmare, spitalele de boli mintale sunt pline, iar farmacistii prospera”.

Iata un scurt rezumat:

" Cartea poate fi divizată în două secvenţe distincte. Cea dintâi se articulează pe intenţia explorării adâncimilor sufletului omenesc. A doua reprezintă un amplu dialog cultural, care aşază romanul în poziţie de confruntare cu câteva mituri şi cărţi fundamentale ale omenirii. Pretextul epic este cât se poate de simplu: un individ în vârstă, Charles Watkins, zace inconştient pe malul Tamisei, incapabil să-şi amintească vreun amănunt privitor la sine ori la cei din jurul său. Ajuns la spital, el trece printr-un adevărat calvar, intrând în purgatoriul unei complicate încercări de recuperare clinică." (Cartea saptamanii la EVZ )

Carti de vacanta

N-am sa-ti fac rezumatul ultimelor 2 carti pe care le-am citit in 5 zile. Am sa-ti spun insa ca una dintre ele merita toata atentia.

Clopotul de Sticla, de Sylvia Plath e povestea unei tinere care primeste o bursa la o revista in NY. Se intoarce apoi in orasul natal unde, in cateva zile, isi pierde mintile. Tratamentul cu socuri electrice este doar unul din chinurile la care a fost supusa.
Incearca in nenumarate randuri sa se sinucida.

In anul publicarii romanului, Sylvia Plath se sinucide. Dupa ce a izolat camera celor 3 copiii ai sai, ea a murit intorxicata cu gaz.







Cand am terminat Tineretile lui Daniel Abagiu* am exclamat "Ce carte tampita! ". Am avut senzatia ca citesc a doua oara Romanul Adolescentului Miop, intr-o varianta mult mai proasta. Cartea e scrisa intr-un stil facil- bine citit in autobuz.
Ce aduce nou cartea e insa ideea de adolescent din perioada comunismului. Vezi astfel un tanar ce nu face rabat de la toate tentatiile/prostiile varstei, un tanar ce nu sufera de pe urma sistemului sau de pe urma statului la coada pentru o gaina. Maniera directa si sincera in care este scrisa cartea, cuvintele porcoase ingrosate cu creionul maro (cartea mea era imprumutata de la biblioteca) si un comunism dulce-acrisor, te tin captiv intre doua coperte.

*daca pronunti repede devine interesant

Povestiri africane

Am inceput acum ceva vreme un experiment (de voie, de nevoie): lectura exclusiva in mijloacele de transport. Astazi, am terminat prima carte. Acum, la final cred ca a fost nedrept sa citesc Povestiri Africane in metrou, asta pentru ca am citit cea mai buna carte din ultimul an intre 3 statii de bus.

Povestirile Africane redau o lume aparte, ciudata, parfumata si arsa de razele soarelui. Iti da senzatia ca respiri langa oamenii Continetului Negru, ca ei sunt langa tine, si ca, daca iti vei ridica ochii din carte le vei vedea degetele goale de la picioare. Cu fiecare pagina pe care o dai, simti in nari mirosul uscat de sclavie, de pamant secat de viata si de dreptate.

Ma numesc Rosu

Cand a fost nebunia "Orhan Pamuk vine la Bucuresti", o prietena ma tragea de maneca "hai sa mergem si noi la el". Cum era sa ma duc eu in fata omului si sa-i spun sa-mi dea un autograf cand eu nu-i citisem nici macar o carte? Nu m-am dus sa-l vad, in schimb mi-am cumparat o carte: Ma numesc Rosu

N-am sa spun ca romanul e nemaipomenit, captivant si usor de citit. Cred ca-ti trebuie mai degraba ceva rabdare sa il termini, mai ales ca nu e genul de carte "usurica" numai buna de luat in geanta( vreo 600 de pagini ar cantari greu in geanta ta).

Marturisesc ca am trecut cu greu de primele 150 de pagini.

Cand nu reuseam sa trec de primele capitole ma tot gandeam, pentru ce o fi luat premiul Nobel? Ei bine..cand am inchis cartea am inteles.

Romanul e scris intr-o maniera atat de ingenioasa incat e greu sa-i gasesti un comparativ. Personajele iti spun povestea, fiecare in parte, in maniera sa, subiectiva si originala. E interesant ca acelasi incident, de exemplu, o crima este povestita si din perspectiva criminalului si a victimei.

Primul capitol a fost foarte interesant, frapant. Asta pentru ca un cadavru aflat pe fundul unui put vorbeste despre trairile lui imediat dupa ce a fost ucis. De aceasta crima se leaga o intreaga poveste ce ne poarta prin secretele miniaturistilor dintr-un Isrambul aflat la sfarsit de epoca otomana. O lume noua ti se dezvaluie cu fiecare pagina citita. "Un roman coborat dintr-un covor oriental, un puzzle filosofic la limita dintre Occident si Orient". Faptele se acumuleaza treptat, o crima nedezlusita ce bantuie breasla miniaturistilor, invidii, barfe, picturi, simboluri, o poveste de dragoste ce e pe cale sa se implineasca, toate acestea iti tin mainile lipite de carte.

Am tinut minte gandurile unui om ce tocmai fusese ucis "Intotdeauna m-am mirat cum de toti oamenii reusesc sa moara, fara exceptie"

Lolita

De Lolita ai auzit demult…probabil ai senzatia ca o stii de undeva…poate nu-ti mai amintesti de unde, de prin revistele de moda (“ stilul Lolita”), de la acadele “lollipop” , de unde vrei tu..dar o cunoasti pe Lolita cea adevarata?

Cartea Lolita scrisa de Vladimir Nabokov este o carte buna. N-am mai citit demult o carte pe nerasuflate. Subiectul e simplu si poate fi redus la un cuvant dur, absurd, tabu si vulgar: “incest”. Trecand peste asta, povestea Lolitei aduce insa cu mult mai mult decat atat. Pe langa subiectul controversat, cartea uimeste prin scriitura. Vei gasi un stil amplu, specific prozei rusesti, detalii de atmosfera. Povestea este profunda, senzuala si erotica, redata printr-un mod foarte subtil prin detalii ce doar sugereaza fara sa-ti zugraveasca realitatea adevarata. Lolita e atragatoare, stralucitoare si inocent-vulgara

Filmul
In general nu-mi place sa vad un film dupa ce am citit cartea si nici invers. Am privit cu teama inceputul filmului, speram ca Lolita sa fie aceeasi pe care mi-o imaginasem eu. N-am fost dezamagita. Lolita din film are un caracter usor mai vulgar decat in roman (pt ca imaginile varloreaza cat 50 de pagini). Evident, filmul omite anumite detalii savuroase. Il vei putea intelege cu adevarat abia dupa ce vei fi citit cartea.

Carte

Luigi Pirandello- Unul, nici unul si o suta de mii

Observatia, altminteri inocenta, a sotiei cum ca nasul îi atârna într-o parte declanseaza în mintea lui Vitangelo Moscarda un sir de gânduri implacabil înlantuite: nu esti doar cel care îti închipuisesi ca esti, ci si cel vazut din afara, ba chiar o multime de altii, din moment ce, privit de fiecare în parte, arati altfel; iar, daca vrei sa te surprinzi uitându-te în oglinda, nu gasesti decât o identitate straina, opaca. Gândurile lui Moscarda nu ramân un exercitiu intelectual, ele sunt traite ca o aventura, trec în actele propriei vieti pe care o dinamiteaza, uimindu-i pe cei din jur si bulversîndu-le vietile.
Unul, nici unul si o suta de mii e ultimul roman al lui Pirandello, un soi de testament ironic si lucid al celui care, desi a primit Premiul Nobel, a refuzat orice glorie. În testamentul lui propriu-zis - al carui ton nu e departe de cel din roman - Pirandello scrie: "Când voi muri, sa nu ma îmbracati. Înfasurati-ma într-un cearsaf. Fara flori, fara lumînare la capatâi. Un dric saracacios. Gol. Si nimeni sa nu ma-nsoteasca, nici rude, nici prieteni. Dricul, calul, birjarul, asta-i tot. Ardeti-ma." ". (Sebastian S. Eduard)

Impresii literare:

• Mi-a placut stilul personal, maniera de adresare directa ce crea impresia unui dialog cu cititorul “stiu ca nu credeti ce va spun” etc.
• In timp ce citeam cartea imi imaginam acest roman jucat pe-o scena de teatru
• Cartea e relativ mica, nu tocmai facila ( te face sa urmezi logica intortocheata a personajului) dar e placuta.
• M-a facut sa ma vad altfel…sa cred pentru o clipa ca poate sunt si altcineva..ca sunt si “altele”
• La finalul cartii am avut placuta senzatie sa cred ca am cunoscut macar o bucatica din universul unui nebun

De ce sa citesti aceasta carte?

Pentru ca te va pune pe ganduri