Ma numesc Rosu

Cand a fost nebunia "Orhan Pamuk vine la Bucuresti", o prietena ma tragea de maneca "hai sa mergem si noi la el". Cum era sa ma duc eu in fata omului si sa-i spun sa-mi dea un autograf cand eu nu-i citisem nici macar o carte? Nu m-am dus sa-l vad, in schimb mi-am cumparat o carte: Ma numesc Rosu

N-am sa spun ca romanul e nemaipomenit, captivant si usor de citit. Cred ca-ti trebuie mai degraba ceva rabdare sa il termini, mai ales ca nu e genul de carte "usurica" numai buna de luat in geanta( vreo 600 de pagini ar cantari greu in geanta ta).

Marturisesc ca am trecut cu greu de primele 150 de pagini.

Cand nu reuseam sa trec de primele capitole ma tot gandeam, pentru ce o fi luat premiul Nobel? Ei bine..cand am inchis cartea am inteles.

Romanul e scris intr-o maniera atat de ingenioasa incat e greu sa-i gasesti un comparativ. Personajele iti spun povestea, fiecare in parte, in maniera sa, subiectiva si originala. E interesant ca acelasi incident, de exemplu, o crima este povestita si din perspectiva criminalului si a victimei.

Primul capitol a fost foarte interesant, frapant. Asta pentru ca un cadavru aflat pe fundul unui put vorbeste despre trairile lui imediat dupa ce a fost ucis. De aceasta crima se leaga o intreaga poveste ce ne poarta prin secretele miniaturistilor dintr-un Isrambul aflat la sfarsit de epoca otomana. O lume noua ti se dezvaluie cu fiecare pagina citita. "Un roman coborat dintr-un covor oriental, un puzzle filosofic la limita dintre Occident si Orient". Faptele se acumuleaza treptat, o crima nedezlusita ce bantuie breasla miniaturistilor, invidii, barfe, picturi, simboluri, o poveste de dragoste ce e pe cale sa se implineasca, toate acestea iti tin mainile lipite de carte.

Am tinut minte gandurile unui om ce tocmai fusese ucis "Intotdeauna m-am mirat cum de toti oamenii reusesc sa moara, fara exceptie"