miercuri, 30 decembrie 2009

Ce-am mai citit....


Nemurirea- M.Kundera

Nu e carte scrisa de Kundera care sa nu te impresioneze. Nemurirea e un amalgam subtil de intamplari fara noima, care legate intre ele dau sens unei povesti incredibil de fascinante. Nemurirea e una dintre cele mai bune carti pe care le poti citi cu mintea limpede...
Kundera e tot ce inteleg eu printr-un scriitor extraordinar, si nicio carte nu m-a dezamagit.


Singur sub dus- Dan Chisu

Cartea aceasta are o poveste interesanta. Eram in Dacia Express-ul de Viena, stateam pe pat si ma uitam la un dulap. Dulapul avea o usa si dupa usa cineva lasase o carte.
Ce noroc pe mine!
Dincolo de coperta interesanta si cel putin vulgara vizual, romanul e dragut (asa spun cand nu pot sa-mi dau cu parerea).
Mda, Dan Chisu a calatorit mult, a vazut toata lumea, a avut cele mai misto gagici si, intr-un final, a ramas sigur. De ce? Nu scrie in cartea, desi si el se tot intreaba vreme de 200 si ceva de pagini.
Stilul cartii e indraznet. Dan Chisu scrie fain, nu te plictiseste la fiecare 10 pagini. Ce nu mi-a placut e insa limbajul usor golanesc.



In noapte- Haruki Murakami

De la Shogun incoace n-am mai citit nimic legat de cultura asiatica. Stiam ca Murakami e unul
dintre cei mai populari scriitori japonezi, si, hocus pocus, am pus mana pe o carte. "In noapte" e o poveste simpla, scoasa din cateva detalii banale. O poveste care ni se poate intampla tuturor fara sa-i dam prea multa importanta. Cartea e usor de citit, fara filosofii, traditii, si incursiuni complicate in neantul "neintelesului".
Buna de citit pe drum sau de tinut pe noptiera.

Hopenhaga/Greenpeace&co


In Danemarca am plecat ca activist Greenpeace. N-a fost excursie, n-a fost turism, a fost aventura. La final, am simtit ca mi-am facut armata de activist.

Am dormit pe paturi de campanie, in incaperi reci. Am mancat cea mai buna mancare vegana&vegetariana gatita de cei mai iscusiti bucatari Greenpeace. Mi-a fost frig. Mi-a fost bine. A fost greu. Am fost mandra. Si-n tot acest timp am fost fericita.
Cel mai emotionant moment din toata istoria mea Greenpeace a fost vizita pe Rainbow Warrior.
N-am cum sa transpun in cuvinte emotia de acolo, istoria, povestile si entuziasmul oamenilor de pe vas.
Si n-am cum sa-ti explic ce inseamna sa fii voluntar, sa crezi in ceva cu toata taria ta, sa n-astepti remuneratii, recompense si laude, sa "fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume" (Mahatma Gandhi).

La final, Copenhaga a fost un esec. Lupta noastra insa continua. Te priveste si pe tine!

marți, 15 decembrie 2009

Un oras decupat din reviste

Copenhanga, Danemarca

Copenhaga e un oras decupat din reviste, parca aranjat si reasezat in Photoshop. Luminile, ornamentele de Craciun, gunoaiele care lipsesc cu desavarsire, oamenii care merg cu bicicletele zambind prin lapovita si ninsoare, toate acestea lasa in urma un parfum de alta civilizatie.
In oras e frig. Aerul e la fel de rece ca cel din congelator. Bate un vant napraznic si, din cand in cand, ninge.
Cu toate acestea, pe strazi sunt mai multe biciclete decat masini. Niciun claxon.
Femeile au propriile reguli in moda. Poarta tocuri, paltoane pana la genunchi si zambesc la fel de repede precum pedaleaza.
Aici, poti transporta orice cu bicicleta, inclusiv un copil mic.
Peste tot e liniste, frumos, si curat.

miercuri, 9 decembrie 2009

Dakino personal

Scriu cu intarziere, si-mi derulez gandurile cu cateva saptamani in urma.
Festivalul Dakino de anul acesta e istorie. Probabil Dan Chisu m-a iertat ca i-am plimbat juriul aiurea prin oras si ca am intarziat o ora la primul pranz de socializare. Cel mai probabil, Dan Chisu nici nu-si mai aminteste de mine. Eu am avut insa ocazia sa observ de la distanta, sa ciocnesc un pahar, sa zambesc si sa stau de vorba cu omul care semneaza festivalul Dakino. Dan Chisu e un personaj.
Dincolo de culisele festivalului Dakino de anul acesta, am reusit sa vad atat de multe filme bune cat n-am vazut intr-un an.

Mi-a placut Looking for Eric
M-au uimit spoturile de prezentare Casablanca si Superhero

miercuri, 18 noiembrie 2009

Eu.Ferentari. Prima vizita

Ferentariul miroase a ciulama

Stau cu nasul lipit de geamul autobuzului. Ma simt in siguranta.
Se intuneca incet si singurele lumini sunt cele ale salilor de jocuri de pe marginea drumului si a autobuzului ce pare o masina zburatoare pe strazile de aici.

Sali de jocuri sclipicioase-Fast-food-Bacanie-Fast-food-Carciuma

Aici, pe Calea Ferentari oamenii au culori diferite. Eu ma uit pe geam tot mai insistent. Doua tinere isi fac loc cu coatele. Fata galbena poarta niste covrigi poleiti cu aur in urechi, cateva tricouri verzi-galbui mulate si o pereche de pantaloni care abia-i acopera formele generoase. Prietena ei isi flutura-n sus si-n jos telefonul mobil care zdrangane o manea. Buzele ei sunt ostentativ de rosii.

Nu stiu daca am dreptate, daca vad bine, sau daca am impresii gresite.

Pe masura ce ajung spre cartierul meu oamenii din autobuz se schimba. Mirosul se dilueaza. Oamenii isi schimba culorile...

duminică, 15 noiembrie 2009

Colega mea de camera musulmana

Parul ei negru si cele patru esarfe

Havva se trezeste dimineata cu jumatate de ora mai devreme. Parul ei negru e ciufulit. Ochii ei inca manjiti de somn poarta urme de make-up. Se aseaza cu eleganta in fata oglinzii. Isi invaluie parul in prima esarfa de culoare alba. Apoi, cu o esarfa neagra isi acopera radacinile si firele rebele de par ce stau sa iasa de sub prima esarfa. Urmeaza o alta esarfa maro ce-i acopera crestetul si o ultima esarfa maronie, cu striatii argintii. Cea din urma esarfa seamana cel mai mult cu esarfele noastre. Ultima esarfa e prinsa cu maiestrie si fiecare cuta e asezata la locul ei cu agrafe.

Havva s-a nascuta in Germania, dar prin venele ei curge sange turcesc. Isi pastreaza traditiile pentru ca aceasta e alegerea ei. Poarta esarfa de cand era in clasa a VII-a, nu pentru ca ar fi obligata de cineva, ci pentru ca asta-si doreste. "Havva, ce faci daca intr-o zi te plictisesti de esarfa? Renunta la ea, pur si simplu..."
Cand o privesc in fiecare dimineata cum isi aseaza esarfele, cum se machiaza, cum isi pudreaza obrazii si cum se-nvaluie intr-o pala de parfum, inteleg putin, cate putin din religia musulmana.
Niciun barbat strain n-a vazut-o fara esarfe.

Havva mi se pare mai interesanta, mai frumoasa si mult mai deosebita ca orice alta tanara cu sex-appeal din cultura noastra.

Turcia e o tara a contrastelor. Femeile nu au voie sa intre cu capul acoperit in scoli. Unele fete isi pun esarfa pe cap si apoi o peruca.

luni, 9 noiembrie 2009

Vegetarian in Istanbul

Sau cum m-am aruncat cu capul in primul fast-food....

A fi vegetarian in Istanbul e un pariu pierdut cu tine. Amintirea senvisurilor de asta vara mi-a lasat gura apa de cum am coborat din tren. Un senvis cu multe legume, branza si o felie de sunca a fost prima ispita.
A doua ispita a fost un kebab si o lipie condimentata si unsa cu carne aromata....
Si cele 7 pacate culinare le-am ispasit cu alte kebaburi,alte senvisuri si alte mancaruri turcesti

Nu cred ca a mai ramas niciun vegetarian in Istanbul

vineri, 30 octombrie 2009

Istanbul:Ziua umbrelelor rupte


Sa nu te prinda ploaia in Istanbul.

O ploaie marunta ma intampina de cum pasesc in Istanbul. Ma simt de parca toate baltile mi-ar intra in papuci. Picioarele mele sunt unde inca dinainte sa traversez strada din fata garii. Ma tin cu toata speranta de umbrela rosie pe care am luat-o din greseala din Bucuresti.

Drumul spre Moscheea Albastra pare drumul pe Golgota.

Oamenii din Istanbul au casa-n panta. Toata apa coboara suvoie spre mine. Eu am parte de cea mai oribila vreme intr-unul din cele mai frumoase orase. Fiecare pas e impotriva curentului si am senzatia ca merg prin valuri de ploaie.
Vantul e ca un bici. Istanbulul miroase a umezeala.
In fata Moscheei Albastre oamenii rad si glumesc in timp ce stau la coada. Cei mai multi stau ascunsi sub pelerine de ploaie. Cu totii vorbesc engleza si zambesc ciudat de parca cineva le-ar canta "Multi Ani Traiasca"

Fie ploaie, fie vant, inainte de a intra intr-o moschee, trebuie sa te descalti. Sosetele mele ude sunt o blasfemie pe covorul rosu. Moscheea Albastra nu miroase a tamaie ci a ploaie si a sosete ude.
Grand Bazar
Pe drumul spre Marele Bazar se gasesc aceleasi tarabe cu rosii, fructe si senvisuri la 2 lire jumate. Toata lumea pare sa se fi adapostit de ploaie in bazar.

Povestea steagului rosu
Inainte de a pasi in Marele Bazar mi-am pus in gand sa nu cumpar nimic. Cred ca e o iluzie a turistului occidental sa aiba impresia ca poate negocia cu un negustor turc. Cu iluzii sau fara ,mi-am facut curaj sa cumpar un steag rosu cu semiluna*. Primul negustor il dadea cu 10 lire. Al doilea cu 25 de lire. Cand i-am oferit umita doar 10 lire, m-a trimis la plimbare. Dupa nici 2 pasi, ma ajunge din urma si-mi spune "Bine, ti-l dau cu 10 lire".

Cu un ranjet de "afacere reusita" i-am dat banii. Doua standuri mai sus, dintr-o gluma "Hai sa vedem steagul acesta mare cu cat putem sa-l scoatem?" am reinceput negocierile pentru un steag. 10 lire un steag dublu ca marime fata de ce-l pe care-l aveam eu.

Marele Bazar m-a pacalit din nou...
*Se spune ca Ataturk a avut o lupta foarte grea. La finalul ei, a vazut o mare de sange. In acea mare se reflecta luna si Luceafarul. Aceasta e povestea steagului turcesc

joi, 22 octombrie 2009

A fi vegetarian...


M-am hotarat intr-un supermarket sa nu mai cumpar carne rosie. Apoi, in drum spre casa m-am hotarat sa nu mai cumpar nici carne alba. Cand am ajuns acasa, m-am hotarat sa nu mai manac carne de nicio culoare.
De atunci s-a scurs vreo luna. Am trisat de cateva ori cu o bucata de snitzel si o gura de senvis, dar totul merge ok.
N-am nimic. Nu-mi cade nici parul. Nu ma simt nici lesinata de foame si nici nu visez la caltabosi prajiti in untura cand dorm.
Mi-am reconsiderat planurile culinare de viitor.....

Nu-mi interzic sa mananc carne alba in caz ca mor de pofta. Mi-am sters din memorie gustul hamburgeriilor, al fripturii topite in ulei, si al tocanitelor cu carne.
Intre timp, ocolesc cu succes raionul de mezeluri din orice magazin.

Daca am supravietuit sau nu, aflati peste inca o luna....

duminică, 11 octombrie 2009

Stiu, stiu...e vorba despre CEVA

Si totusi e vorba despre energie regenerabila, despre faptul ca nu mai vrem centrale nucleare si despre faptul ca nu planuim in viitorul apropiat sa ne luminam cu deseuri radioactive.

Clujul merge incet. Oamenii parca abia s-au trezit din somn si la 3 dupa masa. Cand ii opresti pe strada si le vorbesti grabit despre centrale nucleare, deseuri radioactive de uraniu si energie regenerabila, te privesc ciudat, apoi te roaga sa repeti. Fiecare clujean are insa minima doza de bun simt incat sa te asculte.


Bucuresti
In Bucuresti cand ii spui cuiva ca militezi pentru energie regenerabila in defavoarea celei nucleare, reactiile bizare iti taie toate argumentele. In Bucuresti “Nu” e NU! N-ai cum sa convingi un bucurestean ca energia nucleara e rea, cand el se crede destept si are impresia ca Romania ar trebui asezata-n Sahara ca sa avem panouri solare si mori de vant.
Una dintre cele mai savuroase replici s-a rezumat la “N-am timp” ...”Haideti sa va spun despre ce e vorba...”....”Stiu, stiu...e vorba despre ceva”

Daca si tu crezi ca e timpul sa opresti constructia altor centrale nucleare in Romania. Daca si tu crezi ca a venit vremea investitiilor in energie regenerabila (btw Romania e pe locul 3 in Europa ca potential de energie verde). Semneaza acum petitia Greenpeace impotriva energiei nucleare!

vineri, 2 octombrie 2009

La piata..departamentul de lactate

Posibilul cumparator: " Cat e branza?"
Vanzatorul: "6 lei"
C: "Si la dumneavoastra e scump..."
V: "Ati gasit mai ieftin?"
Cumparator: "Daaaa...dincolo"
Vanzator: "Pai mergeti doamna si cumparati de acolo...treceti pe langa noroc si nu-l prindeti?"

joi, 1 octombrie 2009

Prea multa vacanta strica...

Nu de alta..dar devii asa patetic, lenes si tridimensional.

Carti
Lucrurile interesante nu stau in cutia colorata. Cartile se citesc mult mai repede si bine in autobuz iar mancarea e mult mai gustoasa cand e mancata pe fuga, in picioare, intre doua rotatii de minutar.
Cafea
Cat despre cafea... Hmm, nimic nu se compara cu cafeaua prost facuta din zori. Prea mult zahar. Prea putina cafea. Prea mult zahar. Prea multa cafea. Gustul amar. Inconfundabil.
Somn
Cu cat te odihnesti prea mult, cu atat esti mai obosit. Stii si tu, somnul cel mai cel e ala de 10 minute cand iti tot amani soneria desteptatoare...Cat despre cearcanele de nesomn...La ce ti-ar mai folosi atunci tonele de anticearcane?

duminică, 20 septembrie 2009

Made in Italy!

Diana a fost in tabara. Diana ne-a adus un cadou.


sâmbătă, 19 septembrie 2009

Casa intalnirilor-Martin Amis


Cartea asta te poarta pana-n beciurile Rusiei. Iti scoate ochii de occidental. Te lasa orb cu simturi de rus aflat la granita celui de-al Doilea Razboi Mondial. Te transforma intr-un sclav, iti umple corpul de paduchi si purici, mizerie si jeg si te lasa acolo, in lagar, vreo 10 ani. Apoi, te scoate la lumina, iti da o viata normala, aceleasi obsesii si neputinta de a scapa de tine, de trecut. Si apoi mai traieste daca poti...


Pe scurt:
Razboi. Gulag sovietic. Lagare de concentrare.Orori. Un pic de dragoste obsedanta. Doi frati. O femeie. Doar unul o ia de nevasta.

Si mai pe scurt:
Rusia alearga si moare.

Rezumat si alte prostii aici

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Cum a inceput totul...

Dupa aproape jumatate de an de planuit excursii in Europa, dupa schimbarea destinatiilor de zece mii de ori, am ales sa mergem catre sud. Am dat road trip-ul spre Amsterdam cu unul spre Istanbul. Cu un Balkan Flexi Pass in buzunar, 200 de euro de cheltuiala, niste rucsaci plini de haine impachetate prost, cu toate conservele din frigider ...am plecat spre Sud

 Iata ce-a iesit....si unde am ajuns.


Greece & the food!

   Pentru mine Grecia a insemnat mancare. 

Gazda

Cand am batut la usa lui Stefan* aveam 35 de euro in buzunar. Grecia se anunta a fi o aventura pe masura. Imi si imaginam: dupa desfraul culinar din Istanbul, in Grecia aveam sa mananc doar paine si iaurt. Stefan e insa bucatar. Ce-a urmat? Dezlantuire culinara pe acoperisul apartamentului sau . Am plecat din casa lui Stefan tot cu 35 de euro in buzunar. Stefan ne-a platit si biletele de bus. Traditia greceasca ridica ospitalitatea la un rang nebunesc, iar noi n-am putut decat sa ne bucuram.

Locuri de vizitat...

Atena e un oras muzeu, incepand cu statia de metrou si terminand cu Acropolele. Pe timpul verii, studentii au intrare libera la Acropole (bilet normal 12euro), iar majoritatea muzeelor au zilele cu intrare libera( de ex.miercurea).

Din portul Pireu poti lua un feribot catre una dintre faimoasele insulele grecesti (o calatorie dus-costa aprox. 8 euro). Langa oras poti merge la una din plajele amenajate. Aici insa nici vorba de plaja superba, nisip fin si apa cristalina (mucuri de tigara, gunoaie in apa, si o mare fara valuri).

Mancare

Acasa la Stefan am mancat pentru prima oara omleta dulce. Reteta e simpla: oua, zahar, gem de piersici si felii mari de fructe. Totul seamana cu o clatita. Merita incercata alaturi de un pahar de lapte rece.

Daca tot ajungi prin Grecia, trebuie sa mananci souvlaki.

Grecia a fost mai mult o experienta "indoor" din motive ce tin de lene, guitar hero, cina pe acoperis si caldura mare afara. Asteptam anul viitor pentru mai multe detalii...

*L-am intalnit pe Stefan acum un an cand incercam sa fac un reportaj despre couchsurfing. De atunci am ramas buni prieteni. Cand mi-a spus ca pot veni oricand in Grecia, cu cine vreau, si ca pot sta cat vreau, am crezut ca ma cheama Sf.Petru in Rai. Si iata ca am fost....

miercuri, 9 septembrie 2009

Mirajul turcesc- Istanbul


Istanbul-casa cu desene
Baran, prima noastra gazda din Istanbul, ne-a intampinat in chiloti. Marturisesc ca nu ma asteptam la o primire atat de sincera . Casa lui e imensa, iar sufrageria e scaldata in lumini. Pe pereti sunt desene, multe desene. O chitara intr-un colt, niste tobe adevarate, o canapea de lemn si multe perne rosii. E prima casa cu pereti desenati pe care o vad. De pe fereastra sufrageriei se zaresc mormitele de vizavi. E cea mai amuzanta casa! Tobele prind glas. Toata lumea canta. Un cuplu de hippioti se joaca de-a bioenergiile. Fata nu e epilata nicaieri. Ciudata!


Istanbulul mi-a taiat respiratia.

Orasul e un creuzet. Seara un suvoi de oameni navaleste pe strazile de langa Taksim. In fiecare colt miroase a mancare. Totul e extraordinar de ieftin. Poti avea doua portii de mancare gatita pentru 3 lire (2 lire=1 euro).
In barul in care ne-am oprit pentru un ceai, barmanul s-a asezat langa noi la masa, ne-a tradus meniul si ne-a recomandat ceaiul de banane ca fiind cel mai bun.
Neam de negustori, turcii stiu sa-si vanda marfa, orice marfa, oricum si cu oricat. E o traditie sa negociezi. Mie inca-mi este rusine.
Cand am ajuns noi incepuse Ramadam-ul. De trei ori pe zi vazduhul rasuna de rugaciunile cantate din turnurile moscheilor. Sunetul lor e covarsitor. Lumea merge mai departe. Se aud claxoane de masini. Acea voce ce cheama la rugaciunie sfredeleste ganduri, timp, mode. N-ai cum sa ramai indiferent.
Moscheea Albastra

NB! E considerat nepotrivit sa mananci pe strada in timpul Ramadam-ului. In Turcia e recomandat sa te imbraci decent pe strada. Adevaratele femei turce sunt imbracate pana-n dinti. Barbatii lor saliveaza dupa turistele de pe strazi.

Cand mergi pe strada te afunzi intr-o multime multicolora. Besiktas-ul e un alt centru al Istanbului. Marea e aproape. Paradoxal, in Istanbul nu exista nicio plaja.
Din oras poti ajunge cu usurinta la una din insulele Istanbului aflate la o ora distanta de mers cu vaporul. Cand am pasit pe insula, parca am intrat in alt film. Un mic oras desenat in realitate. Strazi si cladiri decupate parca din machetele arhitectilor sau din filmele western. Peste tot buticuri pline de dulciuri. In aer pluteste un miros de paine proaspata.

Istanbul-Casa de oaspeti II
A doua gazda din Istanbul s-a dovedit a fi un art director la Ogilvy, un pictor futurist, si fiul unei dintre cele mai celebre pictorite din Turcia. Mert ne-a cazat cand nimeni altcineva n-ar fi cazat 5 oameni ce-si anuntasera vizita nu cu mult timp in urma. Pe rafturile bibliotecii sale sunt carti, albume de arta, carti despre graffiti, un album imens despre pin-up girls. Rochet, pisica lui, zagarie rau si nu asculta cuvinte romanesti.
Dimineata am luat micul dejun pe terasa casei lui. Cateva pisici zburdau prin gradina. Doua broaste testoase se taraiau de colo-colo.
In ultima seara ne-am luat bagajele si-am plecat la gara. Ne-am intors inapoi dupa nicio ora. Pierdusem trenul. Mert ne-a primit cu bratele deschise. Ne-am uitat la animatii japoneze si la desene animate cu oi. A doua zi ne-am trezit tarziu si-am luat iar masa pe balcon.

marți, 8 septembrie 2009

Flag Hostel-Varna Bulgaria

Ruse
O sala de asteptare mare si rece, frumoasa ca o curte regeasca si pustie precum o gara. Sala de asteptare din Ruse. Cativa dintre prietenii mei joaca ping-pong pe pardoseala din marmura. Din ora-n ora o voce zgronturoasa te trezeste. Prima mea noapte dormita in gara. 7 ore de asteptare.

Flag Hostel m-a dezamagit in primele 10 minute. Prea multi bani pentru nimic: 5 saltele,5 perne,5 prieteni si 5 cersafuri. Doua felii de paine prajita mai tarziu, putin gem si o cafea m-au facut sa-mi schimb parerea.
Dave, patronul hostelului, e ciudat de interesant. E un barbat trecut bine de 45-50 de ani, cu burta de bere si par carunt, rumenit de soare, si cu un puternic accent british. Spune “shit” mai des decat spune “Hello”.
Povestea faimosului hostel incepe prin 2002 cand Dave a cumparat hostelul de la un neamt ce-si dorea cu ardoare sa se pensioneze. Acum, Flag Hostel primeste turisti din toata lumea. Majoritatea celor care ajung aici vin fie pentru ca au auzit ca-i cel mai bun loc unde poti gasi distractie, bere gratis, si-un pat bun pentru trezirea de dupa.

Da, e adevarat la Flag Hostel primeste bere gratis in fiecare seara si vodka in fiecare dimineata. Filosofia lui Dave e simpla; “Da-le oamenilor ceva in schimb pentru banii lor”. Si totul se aplica aici. Dar Dave iti da bere gratis in fiecare seara nu pentru aburii de alcool, ci pentru socializare, pentru a-i aduna pe toti la un loc, pentru a lega prietenii. Cei mai multi revin la Flag Hostel.

Mic dejun la Flag Hostel
Cum te trezesti de dimineata primesti o cana de ceai, niste paine prajita si gem. Toate acestea din partea casei, plus niste vodka pentru doritori. In bucatarie e mult soare, o masa rotunda si multi turisti din toate colturile lumii. Tu, te simti ca acasa, intre prieteni. Dave se invarte de colo-colo si-si serveste oaspetii cu paine prajita.

NB! Varna e atat de ieftina incat poti manca 2-3 feluri de mancare pentru 5 leve (cam 3 euro)

marți, 1 septembrie 2009

Calatorind...

Varna a fost ca o masa copioasa... A fost mult soare, nisip, bere si vodka gratis. Toate acestea incluse-n Flag Hostel.

Istanbul: uimitor, coplesitor, impresionant

Acum. Undeva in Grecia.Soarele arde puternic....


Jurnalul de calatorie va urma.

vineri, 28 august 2009

Milan Kudera-Insuportabila usuratate a fiintei


“Momentul defecarii constituie dovada de zi cu zi a caracterului inacceptabil al creatiei. Una din doua: ori cacatul e acceptabil (si atunci nu ne mai incuiem cu cheia in closet), ori procedeul prin care am fost creati este inacceptabil. Astfel, acordul categoric cu fiinta are ca ideal estetic o lumea in care cacatul e tagaduit si in care toti oamenii se comporta ca si cand n-ar exista. Acest ideal estetic se numeste kitsch."

"Kitschul este un paravan in spatele caruia se ascunde moartea"

Kundera ma uimit iar. El transforma eterna si banala poveste de iubire dintre un El si o Ea intr-o introspectie transcedentala in filosofia sufletului, a valorilor si a unicitatii vietii. Omul traieste doar o viata. Astfel, el nu stie niciodata daca decizia pe care tocmai a luat-o este una corecta sau nu.

joi, 20 august 2009

Top 10* lecturi de vacanta


Daca vrei sa citesti si nu prea stii ce...

1. MiddleSex- Jeffrey Eugenides

2. Magiceanul- John Fowles

3.Colectionarul-John Fowles

4.Gluma-Milan Kundera (vezi si Lentoarea si “Incredibila usuratate a fiintei")

5.Povestiri africane-Doris Lessing

6.Clubul putregaiurilor-Jonathan Coe (vezi si Cercul inchis)

7.Shogun-James Clavell

8.Frati Karamazov-F.Dostoievski

9.Ma numesc Rosu-Orhan Pamuk

10. Un veac de singuratate-Gabriel Garcia Marquez

*ordinea cartilor este aleatorie

marți, 11 august 2009

Politist adjectiv

Mi-e rusine sa recunosc ca Politist Adjectiv, cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, mi s-a parut exasperant de plictisitor.
Pentru mine filmul a fost o pastila amara, greu de inghitit.

Singura parte interesanta din film e subiectul : un politist refuza sa-l aresteze un pusti care fuma hasis, pe motiv ca legea romaneasca e absurda.

Cu toate acestea, stiu ca e o mare realizare ca in Romania au inceput sa se faca filme. Stiu ca noi inca nu suntem obisnuiti cu filmele de autor si nu gustam filmele care nu se incadreaza in duzina. Stiu ca ne plac filmele mici si rapide. Dar mai stiu ca ne-am saturat de aceeasi Romanie vazut in filmele post-comuniste. Ne-am saturat de falsa Romanie suprarealista.

duminică, 9 august 2009

joi, 6 august 2009

Lectura de vacanta

Herman Hesse- Narcis si Goldmund


Mi-a fost atat de greu sa trec de primele 50 de pagini incat am inceput si reinceput cartea de vreo 3 ori.

Cartile lui Herman Hesse sunt pretioase, si ai nevoie de timp si rabdare pentru lectura lor. Herman Hesse strabate, accentueaza si redefineste trasaturi sufletesti, experiente de viata, ganduri si invataturi.


Narcis si Goldmund e povestea a doi prieteni, ce-si traiesc viata diametral opus. La inceput, cei doi prieteni se cunosc intr-o manastire, unde amandoi viseaza sa devina calugari. Goldmund isi dedica tineretea placerilor trupesti, maturitatea descoperiri artei si batranetea acceptand intelepciunea si fructificandu-si talentul de sculptor. Toate acestea, in timp ce Narcis ramane in manastire, avand o viata de ascet.

Rezumatul meu e oarecum pueril, pentru ca refuz sa-ti impartasesc cele mai interesante detalii ale cartii, cele mai bune invataturi, si-ti fur placerea unei povesti cu iz de basm.


Michel Houellebecq- Platforma

Prefata cartii ar trebui sa aiba un avertisment "Cartea asta nu-i pentru oricine, nu-i pentru timizi, pentru pudici, pentru ce-i ce rosesc usor, pentru cei care cauta o lectura usoara, randuri siropoase si descrieri romantate".

Platforma e o carte ingrozitor de puternica, realista, aproape brutal scrisa. Romanul imbina tot: rasism, sex,Thailanda, dragoste pura, terorism, moarte si aplatizare.

N-are rost sa-ti povestesc cartea. Citeste-o daca ai curaj!

marți, 28 iulie 2009

Vedere din Vama Veche


Draga prietene,

Vremea în Vama Veche e frumoasa. Aseară am prins o furtuna de credeam ca o sa zbor cu cortul la bulgari. M-am trezit cu multa apa in cort, cu toate hainele ude si cu Esquire-ul importat din America fleaşcă. Azi ne-am uscat la soare ca niște şopârle. Ne-a revenit culoarea în obraji.
S-o saluti pe mama din partea mea si sa-i spui sa nu creada tot ce vede la televizor. In Vama Veche nu sunt seringi in nisip, lumea nu sta in coma alcoolica si nici nu sunt drogati pe fiecare fir de nisip. Aa,da, faza cu cocalarii e adevarata. Nu stiu cum reusesc, dar sunt din ce in ce mai multi.

Am observat ca soarele e mai frumos luni dimineaţa şi ca marea e mai fermecătoare în timpul săptămânii. Promit ca nu mai vin in weekend, si ca o sa-ti aduc o muscă în maşină.

Cu drag, Scoica

miercuri, 22 iulie 2009

Couchsurfing in Italia

Calatoriile mele sunt nonconformiste.
Port in mine filosofia asta ciudata conform careia prefer sa calatoresc cu bani putini, cu mancare mai putina, fara shopping si lux, decat sa stau acasa si sa nu calatoresc deloc.

In Roma
Cu cateva ore inainte de a ajunge in Roma alergasem virtual, cu google earth, pe strada lui Sirio. Aveam emotii cat rucsacul meu de mari si o mie de idei si ganduri. Era pentru prima oara cand calatoream singura. "Daca ma lasa balta....?Daca...?"
Iar cand, in sfarsit, am ajuns pe strada lui credeam sincer ca mi-a dat adresa unui hotel.
Cu Sirio am stat la povesti, ne-am plimbat seara pe langa Colloseum si tot el a fost cel care m-a dus la cea mai buna gelaterie din oras.

In Venetia
Calatoream cu prietena mea si ideea de a gasi o canapea libera in Venetia fusese un vis. In sfarsit, dupa zece scrisori trimise, am primit un singur raspuns favorabil. Marco ne promitea o plimbare pe malul marii a doua zi. Suna ok.
La o privire mai atenta orasul in care statea el nu era la 40 de minute distanta de Venetia, ci la o ora si jumatate de mers cu trenul. Cand am ajuns in gara din Rovigo credeam ca plaja e la 50 m. Ghinion. Cand am intrebat un localnic care e cea mai apropiata plaja, ne-a raspuns ironic ca la 50 de km. Bun. Suna promitator, iar eu deja incepusem sa ma intreb daca nu facusem o alegere proasta.
Apoi a venit Marco, singurul barbat frumos pe care l-am vazut in Italia (si care nu-mi ajungea sub barbie). Cu niste emotii asezate fix in gat, ne-am urcat in masina lui.
Am fost la un meci de box si apoi am luat cina tarziu dupa miezul noptii: paine prajita si sunca presata. Casa lui era cea mai curata casa locuita de-un barbat. Pe pereti erau reproduceri cu Dali si Gustav Klimt si alte tablouri colorate ce imbracau peretii albi ca laptele.

E impresionant cum cineva iti poate fi gazda, prieten si partener de distractii fara macar sa-ti faca avansuri, fara sa iti faca cinste pentru o palma pusa pe soldul drept si fara sa-ti ceara nimic in schimb. Ehh...unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt strainii de pe couchsurfing. Dar asta e deja alta filosofie...

Venetia II

Venetia e ca o rochie de matase si catifea: colorata, fina la atingere si surprinzatoare.

Aleile mici si intortocheate, labirintul de ape, podurile desprinse din cartile de povesti, gondolierii seducatori, toate acestea sunt pagini din albumul Venetiei.

Mireasma Venetiei iti va ramane intiparita-n simturi si n-o vei uita, pentru ca Venetia e mai mult decat un oras frumos, o iubire de-o vara sau o gondola plutitoare. Trebuie sa-ti scalzi picioarele-n "marea Venetiei" sa intelegi de ce n-ai mai vrea sa mai pleci niciodata. Si, ar trebui sa-ti vezi uimirea de pe chip cand vei zari pentru prima oara Venetia.

Cel mai bun lucru pe care-l poti face in Venetia e sa-ti arunci ghidul, hartile si sa dai uitarii tot ce-ai stiut vreodata despre acest oras. Rataceste-te pe strazi pana vei obosi, si-ti vei dori o inghetata.


TIPS!
  • Nu rata plimbarea cu vaporasul (6,5 euro/1 h)
  • In timpul zilei te poti ascunde de soare in parcul Arsenale
  • Savureaza o inghetata cu aroma de pene galben si visine-nu-i vei uita gustul (preturi intre 1,5 euro si infinit)
  • Incearca marea care scalda zidurile Venetiei
  • Nu uita ca nimic nu e gratis in Venetia, nici macar WC-ul; pregateste-te sa platesti de fiecare data 1,5 euro sau sa-ti faci abonament :)
  • O plimbare cu o gondola costa intre 50-100 euro. Partea buna e ca intr-o gondola incap cel putin 4 oameni.

Stiai ca?
In Venetia exista un numar limitat de licente pentru gondole, si, de regula, aceasta se transmite din tata-n fiu. Numai cei nascuti in Venetia pot fi gondolieri.

PS: Abtine-te sa faci o cerere in casatorie in Venetie. It's so cliche...

Venetia





marți, 21 iulie 2009

Doua zile la Roma

De departe Italia miroase a inghetata.

De cum ajungi in Roma o caldura dogoritoare iti taie rasuflarea. Strazile sunt intesate de mici magazine cu de toate, de la suveniruri la paste, la inghetata si pizza.

Noaptea plimbarile pe strazi sunt o placere. Poti oriunde savura o inghetata, o bere rece sau un serbet cu fructe de padure.

In Italia e ceva banal sa-ti rulezi propriile tigari cu tutun, sa bei pe strada sau sa te holbezi la femeile care trec pe langa tine. Initial, am crezut ca toata lumea fumeza joint-uri. M-am inselat.

Ziua, Roma e un oras muzeu, mai muzeu decat Parisul sau orice alt oras din Europa. Oriunde mergi vezi o ruina, o biserica, un muzeu, ceva care sa-ti fure privirea. Italienii stiu sa vanda asta.

Top 7 chestii de vazut in Roma

Centrul istoric
De la Termini (statia principala de bus/metrou/tren) ajungi usor cam in orice punct al Romei. In numai 20 de minute esti la Colosseum, cel mai popular simbol al Romei antice. Acum, Colosseum e un edificiu impunator, covarsitor prin imensitatea sa si asocierile pe care le faci cu toate lectiile de istorie.



Columna lui Traian

In doar 10 minute de mers pe aleea principala ajungi la Columna lui Traian. Un edificiu foarte bine restaurat/conservat si ingradit. Nu foarte impresionanta din cauza faptului ca nu te poti apropia de ea.

Fantana Trevi

Iti aduci aminte de ea din filmul la Dolce Vita sau din reclama la berea Peroni. O vei descoperi surprinzatoare, usor romantica si plina de bani. Se spune ca in fiecare zi, din fantana, se strang aproape 3000 de euro. Asta pentru ca orice turist care ajunge aici trebuie sa arunce o moneda, din dorinta sa de a reveni in Italia.

Piata Spaniei
O piata plina de turisti, politisti si comercianti ambulanti. Primavara piata e plina de magnolii, iar iarna de Ieslea lui Iisus in marime naturala. In trecut aici era un popas obligatoriu pentru vanzatori, cersetori, servitori fara slujba, artisti straini sau scriitori

Bulevardul Condotti
O strada muzeu unde Louis Vuitton e vecin cu Prada sau Gucci. Un turist ca mine poate oricand intra intr-un astfel de magazin cu zambetul pe buze si cu "Buna ziua" inainte (in Romania n-am avut curajul). Magazinul Gucci avea o mireasma de matase si piele. Oglinzile asezate in cele mai potrivite colturi iti dau iluzia de spatiu. Cat despre vanzatori, erau cu mult mai bine imbracati decat mine. O esarfa de matase costa 100 de euro. In magazinul Louis Vuitton n-am vazut preturi pe nicaieri.

Piazza del Popolo
Daca intrii pe poarta del Popolo te vei simti ca un negustor din secolul XVIII-XIX. Din piata vezi centrul istoric si Vaticanul. Aceasta e prima priveliste deosebita asupra Romei. La capatul pietii sunt doua biserici aparent identice construite in secolul al XVII-lea de Rinaldi. E doar o iluzie. Una dintre cele doua biserici are un dom oval si nu unul sferic din lipsa de spatiu.

Vaticanul si Piata San Pietro
Imi imaginez ca sunt foarte deosebite, ca ramai inmarmurit cand le vezi, ca-ti taie rasuflare si ca te fac sa te simti mic si neinsemnat...toate acestea pentru ca n-am apucat sa ajung la ele.

Cele mai interesante lucruri pe care le puteti face la Roma

  • Manca inghetata la Ciuri-Ciuri
  • Exporeaza orasul cu un scuter, inchiriat de la unele din centrele speciale (eu n-am incercat, nu cunosc strazile).
  • Petrece o zi pe plaja. Plaja e la vreo 80 de km de Roma. Poti ajunge acolo cu un bus.
  • Rataceste jumatate de zi prin centrul istoric fara ghid
  • Manca panini (un senvis traditonal italienesc), tortellini si paste. Vei fi apreciat daca vei cere sa mananci paste cu lingura si furculita (se obisnuieste doar in sudul Italiei).

Bine de stiut!

  • Biletul de metrou costa 1 euro si e valabil 70 de minute. Il poti folosi o singura data (nu,nu e ca in Paris)
  • Ca femeie nu trebuie sa te simti jignita de privirile insistente ale barbatilor
  • Sa eviti linia de autobuz 64 si sa ai grija la buzunare in zona Termini (desi e una din cele mai curate, frumoase si interesante gari pe care le-am vazut) si in piata San Pietro.

marți, 7 iulie 2009

Pregatiri de vacanta

Planuiesc inca o vacanta scurta, intensa si ieftina.

Atat de ieftina incat primele costuri se rezuma la:

140 lei biletul de avion(dus-intors)-> Bucuresti (Baneasa)-Roma (Ciampino)

15 lei ghid turistic+ghid de conversatie (ambele cumparate de la anticariat)



Impresiile personale curand.

sâmbătă, 13 iunie 2009

Cercul Inchis-Jonathan Coe


Cercul inchis e ca inghetata cu vanilie pe care o mananci doar vara.

Au trecut ani lumina de cand n-am mai citit carti care sa-ti taie pofta de internet, televizor, mancare si orice forma de socializare.
J.Coe iti transpune usor, mecanic si rabdator povestile sale, facandu-te dependent de lectura cartilor sale. Stilul sau imprumta ceva din parfumul filmelor politiste, a muzicii celor de la The High Llamas si povestilor fara happy end patetic.

Jonathan Coe e un magician. Atat de vrajita am fost incat am distrus pur si simplu cartile astea. Clubul putregailor a fost murdarit de cirese, praf si nisip. Iar la final, l-am scapat in farfuria cu paste (tineam cartea prea aproape de farfurie). Cat despre Cercul Inchis, in febra lecturii, la pagina 524 un sfert de carte cedeaza si se desprinde de coperta. Culmea legii lui Murphy, cartile erau imprumutate.

Cu toate acestea, pentru mine, Jonathan Coe e noul John Fowles.

marți, 9 iunie 2009

Clubul putregailor


Benjamin ar trebui sa traiasca fericit pana la adanci batraneti cu Cicely. In sfarsit au ajuns impreuna, dupa ani in care el doar a visat la ea. Acum, la finalul romanului, gasca din liceu s-a spart. Fiecare a luat-o pe alt drum. Dar pana la rascrucea aceasta e o poveste lunga.

Clubul putregailor e o carte uimitoare. Jonathan Coe transpune lumea unor pusti de liceu intr-un roman savuros despre idei, aspiratii, vise, glume proaste, si relatii de prietenie. Romanul nu poate fi rezumat. Povestea in sine e veche. Maiestria cu care Jonathan Coe iti insufla ideea ca esti alaturi de toate personajele, si ca le traiesti destinele, face din Clubul putregailor o carte pe care nu poti s-o lasi din mana pana n-o termini.

Cartea are nisip printre foi. Ar trebui sa-i trimit o scrisoare lui Jonathan Coe sa-i spun ca din cauza lui am stat intepenita pe plaja, si vreme de vreo 50 de pagini soarele m-a ars.

Povestea lui Benjamin continua in cartea Cercul inchis. Eu fac o baie in mare.

luni, 8 iunie 2009

La Corbu


Plaja de la Corbu e un amalgam de cocalari, familisti refugiati cu rulotele, nudisti rusinati si vamaioti rataciti.

Nisipul e fain. Sunt dune de scoici pisate de mare . In coltul asta de lume, marea seamana cu Oceanul Atlantic. Plaja e imensa. La orizont nu zaresti nicio epava, barca, salupa, barcuta, geamandura...Doar orizont.

Noaptea e pustiu iar luna lumineaza nesimtit de puternic. Focul mocneste. Cativa soldati scapati de la unitatea militara din zona se leagana cu paharele de bere-n mana. Se aseaza langa foc. Unul dintre ei e capitan. Ceilalti inca ii asculta ordinele, desi sunt in timpul liber. Capitanul pare un cocalar aburind de vin, bere si orice altceva. E rosu la fata si zambeste tot timpul. A fost in Afganistan de doua ori. "Eu sunt tanchist".
Eu ma uit la el de parca l-am vazut pe Sf. Petru.

8 ore mai tarziu
Soarele a rasarit. Soldatii inca dorm la usa cortului nostru. Dorm pe jumatate dezbracati in soarele ce-i rumeneste. Sunt niste barbati de statura medie. N-au haine militaresti, doar pantaloni scurti si tricouri de prost gust. Inainte sa adoarma au injurat o ora jumate repetand cuvinte din sfera organelor genitale. Capitanul si-a pierdut portofelul. A sunat si telefonul. La 8 jumatate a fost "adunarea" la baza.

5 ore mai tarziu
Soldatii inca dorm

Ziua miroase sarat. E multa liniste. Nu se aude muzica pe plaja. Marea e limpede.

La Corbu se ajunge greu. N-am sa-ti spun cum. Nu vreau sa te duci acolo

marți, 2 iunie 2009

Siddartha/ Calatoria spre Soare-Rasare

Sunt intr-un cerc vicios, ceva bizar intre Muntele Vrajit, Versetele Satanice si Clubul Putregailor. Pe primele doua incerc sa le citesc de vreo 2 luni. Pe ultima o savurez de cateva zile.

Intre timp am citit Hermann Hesse Siddhartha si Calatoria spre Soare-Rasare.
Siddartha e un poem indian, scris prin 1922. Povestea e un creuzet de filosofie, intelepciune eterna si fericirea suprema. Siddartha, fiu de brahman, pleaca in lume pentru a gasi intelepciunea suprema. Se pierde in detaliile lumesti. Abia tarziu, la batranete, revine la cautarea propriilor idealurilor si cu greu atinge o forma de intelepciune.

Calatoria spre Soare-Rasare iti arata ca nu destinatia in sine e scopul, ci calatoria in sine. Un om simplu se alatura unei calatorii alaturi de o confrerie pentru atingerea unei destinatii supreme. Pe drum se pierde. La final, ratacitul afla ca totul a fost un test.

Prin cele doua povesti Hermann Hesse iti strecoara in suflet samburele unui alt ideal, diferit de toate valorile si dimensiunii lumii noastre.

luni, 25 mai 2009

Iarmaroc Fest

Undeva langa Ploiesti, in padurea de la Paulesti s-a tinut Iarmaroc Fest. Pentru mine a fost una dintre cele mai grozave petreceri, si asta chiar daca am adormit in intervalul critic 22.00-04.00.
Ce-a fost asa special? Ei bine, corturi, muzica buna, lasere, padure, flori de mac si sucuri accidulate. Urmeaza Balul din Arhitectura.

vineri, 8 mai 2009

Cum am ajuns figuranta in videoclipul lui Vali Vijelie

Stau pe malul Lacului Morii. Privesc blocurile din zare, apa albastra, si gunoaiele plutitoare. Pana sa ajung aici, am trecut pe langa 10 cruci.

Un grup de cocalari tocmai a "descalecat" de pe un Audi Q7. Stau toti adunati in jurul unei pungi de seminte, ca niste struguri pe un ciorchine. Spre ghinionul meu, suntem toti pe aceeasi insula.

Eu numar in continuare bidoanele din plastic care plutesc pe apa, si ma fac ca privesc orizontul. Ei isi numara cojile de seminte in timp ce le scuipata pe asfalt.
Se aud acorduri...acorduri imputite-blande...e o manea puturoasa ce rasuna pe toata Insula de la casetofonul masinii.

Cocalarii se misca in jurul masinii. Unul mai rasarit sta rezemat de un stalp alb. Priveste gales in zare si misca ritmic din buze. Vocea lui sună ca un miorlăit de mâţă. Are parul dat cu gel, camasa alba si curea din piele lucioasa. "Bai, da nu suna rau vocea lui", "Da, suna mai bine ca a Andreei Balan".

Vali Vijelie isi filmeaza noul videoclip, si asta la doar 10 m de mine. Stiu, si eu ma mir ca mintea mea a retinut datele de identificare ale acestui cocalar.

In continuare "Art Directorul" videoclipului, cu chelios ce-si trage cu greu pantolonii peste fundul deformat, muta trepiedul pe care e tintuita o camera de amatori. Vali Vijelie canta cu foc. Se schimba cadrul si unghiul de filmare.

Pacat ca nu voi vedea opera finala.

miercuri, 6 mai 2009

Salivand dupa o friptura


Si eu si el ne dam vegetarieni. El mai mult decat mine, din ratiuni ce tin de salvarea tuturor animalelor din lumea. Eu, pe langa el..ca doar mancam din aceeasi farfurie.

Dar...Azi vecina mea gateste.

Vecina mea gateste o friptura si mirosul intra cu nesimtire pe fereastra camerei mele. Am lasat geamul deschis pentru aer curat.

Ma gandesc ca miroase a friptura rumenita in cuptor, cu sos maroniu si legume inabusite. Mirosul imi lasa gura apa.

Salata mea super sanatoasa n-ar fi in veci la fel de gustoasa. Eu sunt la cura de slabire nr. 2-aia in care mananc sanatos, fac sport, reduc sarea si renunt la dulciuri.

luni, 4 mai 2009

Eu sunt*....la Vama Veche


Eu sunt un caine ce adulmeca mirosul de salam, parizer si branza topita. Ma plimb lenes printre gunoaiele tale. Vin usor, tiptil, tiptil, si ma asez in fata ta. Am ochii goi si mutra aia care stiu eu ca-ti provoaca tie mila. Nu-ti rupi de la gura sa-mi dai si mie. "Luate-ar dracu!". Mananc un covrig. Dau din coada si plec spre alt cort. Eu sunt cainele de Vama Veche.

Eu sunt un pescar. Am dat recent de gustul banilor. Mi-am deschis terasa cu pretentii de restaurant. Daca vii sa mananci la mine, iti tai felii subtiri de peste si ti le vand la suprapret. Te las sa flamanzesti bine pana vin la masa ta sa te intreb "ce doresti?". Iar daca ai pofta de scoici am sa am grija sa nu le spal bine. Asta asa, sa simti si tu gustul nisipului. La masa iti aduc si paine, si sos fara sa te intreb daca le doresti. La final, o sa am grija sa te taxez pana la ultima firmitura. Si uite asa, pleci flamand pentru a te mai intorce si alta data. Eu sunt perscarul din Vama Veche.

Eu gatesc gogosi cu topping de ciocolata si fructe. Fac mii de gogosi zilnic. Cate 6 gogosi in portiile mici. 15 gogosi in portiile mari. Masina magica din dreapta mea face gogosi pe banda rulanta. Daca-mi ceri "3 mici" (adica 3 portii mici), te voi intreba "Cu mustar sau fara?". Eu sunt vanzatorul de fitosici.

Eu vand mai multe sticle de bautura decat sunt oameni pe plaja. Te vad cum vii pe drum, impleticindu-te la fiecare pas. Te sprijini cu coate de tejghea si-mi ceri "o bere". Apoi sughiti. Spui "multumesc" si pleci in pasi de dans catre plaja. Eu sunt vanzatorul de bautura din Vama Veche


Eu am stomacul gol. Berea imi curge prin vene. N-am bani nici de hamsii cu usturoi si mamaliga. Abia vad pe unde merg. Ma distrez cu orice pret. Dansez draconic in jurul parului infins in nisip. Cand vad camere de filmat ma dau in stamba sa ma vada mama la televizor. Cand mi se face somn adorm unde vad cu ochii. Eu sunt betivul de Vama Veche.


Eu vin in Vama Veche pentru ca aici vin toti cunoscutii mei. Nu stiu daca-mi place sau nu, dar e "fun" si "foarte cool". Vin in Vama Veche de cand eram in clasa a 7-a. Acum trec cu brio intr-a 10-a. Stau la cazare ca sa incurajez constructiile in zona. Dorm intr-un pat cald seara si am hainele mereu curate. Am timp sa ma machiez si sa ma pieptan. Mananc la terasele din centru si-mi atarn toate gablonturile de gat inainte de a iesi la plaja. Am atatea aere hippioate-n cap incat abia vad pe unde merg. Eu sunt pitipoanca de Vama Veche


Eu vin in Vama Veche de dragul marii, a libertatii si a cazarii la cort. Imi place mirosul marii dimineata. Imi plac noptile racoroase din cort. Imi place sa adorm ascultand valurile marii. Am grija de peticul meu de nisip. Nu las gunoaie si nu-mi deranjez vecinii. In partea aglomerata a Vamii merg rar. Ascult muzica cantata de chitarele necunoscutilor. Am curajul sa spun ca eu sunt vamaiot.


*idee inspirata din cartea "Ma numesc Rosu"-Orhan Pamuk.

duminică, 26 aprilie 2009

Ed-un prieten din Noua Zeelanda

"Easy, simple and unpretensious" asa se descrie Ed. El vine tocmai din Noua Zeelanda. A avut o bursa Erasmus in Praga. Dupa 3 luni s-a hotarat sa faca turul Europei inainte de a se intoarce acasa si-a avea o slujba normala.

Multumeste tot timpul si spune "Cheers" mai des decat "Yes"-chiar si atunci cand primeste mancare. E uimit de bidoanele uriase de bere de 2,5 l care se vand cu 1 euro si un pic. Are o singura pereche de pantaloni, si un rucsac de munte atat de murdar incat abia-i distingi culoarea galbena. Cand i-am facut cadou o pereche noua de sosete mi-a marturisit ca e unul dintre cele mai grozave cadouri pe care le poti primi atunci cand calatoresti.


Desi e avocat in devenire, Ed a avut insa job-uri marunte pentru a strange bani de calatorii. A facut curatenie ca sa aiba bani de cartele de ski. A lucrat la cateva ferme bio (chiar si in Romania) pentru mancare si cazare gratuita.

Dupa ce gatim impreuna el e cel care spala vasele. Le spala insa ciudat. In Noua Zeelanda rezervele de apa sunt reduse. Astfel incat, Ed sapuneste bine vasele apoi le lasa la uscat. Ulterior, le sterge cu prosoape. Practic nu le mai clateste. Teoria e simpla: clorul care ramane pe vase e mai toxic decat detergentul.

Aseara la o portie de paste, in jurul unei lumnari aprinse (din lipsa de bec in bucatarie), mi-a povestit despre filosofia tinerilor ca el. Sa pleci la Londra dupa facultate, e la fel de normal in Noua Zeelanda precum a pleca la facultate la Bucuresti. Iar sa calatoresti in toata lumea e ca o viza ce-ti spune ca n-ai trait degeaba. Ei calatoresc oriunde vad cu ochii, muncesc orice pentru bani de distractie, aventura si libertate.

Cand porneste intr-o astfel de aventura, orice tanar din Noua Zeelanda are la el doar un bilet dus inapoi catre casa, in cazul in care o da in bara rau de tot.

joi, 23 aprilie 2009

Un african la munte


Pe Valea Dorului încă e zăpadă. Miroase rece. Yacson ţopaie de colo-colo, se joacă cu zăpadă şi încearcă să-şi ţină echilibrul în pantofii lui sport Puma. Câtiva grozavi se dau cu placa pe lângă mine cu multă nonşalanţă. E încă frig şi zăpada se topeşte lent. E primul munte pe care Yacson urcă.

Pe Yacson l-am învăţat să silabisească "ciorbă de burtă, sarmale, drob, piţicoancă şi cocalar". I-a plăcut Braşovul mai mult decât Bucureştiul, şi ţuica românească mai mult decât vinul de Bordeaux.

Ieri dimineaţă când mânca o salată de avocado mi-a zis "Eu sunt un african venit la Paris, ajuns în România care stă la masa şi mânanc avocado adus din Israel". Mda, si eu am chibrituri din Pakistan. Suntem cu toţii internaţionali.
Da, aşa suntem noi aştia curajoşi care credem în prietenie adevărată, care dormim în pat cu străini, şi suntem sinceri fără să ne doară.

Epilog
Yacson îi aşteaptă acum pe toţi prietenii mei la Paris. Ce urmează? Un turist din Noua Zeelandă.