Haifa

Daca te uiti in jur, in Israel, e doar nisip. Nu sunt zacaminte de aur, diamante, petrol sau izvoare de apa. Aici, vezi insa cele mai frumoase flori, copaci inverziti si palmeri ce se incapataneaza sa creasca.

Aici, proverbul "Omul sfinteste locul" e mai adevarat ca oriunde.

Drumul spre Haifa e strajuit de-o parte si de alta de mare si de culturi de bananieri (acoperite de plase imense). Dupa aproximativ o ora de mers inspre nordul Tel Aviv, ajungi intr-un oras construit din "piatra seaca".

Haifa e un oras port, al treilea ca marime din Israel. Construit pe muntele Carmel, istoria acestui oras dateaza din timpuri biblice.
In anul 1948 cand a luat nastere Israelul, Haifa a fost o imensa poarta pentru imigrantii evrei veniti din toate colturile lumii. Mii de oameni au ocupat atunci casele parasite de arabi in timpul razboiului.




O vreme a fost liniste si orasul a inflorit. Apoi, in timpul conflictului cu Libanul, din anul 2006, 93 de rachete trimise de Hezbollah au lovit orasul.




Ieri, cand am fost eu acolo, orasul era frumos, scaldat in razele soarelui, stand parca cu picioarele in mare. Orasul se catzarase pe colinele muntelui asemeni unei iedere. Pe platoul din varful muntelui gasesti de toate, de la inghetata, la ziare, restaurante, parcuri si prajituri. Cea mai mare atractie turistica a orasului e Centrul Bah, un loc unde gasesti niste gradini ce seamana in frumusete cu cele de la Versailles.

Acum, orasul e locuit deopotriva de evrei si arabi.

Romanca de la Auschwitz +

Auschwitz-ul lasa urme nu doar prin tatuajele nesterse de pe bratele atator evreii.
Usa mi-e deschisa de o batranica simpatica ce zambeste si ma saluta in doua limbi. Vorbeste perfect romaneste. Era singura intr-o casa mare si foarte curata. Ma uit la ea cu o emotie amestecata cu o mare admiratie. Sta la masa, pe scaunul din fata mea. Poarta niste cercei de aur cu piatra turcoaz. Are pielea alba. Aduce din bucatarie sucuri, napolitane si inghetata. Apoi ma intreaba ce vreau sa stiu...?Asteptasem momentul acesta de ani de zile.

Mi-a raspuns usor sec, spunandu-mi ca ea nu stie prea multe. ca a lucrat intr-o fabrica de armament subterana, vreme de un an, ca n-a vazut nimic din lagar. Mi-a taiat respiratia. I-am pus intrebari...Raspunsurile erau scurte. Nu vroia sa dezveleasca amintiri.

Fusesera luati din Translivania, transportati in ghetouri si apoi in lagarul de la Auschwitz. Acolo a muncit in fiecare zi, de dimineata pana seara in fabrica de armament. Dormeau pe o bucata de scandura si primeau de mancare doar o felie de paine pe zi. Au intrat in lagar toate rudele sale, a iesit din el doar ea si tatal ei. Am aflat mai apoi ca avea prietene ce proveneau din familii bogate si care au refuzat sa manance acea "zeama"; intr-o saptamana au murit.

Nu-mi da prea multe detalii. Am o senzatie stupida de dezamagire. Ma asteptam sa-si puna viata pe tava. In schimb, mi-a oferit doar inghetata de vanilie. Nu-si dezgroapa trecutul in fata mea. Dupa felul degajat in care vorbeste, scurt si obiectiv, am senzatia ca si-a uitat trecutul.

Nu stie cum arata Auschwitz-ul acum; nu stia nici in trecut. "N-am fost la muzeu. N-am fost nicaieri de cand ne-am mutat in Israel. M-am maritat si de atunci toata viata am muncit. N-am calatorit". Avand in minte o ampla actiune militara, am intrebat-o cum a fost momentul eliberarii? Mi-a raspuns ca intr-o zi li s-a spus ca sunt liberi. Portile s-au deschis.

Trecem de la un subiect la altul. Isi aminteste cu drag de profesoara de romana din Satu Mare.
Glumeste pe seama ei spunandu-mi ca nici acum, dupa atatia ani nu stie ivrit foarte bine " Stiu atatea limbi: engleza, germana, italiana, romana, idis, latina si ebraica mai putin".

E o fire calma, rade, zambeste. Mi-a marturisit ca atunci cand cineva lucreaza pentru ea, mereu il pune la masa zicandu-i "Ia si mananca ca eu am muncit si n-am primit mancare".

Ma ofer sa-i arat poze de la muzeul Auschwitz. Refuza "Nu vreau sa vad. Numai amintiri urate se aduc de acolo". Eu n-am spus nimanui ca am fost acolo, nici macar fiului meu". Incepe sa-mi povesteasca de prezentul ei, de nepoti, de familia ei. Imi arata albumul cu picturile fiul e, Abraham Fisher, om de stiinta. E mandra de prezentul ei. Nu stiu de ce, imi arata apartamentul ei, fiecare camera.Sunt toate goale si foarte curate.

Din Romania cred ca i-a ramas doar limba pe care o vorbeste cu drag. Nu cred ca s-ar mai intoarce inapoi. Radacinile au fost taiate.

Ii observ tatuajul sters de pe mana. E indescifrabil. Urma albastra verzuie e singura dovada, adanc intiparita in carne, ca aceasta femeie a fost la Auschwitz.

Pe inelul ei cu piatra mare de culoarea visinei coapte , sta o picatura de inghetata.

Ma numesc Rosu

Cand a fost nebunia "Orhan Pamuk vine la Bucuresti", o prietena ma tragea de maneca "hai sa mergem si noi la el". Cum era sa ma duc eu in fata omului si sa-i spun sa-mi dea un autograf cand eu nu-i citisem nici macar o carte? Nu m-am dus sa-l vad, in schimb mi-am cumparat o carte: Ma numesc Rosu

N-am sa spun ca romanul e nemaipomenit, captivant si usor de citit. Cred ca-ti trebuie mai degraba ceva rabdare sa il termini, mai ales ca nu e genul de carte "usurica" numai buna de luat in geanta( vreo 600 de pagini ar cantari greu in geanta ta).

Marturisesc ca am trecut cu greu de primele 150 de pagini.

Cand nu reuseam sa trec de primele capitole ma tot gandeam, pentru ce o fi luat premiul Nobel? Ei bine..cand am inchis cartea am inteles.

Romanul e scris intr-o maniera atat de ingenioasa incat e greu sa-i gasesti un comparativ. Personajele iti spun povestea, fiecare in parte, in maniera sa, subiectiva si originala. E interesant ca acelasi incident, de exemplu, o crima este povestita si din perspectiva criminalului si a victimei.

Primul capitol a fost foarte interesant, frapant. Asta pentru ca un cadavru aflat pe fundul unui put vorbeste despre trairile lui imediat dupa ce a fost ucis. De aceasta crima se leaga o intreaga poveste ce ne poarta prin secretele miniaturistilor dintr-un Isrambul aflat la sfarsit de epoca otomana. O lume noua ti se dezvaluie cu fiecare pagina citita. "Un roman coborat dintr-un covor oriental, un puzzle filosofic la limita dintre Occident si Orient". Faptele se acumuleaza treptat, o crima nedezlusita ce bantuie breasla miniaturistilor, invidii, barfe, picturi, simboluri, o poveste de dragoste ce e pe cale sa se implineasca, toate acestea iti tin mainile lipite de carte.

Am tinut minte gandurile unui om ce tocmai fusese ucis "Intotdeauna m-am mirat cum de toti oamenii reusesc sa moara, fara exceptie"

Super size me!

Varianta evreiasca

Ca un european crescut intr-o tara ex-comunista, cand ma intreaba cineva de care portie vreau "mica, medie, mare", o aleg intotdeauna pe cea de-a treia. Toate astea pentru ca am fost invatata ca intre portiile mici/medii si mari nu e o mare diferenta si e mai avantajos sa cumperi portii marii.
Astfel incat, la prima mea inghetata evreiesca am cerut 3 cupe de inghetata. Na, in Romania trei cupe e ceva normal, mai ales ca sunt mici, micute. O clipa mai tarziu, mi-am dat seama ca vanzatoarea se chinuia sa inghesuie 3 cupe uriase pe un cornet. Evident, n-am mancat-o pe toata.
Curand mi-am dat seama ca evreii mananca mult. Un prieten evreu a facut o comparatie cu bucataria frantzuzeasca spunand ca nu intelege de unde obiceiul aceasta de a ciuguli din mancare "Mancarea trebuie mancata toata".

Mancarea nu e un lux.

Astazi am fost la un restaurant. Mi-am dat seama ca ma uitam la meniul scris in ivrit ca la "masini straine", mai mult, il "citeam" invers (in ebraica se citeste de la dreapta la stanga-o carte se incepe de la sfarsit). Meniul in engleza suna ceva mai familiar. Ok, comanda mea suna ceva de genul "O salata greceasca si o portie mare de cartofi prajiti", avand in minte salata plina de frunze de la Pizza Hut si portia "mare" de cartofi prajiti de la Mc Donald's. In cateva momente m-am trezit pe masa cu o stiva (gramada uriasa) de salata, sapte sosuri si un castron urias plin cu cartofi prajiti.

Mancarea nu se arunca. Ce nu poti manca iei acasa, la pachet.

Si daca tot suntem la capitolul gastronomie am sa precizez ca evreii nu mananca carne amestecata cu lapte sau legume (gen pireu) si nici nu folosesc aceleasi tacamuri cand prepara carnea si legumele.

Sfaturi:
1. In Israel, cereti portii medii-pt un european sunt extra-large
2. In casa unui evreu, sa nu pomeniti niciodata de "carne de porc", e ca si cum ai intreba daca are sobolani la masa?

73772

In spatele tejghelei si a casei de marcat sta un om cu parul alb. Te intreaba de care inghetata vrei. Ii arati unul dintre pahare : in functie de marime, pretul difera.
Tasteaza cu un singur deget. Iti da bonul imediat.

In incapere roiesc copiii. Sunt mese de jocuri, mici cosuri de baschet. Sunt multe mese. Cand e mai liber la casa, barbatul cu parul carunt vine si strange de pe mese paharele din care au mancat copiii murdari pana la nas de frisca, bomboane si inghetata.

Pe mana stanga poarta un ceas copilaresc, albstru precum marea. Pe aceeasi mana are un tatuaj verde albastrui; sunt cifre usor sterse: 73772. Omul acesta a fost prizonier la Auschwitz. E primul supravietuitor pe care-l intalnesc eu. Imi spune ca a stat la Auschwitz patru ani. Limba asta pe care eu nu pot s-o vorbesc normal, ma impiedica sa-i aflu povestea. Am simtit o frustrare fara margini. Am continuat sa-l privesc...

In spatele lui, pe perete, este un panou mare,rosu, luminos pe care scrie "Drink Coco Cola". Era un contrast puternic intre chipul sau nins de ani si panoul acela cosmopolit.
Era vesel. Zambea fiecarui client. La plecare a vrut sa ne ofere un kilogram de inghetata, pentru "acasa". L-am refuzat.

In drum spre casa, am aflat ca este milioanar.

Israel in alb si negru

In Israel viata nu e atat de simpla pe cat pare. Nu e totul colorat in roz.

Femeile merg la armata. Le vezi adesea pe strada purtand uniforme de culoarea nisipului, bocanci si poseta pe umar. Ele fac armata 2 ani, barbatii 3.
Aceasta zona e mai fierbinte decat gradele ce urca-n termometru in fiecare zi. E ca si cum, cu totii ar fi constienti de pericolul ce pluteste in aerul cald.
In subsolurile blocurilor sunt beciuri, locuri special amenajate pentru ca oamenii sa se adaposteasca in cazul unui atac. Mai mult, nimeni nu a uitat atacurile sinucigase ce erau la ordinea zilei intre 1996-2001 (aprox). Am auzit povesti terifiante despre rachetele ce au lovit zonele cu civili, peste blocuri locuite sau peste masini. Imi povestea cineva ca inca isi mai aminteste sunetul bubuiturilor care se auzeau din orasele invecinate, in acea perioada. Si, din ce se aude, razboiul inca nu s-a incheiat...
Cu toate acestea, viata continua.

Israelul e un pamant de vis, o tara cu multe posibilitati, cu un sistem de sanatate eficient, o tara imbelsugata, plina de fructe si flori. Cu toate acestea, nu pentru toti e la fel de usor. Pentru cei mai multi, viata e scumpa, chiar si pentru evreii de rand. Rata celor ce urmeaza o facultate e scazuta, deoarece un an de studiu consta aprox. 2000 euro. Mai mult decat atat, orice tanar trecut de varsta de 18 ani trebuie sa isi plateasca singur studiile, intretinerea, fiind independent. Mai mult, pentru a te inscrie la o facultate trebuie sa obtii niste rezultate foarte bune la testele psihometrice ( echivalentul unui IQ test), fara de care nu te poti inscrie la facultatea dorita (ex: daca nu ai un punctaj mare nu te poti inscrie la medicina, farmacie etc).

Salariile nu sunt foarte mari, cateva sute de dolari. Iar pentru imigrantii veniti din toate colturile lumii viata nu e deloc roz. Am vazut pe strada filipineze ce se plimbau cu batranele de care aveau grija, rusoaice ce lucrau in supermarket si femeii/barbati de culoare ce faceau curatenie pe strazi. Pentru astfel de oameni, viata nu e deloc simpla.

Sabat

*Scrut istoric :

Sabatul ( in lb. romana se scrie/pronunta cu sh romanesc) este echivalentul duminicii in religia iudaica (dupa sase zile de munca, ziua a 7-a e una de odihna). Aceasta sarbatoare are o dubla semnificatie: una pur religioasa, de "Simbol al Creatiei" menit sa aminteasca de existenta unui Creator, cealalta de factura nationala, ce simbolizeaza iesirea din Egipt, de sub robia faraonica-momentul nasterii poporului evreu.
Sabatul incepe vinerea dupa apusul soarelui, printr-o ceremonie religioasa, simpla: se binecuvanteaza lumanarile din caminul fiecarui credincios, de catre gospodina casei. Vineri seara, in cadrul serviciului divin din sinagoga, se intoneaza poezii si psalmi. La sfarsitul rugaciunii se face Kidus , binecuvantarea vinului.
In general, femeia ocupa un loc deosebit in cadrul sarbatorii de Sabat. Ea impodobeste locuinta, prepara bucatele traditionale si aprinde lumanarile care simbolizeaza sfintenia acestei zile.
Intorsi de la sinagoga, credinciosii intampina vinerea- "Mireasa Sabat"-cu binecuvantari, Kidush, recitari de psalmi, zmirot.
Sfarsitul Sabatului este marcat prin ceremonia de Havdala. Ziua de Sabat se considera terminata odata cu inserarea, cand apar pe cer cel putin trei stele.
(op.cit Istoria Universala a poporului evreu/ Dr. Alfred Harlaoanu, p.369)

Sabatul astazi
Am avut ocazia sa sarbatoresc Sabatul in mijlocul unei familii de evrei. Astazi, aceasta sarbatoare se traieste altfel decat in cartile religioase. Oamenii au preocupari mai degraba "lumesti": merg in vizite, isi petrec timpul la plaja, mananca (nu neaparat bucate alese sau traditionale) si trec peste ritualurile de inceput/sfarsit de Sabat.

• Mi s-a parut interesant sa aflu ca evreii nu au doua zile pe saptamana libere: vinerea au program scurt iar sambata e sarbatoare, in timp ce duminica e zi de lucru.
  
• Desi toti turistii se inghesuie sa mearga la Ierusalim, mi s-a spus ca e bine sa eviti acel oras de Sabat (e foarte aglomerat).
  
• Pe de alta parte, sunt acei evreii foarte religiosi care respecta cu sfintenie toate poruncile din Tora (vechiul testament). Am aflat ca acesti oameni incepand de vineri seara nu aprind aragazul, lumina, nu folosesc telefoanele mobile. Isi pastreaza apa calda in niste recipiente foarte mari, pentru utilitati primare (gen cafea :) ) . Mai mult decat atat, nu merg cu masina in acea perioada si nu au niciun fel de activitate ce presupune abaterea de la poruncile sfinte.

Gradina zoologica

N-am mai fost intr-o gradina zoologica de peste 10 ani. Astazi a fost o exceptie. Initial am refuzat sa merg, crezand ca voi gasi acolo aceeasi gradina zoologica din amintirile mele, cu animale bolnave inghesuite in mizerie.

Gradina zoologica, Safari este situata in Ramat Gan si se intinde pe o suprafata imensa (cativa km). Mai intai, intrii cu masina si mergi printr-o zona safari unde animalele traiesc libere, intr-un mediu aproape identic cu cel natural ( in lipsa unei masini, exista un trenuletz). E ca si cum ai veni in vizita la ele acasa. Am vazut tot soiul de animale : struti (foarte simpatici: vin la geamul masinii, ciocanesc si cer de mancare), rinoceri, zebre, rate, antilope.

Dupa ce strabati un astfel de drum, ajungi la adevarata gradina zoologica. Aici poti inchira o masinuta(asemanatoare celor de golf) cu care te poti plimba pe aleile din gradina.

Am fost uimita sa vad ca animalele avea mult spatiu, foarte mult. Ursii, girafele, maimutele, elefantii, aproape toate aveau construite habitate asemanatoare cu cele naturale.

Oamenii ce vizitau gradina erau veseli. Am vazut familii ce luau picnicul la umbra unui copac, in timp de paunii se plimbau nestingheriti prin jurul lor. Mi s-a parut amuzant sa contanstat ca pasarile noastre autohtone, gainile si cocosii erau exponate ale gradinii (circuland bineinteles, libere si nestingherite).

Apa de mare

Inca ma mai ustura locul in care m-a intepat o meduza. Ieri pomeneam de mare, azi m-am scaldat in ea si nu mi s-a mai parut asa grozava:

I. Tre' sa mergi jumatate de km. ca sa iti ajunga apa pana la genunchi. Oricum, daca iti ajunge apa pana acolo, vin salvamarii dupa tine. La mine au venit personal spre a ma "informa" ca zona in care eu stateam sprijinita in coate, e foarte periculoasa. Cand i-am intrebat "de ce?, mi-au raspuns ca stiu ei mai bine. Ii inteleg...tipasera toti la mine(in ebraica) vreme de o jumatate de ora, facandu-mi semne sa ies din apa si eu n-am reactionat nicicum.

2. Meduzele de pe aici sunt speciale,un soi ales, mari cat un pepene galben. Evident, erau si unele mai mici.

3. Apa din Mediterana e albastra, limpede, cu malurile scaldate-n scoici superbe. Are insa un gust sarat. Nici vorba sa te prinda vreun val cu ochii deschisi.

Ce-am mai descoperit:

• Am fost si la bazin. Aqua Magic e ceva banal.
  
• Fast food= cartofi prajiti fara strop de ulei (da, se poate), carne prajita pe gratar si salata de legume.


• Pe fiecare cladire sunt boilere de apa si panouri solare. Si nu exista fereastra fara obloane.


• Ei respira aer conditionat cu mult inainte ca noi sa stim ce-i ala.


• Portiile de mancare sunt uriase. Inghetata aceea care la noi e cantarita, aici se serveste la cupe generoase.
• Barbatii sunt bruneti, cu tenul masliniu si isi poarta barba tunsa scurt. Aproape toate femeile au parul lung, negru si sunt bronzate. Adesea vezi pe strada tinere imbracate in uniforma militara. Cum si de ce? cu alta ocazie...

Israel: munti de fructe, ciocolata si jeleuri

Nici nu stiu cu ce sa incep. Ma chinui sa scriu ceva coerent, sa imi transmit impresiile in alt mod decat cel prin care ai putea crede ca ma laud aiurea ca sunt in Israel.

M-a intrebat cineva cat e de diferit Israelul fata de Romania? Hmm...nu seamana cu nimic din ce am vazut pana acum. Oamenii, mancarea, strazile, apa marii (lipsita de alge si gunoaie), preturile, imbracamintea- toate sunt diferite!

Piata Carmel

Poate parea usor banal faptul ca m-a impresionat o piata. Da, aparent o simpla piata cu zarzavaturi, rosii si castraveti. Daca strabati insa aceasta piata iti vei aminti pentru totdeauna gustul curmalelor proaspete si mirosul de mango.

Situata in Tel Aviv, aceasta piata este locul ideal pentru a face cumparaturi( a nu se citi shopping) in adevaratul sens al cuvantului.

De cum intrii in piata o mireasma de fructe iti invadeaza simturile: mango, curmale, cirese, piersici, pepene rosu si galben. Aici gasesti orice, de la cele mai proaspete fructe, la dulciuri, branza, soiuri alese de masline, munti de jeleuri, dulciuri, haine, gablonturi si orice ti-ai mai putea imagina. E ca un fel de Arca a lui Noe, sub acoperamantul careia s-au adunat toti negustorii.

Am tras cu ochiul si am vazut si detalii ce aparent, trec neobservate: oameni ce dorm pe mese, copii ce ajuta la stransul lazilor cu fructe uscate si mananca resturile ce raman pe mese(...)

Am fost impresionata de gestul unui vanzator, care afland ca nu gustasem din fructele pe care le vindea, a luat o curmala (un soi special), a spalat-o si mi-a oferit-o.

Lasi in urma ta o alee lunga ce pare ca da in clocot de atata belsug.

Israel preview

Deja simt mirosul dulce-sarat al marii, si nisipul fin de sub talpi. Imi imaginez ce gust o fi avand un fruct mango “original” sau o piersica coapta sub soarele desertului. Iar cand mi-e cald, ma amagesc ca acolo va fi si mai cald.

Apoi ma gandesc la un oras luminat noaptea si la toti evreii pe care eu voi vrea sa-i salut (in semn de profund respect) si sa le spun ca stiu de ce au tatuajele acelea cu numere pe maini, c-am fost acolo, in locul acela ingrozitoar, la Auschwitz. In plus, mama mi-a promis c-o sa ma duca in vizita la o doamna care a supravietuit lagarului de concentrare


Nu, nu…sa revenim la fructe…la pepene, curmale (doar le enumar, nu-mi plac), la stafide (nici astea nu-mi plac) si la avocado. Apoi, sper sa merg la Ierusalim, sa vad daca se intampla ceva cu mine si la Marea Moarta…sa fac pluta pe spate si sa adorm (conform traditiei* apa sarata te tine la suprafata).

Aaa, si mai am viziunea asta idealista ca toti oamenii vor vorbi engleza iar eu nu voi fi nevoita sa rasfoiesc dictionarul ori de cate ori imi va fi sete.

*legilor fizicii

Viva la Revolution!

Nu e revolutia nimanui…nici macar a mea. Lucrurile se invart in jurul meu. Unele mai repede,altele mai incet. Sunt intr-un carusel sau in mijlocul agitatiei unei revolutii.

In seara asta, am revenit in orasul meu natal. A trecut doar o luna jumatate de la ultima mea vizita. Intre timp, in locul vechii tipografii de langa blocul meu, a rasarit galbena si triumfatoare o bila. Un magazin construit peste noapte.
In spatele blocului, unde mereu a fost un spatiu verde, au aparut doua blocuri noi (a durat ceva pana au fost construite).
De fiecare data cand vand vreun nou proiect imobiliar sau vreo constructie sablonata, ma gandesc cum ar fi aratat un parc in locul acela? Mda..nu la fel de profitabil.
In oras sunt schimbari!

O vacanta cu mango, avocado, curmale si piersici ma asteapta.
Impresii, curand…

Lolita

De Lolita ai auzit demult…probabil ai senzatia ca o stii de undeva…poate nu-ti mai amintesti de unde, de prin revistele de moda (“ stilul Lolita”), de la acadele “lollipop” , de unde vrei tu..dar o cunoasti pe Lolita cea adevarata?

Cartea Lolita scrisa de Vladimir Nabokov este o carte buna. N-am mai citit demult o carte pe nerasuflate. Subiectul e simplu si poate fi redus la un cuvant dur, absurd, tabu si vulgar: “incest”. Trecand peste asta, povestea Lolitei aduce insa cu mult mai mult decat atat. Pe langa subiectul controversat, cartea uimeste prin scriitura. Vei gasi un stil amplu, specific prozei rusesti, detalii de atmosfera. Povestea este profunda, senzuala si erotica, redata printr-un mod foarte subtil prin detalii ce doar sugereaza fara sa-ti zugraveasca realitatea adevarata. Lolita e atragatoare, stralucitoare si inocent-vulgara

Filmul
In general nu-mi place sa vad un film dupa ce am citit cartea si nici invers. Am privit cu teama inceputul filmului, speram ca Lolita sa fie aceeasi pe care mi-o imaginasem eu. N-am fost dezamagita. Lolita din film are un caracter usor mai vulgar decat in roman (pt ca imaginile varloreaza cat 50 de pagini). Evident, filmul omite anumite detalii savuroase. Il vei putea intelege cu adevarat abia dupa ce vei fi citit cartea.