Friends

Am vizionat multe episoade din Friends...mi-am ascuns rasetele prin asternuturi.
O parte din prietenii mei se muta din CASA…..e mult praf….amintiri indesate in cutii: farfurii, furculite, borcane, sare si condimente.
Alti prieteni raman.
Ieri am stat cu doua prietene la un pahar de vin la lumina lumanarilor (era Ora Pamantului)....era si inghetata si dulceata de capsuni....si multe amintiri...si multe,multe povesti. Still Power Puff

Weekend

Un weekend cu parfum de cafea si gust de prajiturele. O zi cu miros de soare….de asternut moale si de perna calda.
Si...un oras ce se incapataneaza sa se arate dincolo de fereastra mea. Stau in casa ascunsa sub patura.

O zi de zi in miscare

12:50 Aviatorilor

Peronul metroului e neincapator. Oamenii stau aliniati pe cate 3 randuri, unul in spatele celuilalt.
O voce ragusita cu ecouri de tabla anunta de nicaieri ca metroul de la Linia 1 merge catre Pipera (in mod normal ducea catre Unirii). Toti facem roata-mprejur catre Linia 2.

13:05
Metroul ce se presupune ca merge catre Unirii inca n-a venit. Oamenii au devenit tot mai agitati. Unii mai glumeti profita de ocazie pentru a se da-n spectacol. In sfarsit, curentul rece imi flutura parul. E semn ca metroul vine. A sosit din directia opusa Universitatii.
Usile se dechid. Oamenii se imbulzesc salbatic. Cativa comenteaza tot mai vehement..“Nu pleaca de aici pana nu intram toti./ Hai, fa-ti loc…da din coate “
Fiecare isi imagineaza noi trasee de metrou. ( Oare cum poate ajunge un metrou ce se indreapta spre Pipera la Unirii?). Stupoare…trenul nici nu merge la Unirii.

Stau pe peron…. Ma uit la ambele metrouri…n-am nici cea mai vaga idée incotro ar trebui s-o iau. Cateva femeii tipa isteric la mecanic. Au aparut si fotoreporterii.

N-am chef sa fiu fotografiata….Ma indrept catre ‘bus.

In autobuz;

Simt cum hainele mi se lipsesc de trup. Geanta de pe umarul meu pare mai grea. Abia-mi mentin echilibrul. Strau ingramadita intre o tanti’ si-un nene. Miroase intepator..a pranz transpirat…a caldura. Pe chipul fiecaruia se citeste starea aceea de “n-am timp”. Privim nerabdatori pe geam…Da, acelasi geam jegos prin care vezi acelasi Bucuresti.
Pe fundal se aude o melodie molcoma in spaniola

Gay-O-Meter

La o gura de bere si-un pahar de vorbe..un prieten mi-a facut o marturisire: e 33% gay. A obtinut acest formidabil scor in urma unui test facut pe internet (da, exista si asa ceva). " Oricum, femeile isi doresc ca barbatul sa aiba si ceva feminin" a concluzionat el.
Si cum morala glumei e ca " in fiecare barbat se ascunde un gay" va invit sa va testati.

http://channel4.com"

Despre Summit in fel si chip

Acest editorial imi reda toate gandurile privitoare la Summitul NATO.Imi permit sa-l reproduc in intregime(www.gandul.info/puterea-gandului). Enjoy!


NATO frântă că ţi-am dres-o!
de Lelia MUNTEANU




Tatăl nostru, arele eşti în ceruri, dă-ne nouă summit măcar de două ori pe an şi nu ne duce pre noi în ambuteiaje, ci ne mântuieşte de primarul Videanu. Amin.


Mă fre la ochi şi nu-mi vine să cred: e un iureş în Bucureşti, ca pe vremea Răposatului, când punea de-o vizită de lucru! Ba mai rău. Adică mai bine. Se linge asfaltul până străluceşte, se curăţă copacii cu detergent, frunză cu frunză, se dau gata şantiere peste noapte, se pun indicatoare – fraţilor, in-di-ca-toa-re! De-astea chiar n-aţi văzut: cică „spre cartierul Berceni” (acolo-i spitalu’ ăla bunu’, mai înţeleg), dar chiar şi „spre Drumu Taberei”, „spre Colentina”. În ţara unde orbecăi şi dai geamu jos să mai în­trebi câte-un biciclist pe unde te afli, aflăm şi noi, în fine, în­co­tro ne îndreptăm.

Ştiţi adân­itura aia de pe Poligrafiei colţ cu Expoziţiei? Ce zic eu? Un crater. Groapa tuturor Marianelor cu maşină mică; mai slabe de înger, o nimereau toate, sistematic.Ştiţi ce s-a întâmplat acum cu groapa aia? N-o să mă credeţi: au asfaltat-o!

Mai ţineţi minte Summitul Franofoniei de-acu vreo doi ani? Cum să nu-l ţineţi că s-a şmotruit şi-atunci, s-au făcut Bucureştii bec (s-au pus şi becuri pe stâlpi). De la francofoni moştenim semaforizarea aia deşteaptă din Piaţa Victoriei, pentru care trebuie să le remerciem. Cum era până la summit? Veneai de pe 1 Mai, să te duci spre Perla. Stăteai în intersecţie, ca să traversezi Piaţa, te găseau rudele a doua zi, tot acolo, dar vorbind singur. Acum e rezolvată. Merge intersecţia ca unsă cu vaselină.

Am ieşit în oraş şi vă jur: plantează flori într-o veselie. Au înflorit nişte magnolii, o frumuseţe. Poate-s de plasti şi le-au înflorit de probă, da’ arată beton, pardon – boboc. Peste câteva zile o s-avem şi crizanteme, foarte plăcut, bine lucrat. Stropesc străzile, curăţă băncile din parcuri cu periuţa de dinţi, o să ne facă edilii ăştia de n-o să mai ştim cum ne cheamă nici cu buletinul în mână! Ce-o să vadă din toate aceste minunăţii Bush sau Putin, din goana maşinii, de la 150 pe oră, nu mai contează. Important e că mai ciugulesc şi bucureştenii câte ceva, după ce se termină praznicul internaţional.

Ce se-ntâmplă (ca să satisfacem şi curiozitatea d-lui preşedinte Văcăroiu)? Păi, se-ntâmplă ca pe la noi, prin România, ca la noi acasă. Te pui pe treabă când ai musafiri. Deparazitezi, deretici, dormi în cada de baie ca să-i instalezi pe ei confortabil, le dai tot ce-ai mai bun, că trebuie să faci impresie. Pe urmă musafirii se duc, da, tot mai rămâi cu câte ceva: cu zugrăveala proaspătă, cu garniturile de la chiuvetă schimbate.

Bonus la summit, cetăţeanul primeşte şi ceva zile libere (care se vor adăuga la celelalte, ca să se adune de-o juma’ de an). Pe arterele mari n-o să mai fie coşuri de gunoi (de parc-ar fi fost până acum cine ştie ce), ca teroriştii să nu arunce, din greşeală, odată cu pachetul de biscuiţi (sunt morţi după biscuiţi) şi bomba de mână – s-o pună unde trebuie. O să vedem însă toată salubritatea în stradă, cu ecuson NATO: cum arunci o coajă de banană, cum plonjează ăştia s-o ridice şi s-o ducă la analize.

O să fie pavoazate bordurile cu hârtie creponată (numai bune de scos după şi de returnat la export şi de adus altele) vine şi Videanu de pe Coasta de Azur ca să se fotografieze cu stropitoarele, c-a lui este Capitala, şi marea asfaltare, şi comisionul, acum şi până la sfârşitul mandatului. Amin.

Un altfel de oras

Imaginati-va un oras astfel:

• Un mic oras de provincie….un oras care nu se grabeste. In acest oras poti merge linistit pe strada, te poti plimba chiar si fara casti in urechi- zgomotul nu te surzeste. E liniste

• Apoi, ganditi-va la un oras fara cozi kilometrice de masini, unde autobuzele nu se lasa asteptate ba chiar merg cu viteza. Un loc in care poti ajunge cu masina dintr-un loc in altul fara sa injuri la fiecare semafor (aici oamenii nu gonesc pe strazi).

• In plus, poti lejer sa mergi la C.E.C , sa-ti platesti facturile…sa intrii in 2 magazine si asta fara sa pierzi doua zile la cozi si in trafic

• In parc nu trebuie sa stai la coada sa iti cumperi floricele, seminte,bere si vata de zahar (parcul e parc nu e balci). In plus, nu trebuie sa faci slalom printre plimbareti-e loc pentru toata lumea!

• Oamenii sunt politicosi, cu mult bun simt si cu cei 7 ani de acasa. Nu se izbesc de tine cand mergi pe trotuar si nu se grabesc sa-ti fure locul de la coada, spunand ca erau acolo inainte ta. E adevarat, vorbesc moldoveneste...dar vorbesc corect fara aere si accente de “capitalist”. Aici verbul “A fi” se conjuga corect si aproape nimeni nu se chinuie sa para ce nu este.

PS: Acest oras chiar exista...

O calatorie cu trenul

Bilantul unei calatorii cu Acceleratul : 4 ore si jumatate, o poveste de viata, 5 sticle de bautura, o doza de bere si doi hamburgeri

Cativa barbati alearga derutati pe peron cu sticlele de bere la sub brat. E agitatie mare "Mon Cher”, e meci in seara asta.. Un barbat cu chipul schimonosit de alcool ma roaga sa-i citesc locul de pe biletel. Stupoare..sta fix langa mine.

In compartiment miroase intepator a alcool, aer inchis si putina mizerie. Ma asez pe locul meu de la usa. Tin usa cu picioarul (sa nu se deschida) si incerc sa-mi gasesc o ocupatie. Pirandello imi vorbeste despre “celalat EU” . Romanul pare usor hilar in acest context.

Mestec mancarea de cauciuc de la Mc Donald’s. Reusesc sa savurez doar un hamburger. Domnu din dreapta mea e un barbat trecut de 65 de ani, cu parul alb caliontat, barba nerasa de cateva zile. Isi tine alaturi caciula din lana de oaie. Hainele-i miros subtil a o lunga calatorie.
In scurt timp, Domnul T. (Domnul Turmentat) adoarme cu capul sprijinit de geanta mea (exact cum prevazusem). Se pare ca doza de Timisoareana si-a facut efectul.
Controlorul.....apoi supracontrolorul…..de acum ma asteptam sa vina Sfantul Control si totul era perfect.

Oamenii din compartiment dorm cu gurile cascate la bec.

De-a viciile si superstiile

Cafeaua e un fel de rugaciune sau rugaciunea e un fel de tigara?

Recunosc ca atunci cand am vazut o femeie citind in autobuz o carte de rugaciuni m-a pufnit rasul. Am indraznit chiar sa trag cu ochiul. Am fost contrariata de “sfaturile duhovnicesti”. Astazi, in imbulzeala din autobuz, o alta femeie credincioasa isi facea siesta cu cartea de rugaciuni in mana, murmurand cuvinte sfinte.
M-am gandit atunci daca rugaciunea e echivalenta cu o cafeaua sau cu prima tigara de dimineata? Fiecare are propriile vicii, superstitii si valori. Imi amintesc de bunica care se trezeste la ora 5 dimineata. Nu isi incepe ziua fara a-si spune rugaciunea. Acolo, in camera copilariei mele, in locul acela "de la tara" unde modele n-au schimbat mentalitatile iar credintele au ramas nepervertite, sa-ti incepi ziua altfel mi se pare normal. Aici, in Bucuresti, aceste porniri duhovnicesti manifestate in orice imprejurare imprima o tenta mult prea hilara. E ca si cum ne-am intinde preshul pe unde apucam doar pentru a ne spune rugaciunea la ora exacta.
Nu era religia o chestiune de intimitate?
Pana la urma insa totul se rezuma la etichete...fie ca vorbim de vicii, superstitii,credinte, tigari sau cafea.

Traiasca Libertatea!

Avant post-comunist sau entuziasm balcanic?

Tot Bucurestiul citeste Libertatea. De la mic la mare, de la destept la mai putin destept, de la tanar la batran si lista ar putea continua. Pana astazi credeam ca Libertatea e ziarul muncitorilor de pe santier. M-am inselat. Libertatea e ziarul tuturor. E ziarul pe care si cei din tramvaiul 41 il citesc cand soferul cu BMW e oprit la semafor, e ziarul intelectualilor ,e ziarul directorilor, a muncitorilor, a oamenilor ce trec grabiti pe langa chioscul de ziare. E ziarul nostru cel de toate zilele. Si am fi ipocriti sa spunem ca nu-l citim.
Nu e zi in care sa nu citesti Libertatea. Literele mari, titlurile cu conotatie sexuala si pozele frumusetilor mioritice aratandu-si nurii sunt de departe stampila oricarei zile.
Totusi, ce ne atrage? Ar fi inutil sa fac o analiza a culturii de masa. Cred insa ca suntem mai predispusi sa ne satisfacem nevoile primare, cele legate de siguranta, hrana si sex. Pana la urma insa e alegerea noastra ce cai alegem.
Totodata, cand vorbesc despre tabloidul Libertatea gandul ma duce inevitabil catre ziarul mama “The Sun” ( www.thesun.co.uk) . Incomparabile prin esenta, cele doua ziare sunt simboluri ale idei de tabloid.
In Marea Britanie, The Sun e unul dintre cele mai influente ziare, are puterea de a schimba destine politice, de a tavali prin noroi nume regale, de a ridica sexualitatea la rang de normalitate si de trata latura cea mai picanta a oricarui subiect. A aparut in 1964 si este un ziar populist de dreapta ( in Romania nici nu se exista notiunea de diferenta intre partid de stanga/dreapta/centru). Totodata este ziarul cu cea mai mare circulatie din toate timpurile. Conform unui studiu din 2006 , in timp ce tirajul ziarului se ridica la 4 milioane de exemplare , numarul cititorilor este aproape dublu.
Ok, si Libertatea are plusurile ei (aprox.25.000 exemplare tiraj lunar pe aparitie-conform BRAT). Nu este un ziar cu afinitati politice( isi permite acest lux. Nu este un ziar independent cum ati tinde sa credeti (apartine trustului Ringier->Patriciu). Totusi, nu stiu care sunt acele plusuri ale ziarului ce te-ar putea face sa platesti cei 50 de bani.

Si uite asa am ajuns sa vorbesc iar despre ziare....de parca nu m-as murdari zilnic citindu-le

Un inceput pentru o schimbare

Cand ma va intreba un copil cum era lumea inainte am sa-i spun ca era o lume de poveste ,cu brazi inalti pana la nori, printre ramurile carora se agatau triluri de pasari, cu un pamant curat si munti incununati de coroane de apa cristalina. N-am sa-i pot explica de ce acum nu mai exista iarba, de ce apa e mai scumpa ca aurul si de ce respira printr-o masca de gaze?

Mi-ar place sa spun ca acesta este scenariul unui film SF din cele mai negre premonitii. Este insa o realitate pe cale sa se intampla, daca nu realizam ca problemele de mediu sunt cu mult mai acute decat par. Poloarea este un flagel ce-si intinde tentaculele peste tot, in cele mai adanci soluri, in cele mai verzi paduri.
Noi, oamenii de astazi, traim sub imperiul banului, al “imediatului”, al “prezentului”. Astfel uitam ca “Pamantul e doar unul” iar dupa noi vor mai trai si altii.
Una dintre cele mai grave forme ale poluarii este cea a aerului, raspunzatoare si de crearea efectului de sera. Ce inseamna insa mai exact efectul de sera?” Este procesul prin care atmosfera captează o parte din energia solară, încălzind Pământul şi moderând clima.” conform Greenpeace. Zilnic activitatile noastre contribuie la distrugerea planetei, prin utilizarea combustibilor fosili folositi pentru obtinerea energiei si pentru transport. Efectele sunt lesne de simtit intr-un oras in care asfaltul ti se lipeste de talpi, in care blocurile se catara pana la nori si soarele topeste si ultima boare de racoare. Ne este greu insa sa realizam ca schimbare sta in mainile noastre. Este aproape imposibil sa renuntam la confortul automobilului pentru doua roti ce nu emit noxe, sa reciclam hartie sau sa aruncam deseurile in locurile special amenajate.
Totodata, se stie ca singurii ‘’absorbanti’ ai dioxodului de carbon sunt copacii, spatiile verzi in general. Dar toate acestea sunt pe cale de disparitie, mai ales in Romania unde legea banului este mai presus de legea vietii. Exploatarea “aurului verde” in Romania nu culoaste lege, morala sau constiinta. In Harghita, spre exemplu, defrisarile sunt combinate cu incendieri. In padurile din jurul Clujului, defrisarile continua de 17 ani, cu indarjire, cu salbaticie si sange rece.. Au devenit cimitire forestire zona ca : Calineasa, Valea Rasca, Belis, marginea satelor Muntele Rece, Balta, Giurcuta, Alunis. Totodata, defrisarile masive din zone precum Bihor au transformat Muntii Apuseni in “piatra seaca” . Mai mult decat atat, in Maramures, oamenii veniti din strainatate investesc banii in drujbe cu care isi fac loc printre trunchiuri de copaci. Astfel, acesta zona risca sa devina un desert daca nu vor fi luate masuri urgente.
Toate aceste sunt exemple raslete, culese la o simpla privire pe harta tarii. Multe altele le stim doar noi, atunci cand lasam bidoanele de plastic in urma noastra la munte, cand risipim harita si pungile de plastic sau cand uitam sa apasam butonul de inchidere al electrocasnicelor.
Multi spun ca “TREBUIE FACUT CEVA” eventual la nivel national, o campanie de informare. Eu cred ca trebuie sa incepem o revolutie ''de catifea'', prin care fiecare dintre noi sa schimbe ceva. Pentru ca, nu-i asa, schimbarea vine de la fiecare dintre noi. Iar pentru asta iti trebuie curaj si ambitie. Suna hilar....ca in desene animate..dar cu totii avem nevoie de un Erou...de cineva care sa ne salveze lumea. Si,paradoxal sau nu, Eroul e in fiecare dintre noi.Cu toti putem contribui la schimbare, pentru un nou inceput, pentru o lume mai buna....pentru ''Iarba verde de acasa'

PETA

www.peta.com



Pentru mine PETA a insemnat mai mult decat o pagina de web pe care-o navigam aiurea. Pentru ca, atunci cand vezi ce se intampla in jurul tau, ignoranta nu mai e o scuza si nicio arma, e un pacat. PETA mi-a schimbat radicat felul in care privesc mancarea din farfurile, modul in care mangai o pisica(stiu ca in China ele sunt ucise pentru blana hainelor ce ajung in Europa) si lista ar putea continua la infinit. Imi propun sa le sustin campaniile in ceea ce se numeste ''cyberactivism''




PETA, un nume care isi spune singur povestea

In vizita la Auschwitz

As putea sa vorbesc la nesfarsit despre calatoriile mele, despre locurile minunate pe care le-am vazut. Aleg insa sa incep altfel, cu un obiectiv turistic atipic, cu Auschwitz.

In vizita la Auschwitz

Lagarul de concentrare de la Auschwitz nu e un obiectiv turistic, nu e un loc pe care ti l-ai dori sa-l vezi.

Credeam ca lagarul va arata asa cum mi l-am imaginat eu din cartile pe care le-am citit. Pustiu, cu ziduri daramate, fara garduri…intr-un camp deschis, fara urma de picior de om. Ce-am gasit acolo era cu totul altceva.
Locul pe care a fost candva lagarul de concentrare e acum un obiectiv turistic, poate un loc de pelerinaj, dar in speta un obiectiv turistica.
La poarta lagarului troneaza un motel dornic sa gazduiasca turistii. Exista un restaurant, un fast-food si zeci de autocare si autobuze ce aduc turisti. Ce e poate cel mai hilar e ca printre zidurile rosiatice ce-au stat marturie atator crime, acum ,se plimba nonsalant turistiti imbracati in haine colorate, uneori cu zambetul pe buze si care privesc locul ca pe un simplu muzeu despre care au auzit ca ca fost candva o destinatie a mortii.

Lagarul de la Auschwitz e un asamblu de blocuri din caramida rosie, de cate 2 nivele. Ferestrele sunt acoperite de zabrele groase din fier.Aleile sunt pline de pietre ascutite, mici. Totul e imprejmuit de un gard de sarma ghimbata, uneori mai groasa, alteori mai subtire, simpla sau pe mai multe randuri.


Camera de gazare

Pasesc intr-un hol mic. Spre stanga, ca intr-un labirint e o camera mica, cu ziduri negre, fara ferestre. Un bec atarna de perete, imprastie o lumina galbuie, palida. Cateva lumanari rosii si-o coroana de flori amintesc ca acolo au murit mii de sufletete. In tavan sub forma unei guri de
aerisire cubice se zareste asa zisul dush. In realitate, aceste camerea de gazare n-au fost nicidoata conectate la apa. Spre iesire e o alta camera. Aici e crematoriu.

Povestea din aceasta camera de gazare e mult mai sumbra decat pot eu s-o descriu. Inainte de a ajunge la Auschwitz, oamenii arestati calatoreau in vagoane de marfa, ingramaditi, fara mancare intre 7-10 zile,aproximativ 2400 km. Ajunsi la destinatie, batranii si copiii erau deja morti. Urma trierea celor apti pentru munca. Se estimeaza ca in acest fel au fost gazati circa 70-75% din oamenii ajunsi acolo. Celor care nu erau capabili sa munceasca li se spunea ca li se va da voie sa faca un dush. Erau astfel desbracati si ingramaditi intr-o camera de 210 m aproape 2000 de oameni. Dupa ce usile erau inchise, prin orificiile din tavan patrundea acel gaz otravitor “Cyclon B”. In 15-20 minute cei aflati in camera mureau. Dupa ce li se indeparta parul (care ulterior era folosit pt impletirea unor covoare), cerceii, obiectele din aur, erau dusi in crematoriu.




• Majoritatea evreilor ajunsi la Auschwitz erau convinsi ca au fost deparotati in estul Europei. Nazistii le vindusera acestora parcele de pamant inexistente, ferme, magazine sau locuri de munca in fabrici fictive. De aceea, cei deportati aduceau in lagar obiectele lor cele mai de pret.
• Blocul 4. Camera 5- Aici sunt sute de valise ce poarta inca numele si adresa celor deportati precum si anul in care au fost “ratacite”. Alte camere “gazduiesc” mai multe obiecte personale ce au apartinut evreilor : periute de dinti, ochelari, pantofi, aparate de barbierit, farfurii si lista ar putea continua.


• Unii prizonieri erau trimisi in lagar fara o triere prealabila. In tabara erau exterminati prin infometare, executii, munca grea, pedepse si experimente medicale. Inca din prima zi in lagar, noilor veniti li se spunea ca au ajuns “intr-un lagar de concetrare si ca singura poarta de iesire e prin crematoriu”. Totodata cei sositi in lagar erau private de obiecte personale, imbaiati, dezinfectati, tunsi scurt si in final primeau un numar de inregistrare. Initial erau fotografiati in 3 pozitii, uteriori, incepand cu 1943 numarul de inregistrare era tatuat. Dupa eliberare multi copiii cand erau intrebati cum se numesc aratau tatuajul. In Israel astazi inca mai sunt evrei care poarta insemnele lagarului de concentrare.


Endless....

Primele randuri

"Cine scrie pentru putini, scrie pentru aceia. Cine scrie pentru sine, scrie pentru toti" N. Iorga

Acestea sunt primele cuvinte care-mi vin in minte. Nu pot insa sa raspund la intrebarea "de ce scriu?"