Paris II-Couchsurfing

Partea frumoasa a Parisului meu abia acum incepe.

Multora ideea de couchsurfing inca li se pare o nebunie, o chestie total stupida si lipsita de sens. Cum o veni treaba asta, sa stai la un strain? Sa dormi cu el in camera? Sa imparti acelasi pranz? Hai ca-i culmea...

Pentru mine insa, e una dintre cele mai complexe si interesante experiente pe care am trait-o. N-am cuvinte prin care sa pot descrie increderea, spiritul liber si prietenia fara granite. Am ajuns acasa la Yacson putin dupa ora 18.00. Tot ce stiam despre el e ca urma sa stam la el acasa, ca are pielea neagra si ca e student la Electronica, in Paris. “Cand plecati din camera lasati cheia de la camera aici. Eu voi fi plecat la scoala”. Trecuse abia un sfert de ora si el imi dadea cheia casei lui.
Peste nicio o ora de cand ne cunoasteam, imparteam aceeasi bere intr-un bar (L’eau peine) din zona Bastiliei

Cand il privesti pe Yacson facandu-si temele, invatand sau tastand la Mac-ul lui de 2000 de euro, ai crede ca a fost dintotdeauna asa. Yacson vine din Cote D’Ivoire, o tara de pe coasta de vest a Africii. Acum e refugiat politic in Paris. Din banii pe care-i castiga din jobul part-time (1000 euro) reuseste sa trimita bani si familiei lui. Ar fi putut fi ca oricare alt emigrant venit in Paris, ar fi putut avea un job marunt si o existenta mizera, dar el a ales sa reuseasca.

In zilele urmatoare am impartit aceeasi cina, acelasi pranz si multe cutii cu pudding de caramel si frisca. Am jucat pinc-pong cu chinezi, ne-am uitat la filme dubate in franceza, ne-am uitat la fotbal. Ne-am plimbat noaptea prin Parisulul pustiu, si am incercat sa mergem in club*

*Yacson ne-a dus langa un club de pe Champs Elysees, care in ciuda locatiei avea intare libera pentru studenti pana la ora 12.30 (doar martea, Duplex). La intrarea clubului erau cozi ca-n filme. Cativa bodyguarzi faceau preselectie la intrare, doar pitipoancele intrau.


In bar
Francezii beau putina bere. Atat de putina incat o bere normala se serveste in pahar de 0,25. Iar daca ai norocul sa ajungi in zona pe timpul Orelor Fericite (majoritatea barurilor din zona au program Happy Hours de la 19-23), gasesti cocktaluri la jumatate de pret si bere la 0,50 (pinta). Pentru 5 euro primesti un cocktail generos, asta daca ajungi in barul potrivit (Hideout)


Despre Bastilia

Campusul in care statea Yacson era stituat in apropiere de Gare de Lyon si de Bastilia. Place de la Bastille* este locul unei foste inchisori terifiante din secolul al XvI-lea, ale carei ziduri atingeau in unele zone chiar si 11 m grozime. In ciuda zidurilor aparent de nedaramat, Bastillia a cazut la 14 iulie 1789, sub atacul violent al populatiei. Ludovic al XVI-lea a intrebat “Aceasta este o revolta?” si i s-a raspuns “Nu, sire, o revolutie”. Pe locul fostei inchisori troneaza acum Colonne de Juillet (1840). In 1989 a fost inaugurata Opera de Paris Bastille, un monument din beton si sticla ce marcheaza coltul ultramodern al Parisului (*op.cit. Franta ghid complet-ed.aquila)

Paris I

Impresia lasata de Paris acum 5 ani era una frumoasa, superficiala si lipsita de detalii. Acum 5 ani, am fost un turist la Paris. Am bifat frumos, usor si rapid toate obiectivele turistice. Am plecat acasa cu un teanc de pliante, multe poze si putine amintiri deosebite. Acum a fost altfel...Am vrut sa cunosc Parisul.

Cu doua bilete ieftine de avion, cativa bani imprumutati, o promisiune ciudata de cazare si un rucsac in spate, am ajuns pe Champs Elysees.

Place de la Concorde
Cu o harta buna in mana si o pereche de papuci confortabili te poti descurca lejer in Paris. Plimbandu-te pe Champs Elysees, ajungi in Piata Concorde. Aici e faimosul Obelisc unde a fost ghilotinat regele Frantei Ludovic al XVI-lea. Se spune ca in timp ce se urca pe esafod si tobele rasunau, el stiga "Je suis perdu". Capul lui retezat a fost apoi ridicat in sus, spre a fi vazut de multime.

Luvru
Dupa ce strabati piata micuta, ajungi in gradinile Tuileries. Te poti odihni pe un sezlong langa o fantana arteziana privind porumbeii si pescarusii, sau poti hrani vrabiute. Cu forte proaspete, te poti incumeta sa vizitezi muzeul Luvru.
Bijuteria din fata muzeului, piramida ce faciliteaza intrarile in muzeu, a fost inaugurata in 1989 si a fost proiectata de americanul I.M. Pei. Palatul Luvru a fost resedinta regelui pana in 1793, cand a fost transformat in cel mai mare muzeu. Una dintre atractii este aripa renovata Richelieu, cu cele doua sali de sculptura inundate in lumina. Sunt cozi in fata taboului Mona Lisa,Victoria inaripata si Venus din Milo ( muzeul este deschis miercuri-luni, taxa de intrare e 9 euro)

Pont Neuf
Revenind pe malul Senei, la capatul estic al Cite, se afla Pont Neuf (Podul Nou), care este, in ciuda numelui sau, cel mai vechi pod existent din Paris. A fost primul pod construit in intregime din piatra, cel mai lat si singurul dotat cu scari ascendente pentru turisti. Pe partile laterale se pot observa cele 900 de fete sculpate pe partile laterale ale podului.

D'Orsay

De pe pod e foarte usor sa ajungi la muzeul d'Orsay, unde poti admira lucrarile impresionistilor Van Gogh,Monet, Manet, Renoir, Van Gogh si Cezanne. Muzeul e interesant si pentru faptul ca e amenajat intr-o fosta gara.

Notre Dame

Notre Dame se afla pe cea mai veche portiune a Parisului (orasul a fost construit pe Ile de Cite, o insula ce simbolizeaza leaganul primitiv al orasului. Bineinteles, Notre Dame e unul dintre cele mai vechi monumente de pe insula. Biserica a fost construita in secolul al XII-lea si al XIII-lea. Oricine poate urca in turnuri (taxa de intrare) pentru a vedea clopotul de alama de 16 tone pe care il tragea cocosatul Quasimodo din romanul lui Victor Hugo (Notre Dame de Paris). Tot aici Napoleon s-a autoincoronat (dupa ce Papa refuzase sa oficializeze slujba).

Turnul Eiffel
Simbolul Parisului, turnul se zareste aproape de peste tot. Ciudat in timpul zilei, dar deosebit noaptea, Turnul Eiffel inca strange cozi de turisti la poalele lui. Eu iti recomand sa mergi seara, privelistea e minunata si sunt mai putini turisti. Oricum, poti vedea Parisul ziua de pe colinele bisericii Sacre Coeur. Nivelul trei al Turnului e deschis pana la ora 20, primul si al doilea nivel pana la ora 23. Taxa de intrare e 12 euro/persoana.

La Paris

La Paris e vreme frumoasa. Din cand in cand, ploua cu soare. In 5 ani s-au schimbat multe. Despre toate acestea in curand.

Snowboardul între dragoste şi dependenţă

Snowboard-ul da dependenta. O spun eu şi au spus-o mulţi altii înaintea mea.
"Datul cu placa" e un sport sezonier, scump, şi dureros.

Când îţi pui placa aia ciudată pentru prima dată în picioare vei încurca punctele cardinale, iar gravitaţia îţi va juca feste. E esenţial să-ţi ţii echilibrul. E foarte confortabil să cazi în fund (în genunchi doare mai tare şi e mai dificil să te ridici). Echilibrul ţi-l vei menţine din călcâie (profesioniştii numesc stilul Frunză, noi îl numim Pană). Şi uşor, uşor o porneşti la vale...în stanga, şi in dreapta pârtiei, pâna te obişnuieşti cu viteza. Restul lecţiilor necesită multe excursii la munte, pe oricare pârtie vrei tu. Durerea vine la pachet a doua zi. Vei avea genuchii vineţi, dureri la încheieturile mâinilor, şi o îngrozitoare febră musculară (din bărbie până-n vârful picioarelor).

Teoria

Profesorii de snowboard sunt scumpi (cică merită banii). Eu am învăţat să le fur secretele. Dar teoria e mereu uşoară. Trebuie să încerci să mergi cu placa şerpuit de-a lungul sau de-a latul pârtiei, să schimbi direcţia din mişcările corpului şi foarte uşor cu picioarul din spate. A...şi trebuie să te hotărăşti cu care picior mergi în faţa (atunci când poţi face asta mai mult de 5 m). Eu mă amăgesc că sunt excepţională şi pot "merge" foarte uşor cu ambele picioare.

Costuri

Un echipament complet de snowboard (boots, placa, legaturi) costă 40 de lei Urcările cu telescaunul-cea mai avantajoasă ofertă din Predeal- 60 lei= 5 urcari Am găsit aici nişte tutoriale interesante despre cum iti reglezi legaturile , cum iti alegi boots-ii si despre ingrijirea placii acasa.

Scoala vs. job

Scoala mea e precum o dragoste amara, uitata si netraita. Acum, ma trage ca un elastic inapoi.

Cand eram in primul an de facultate ma gandeam ca scoala e o prostie, ca nu invat nimic, ca profi sunt "fumati" iar materiile predate sunt "expirate". Apoi, m-am angajat...si-am urcat intr-un carusel ciudat "N-ai invatat asta la scoala? Pe voi ce va invata la scoala aia? Nu stii ce e ala vox? Nu stii ce-i ala VO sau care sunt incadraturile?" Ei bine, nu,nu stiam nimic din toate acestea si multe alte lucruri. Am incercat sa invat lucruri, sa citesc carti, sa invat manuale de televiziune. N-a functionat. In 6 luni am invatat primul capitol din Gramatica Televiziunii si am citit 3 romane beletristice. Nimic special.Nimic neobisnuit. N-aveam timp de lectura, de invat sau de aprofundat notiuni prinse din zbor.

Acum stau din nou in banca mea. Cineva imi tine tot timpul un loc ocupat. Unii colegi nu-mi dau cursuri, iar pe unii profi ii stiu din alte contexte. Dar toate acestea nu mai conteaza cand eu primesc informatii pe gratis. Informatii gratuite despre lucruri care costa.

La mall...

Urasc sa merg la mall, nu-mi plac vanzatoarele, caldura aia ce te face sa lesini, si nici uniformele din vitrine. Astazi insa a fost o exceptie.

Vanzatoarele
In general le apreciez bunavointa si amabilitatea. Cred insa ca formulele simple de genul “Buna seara/ Multumim/La revedere”sunt mai mult decat suficiente. In liceu imi cumparam bijuterii de la Meli Melo. Acum, inca mai sper sa gasesc comori.
“Buna seara! Bine ati venit la Meli Melo. Va putem ajuta cu ceva? Va intereseaza ceva anume?” Intrebarile astea au venit ca o ploaie. Magazinul avea 2 m pe 2, ingramadit si plin de clienti, si fiecaruia i se adresau aceleasi intrebari. Le-am auzit pe toate repetate de 5 ori. Am stat 3 minute in magazin. Iar la plecare : “La revedere.Pe curand. Mai poftiti la Meli Melo”.

Familiile
La mall oamenii se comporta ciudat. Vor sa para cine nu sunt, merg ciudat (mai ales fetele) si arunca banii pe prostii doar pentru a cumpara ceva. Intr-un magazin multe femei ce se imbulzeau la rafturile cu bluze la 10 lei. Si nu erau singurele...
In spatele meu, un copil se impiedica de papucul meu (mi-a atins usor calcaiul) si cade. Mama se repede sa-l ridice si tatal se holbeaza la mine nedumerit de parca eu i-as fi trasnit copilul. Eu ridic din umeri “S-a impiedicat de papucul meu”...

Cabinele de proba
Nu-mi place sa probez haine. Cand plec de acasa nu ma gandesc si la momentul in care voi fi in cabina de proba. De cele mai multe ori am 100 de haine pe mine si innebunesc sa le dau jos si sa le pun pe mine iar si iar. Mai mult, de obicei, am incaltari imposibile si dureaza mult sa scap de ele. Apoi, perdelele alea prin care te poate vedea tot magazinul si lipsa cuierelor in care sa-ti pui hainele de care te schimbi, toate astea ma tin departe de cabinele de proba. Probez doar pentru a ma convinge ca ceva nu-mi vine bine. In general cumpar fara sa probez. Astazi dupa 2 ore de asteptat pe langa cabine de proba, mi-am pierdut orice urma de rabdare si am plecat acasa fara nimic.

O coborare in infern

Cartea asta m-a chinuit mult. Mi-a pus rabdarea la incercare. M-a dezamagit, mi-a starnit curiozitatea, si intr-un final m-a uimit. Mi-a trebui vreo luna si ceva sa termin cartea, cateva zeci de calatorii cu metroul, doua drumuri cu masina si o zi libera.
Dupa Povestiri Africane, credeam ca Doris Lessing e o garantie pentru capodopere. Dupa primele 100 de pagini, mi-am pierdut rabdarea. Personajul nebun era prea nebun, gandurile lui prea complicate, simbolurile, trimiterile mitologice prea greu de priceput intre doua mijloace de transport. Finalul e interesant, personajul redevine un om normal.
Dincolo de mine insa, cartea e halucinanta. Doris Lessing face un experiment pe care-l explica in finalul cartii, o incursiune in mintea unui nebun si sparge granitele definitiei de real-ireal.

“…timpul trece repede. Asta este cauza nelinistii in cazul foarte multor oameni. Ei stiu ca au de facut ceva si ca ar trebui sa faca altceva, nu numai sa traiasca de azi pe maine, vopsindu-si chipurile si impodobindu-si pesterile si jucandu-le renghiuri rivalilor lor. Nu. Trebuie sa faca altceva inainte de a muri- si, ca urmare, spitalele de boli mintale sunt pline, iar farmacistii prospera”.

Iata un scurt rezumat:

" Cartea poate fi divizată în două secvenţe distincte. Cea dintâi se articulează pe intenţia explorării adâncimilor sufletului omenesc. A doua reprezintă un amplu dialog cultural, care aşază romanul în poziţie de confruntare cu câteva mituri şi cărţi fundamentale ale omenirii. Pretextul epic este cât se poate de simplu: un individ în vârstă, Charles Watkins, zace inconştient pe malul Tamisei, incapabil să-şi amintească vreun amănunt privitor la sine ori la cei din jurul său. Ajuns la spital, el trece printr-un adevărat calvar, intrând în purgatoriul unei complicate încercări de recuperare clinică." (Cartea saptamanii la EVZ )