luni, 6 aprilie 2009
Calca pet-ul si arunca sticla
Bidonul de plastic a fost cândva celebru. Când nu se numea pet şi n-avea atâtea forme şi culori, îl căram zilnic la "Alimentară". În el puneam suc de la dozator. Aromele din meniu: vişine, mere verzi, cola sau fructe de pădure. Şi mai înainte să punem apă colorată-n el, îl umpleam cu sifon.
La dracu cu toate pet-urile
Îmi doresc să fiu eco. În cameră am peste 3 tocuri de hârtie, 5 bidoane şi 2 calculatoare care funcţionează aproape non-stop. Am însă voinţă...Uit să-mi iau sacoşa cand merg la supermarket. Pentru a mă pedepsi răstorn toate cumpărăturile în portbagajul maşinii. Când ajung acasă, merg până sus să-mi iau sacoşele.
Strâng toate foile de prin cameră, revistele glamouroase , ciornele şi tot ce e alb, scris şi cartonat. Le pun pe toate într-o sacoşă. Sacoşa stă la uşa camerei mele o vreme...şi-ncă-o vreme. Na' să se adune acolo...că doar nu mă duc până jos cu 3 cărţii, 2 caiete şi 5 reviste. A trecut o lună.
"Locul de plastic" s-a umplut ochi: gunoi, sticle, bidoane de plastic. La momentul culminant le îndes pe toate într-o sacoşă şi mai mare, împreună cu perdeau de la duş. Le transport pe toate până la tomberoanele din spatele blocului.
Un bidon, două bidoane, trei bidoane...."Da' scara mea de ce n-are tomberon albastru pentru sticlă? " Bun, şi eu ce-ar trebuie să fac cu sticlele goale de bere? Unde să le bag?
"Vă informam că zilnic se înfundă ghena...." stă scris negru pe alb la intrarea în bloc. Semnează administratorul. Nu zău? îmi spun ori de cate ori îl văd.
Bun, şi eu sticla unde o arunc?
joi, 2 aprilie 2009
Women's Aid Ad: Isn't it time someone called cut?
In Romania 150 de femei mor anual din cauza violentei domestice.
joi, 26 martie 2009
Portret de couchsurfer!
Înainte de a adormi, a mâncat o ciocolată autentic romanească cu rom. Se gândea că ar putea să se îmbete din 10 bucăti. Şi-a actualizat jurnalul de călătorie de pe facebook. A trecut prin şocul caselor de schimb din aeroport şi a călătoriei cu taxiul de Bucureşti. "Casele de schimb îţi promit că au acelasi curs ca la bancă, iar taximetriştii că-ţi oferă o călătorie la un preţ bun. Ha-ha, tocmai am pierdut 20 de euro".
Are multe planuri. Vorbeşte tare în autobuz, cică din cauza nasului înfundat :) Cască mai mereu şi nu-şi pune mâna la gura. I-am explicat că-i văd măselele. A înţeles aluzia. In Spania se crede că toţi românii sunt ţigani, sau că toţi ţiganii sunt români. Nu se descalţă când intră în casă. Face poze la lucruri neînsemnate din Bucureşti, şi-şi ţine aparatul în geantă, să nu pară un turist. Repetă după mine când vorbesc cu vânzătoarea la magazin, şi vrea să înveţe cuvinte româneşti. E amuzant.
marți, 24 martie 2009
The Future of Food
Mananci rosii imense, legume fara gust si alimente modificate genetic fara sa ai macar posibilitatea de a alegere. Din cauza lipsei etichetarii produselor modificate genetic e greu sa monitorizezi efectele nocive asupra sanatatii tale. Daca esti alergic la substante modificate genetic, daca-ti sunt afectate organele interne, daca ti se agraveaza unele boli din cauza lor, nu vei sti niciodata.
Documentarul "The future of food" dezbate problema de la originea semintelor modificate genetic, la alimente din supermarket.
Mai mult, acest documentar raspunde si celor care au impresia ca organismele modificate genetic sunt o solutie pentru foametea globala, sau o consecinta normala a "progresului tehnologic"
Cei care doresc sa nu mai manance OMG-uri o pot face semnand petitia de pe site-ul www.greenpeace.org
sâmbătă, 21 martie 2009
Nopţi în club şi cozi la baie
Băile publice sunt infecte, atât de infecte încât m-aş ţine o veşnicie doar să n-ajung în colţul ăla. Sunt excepţii, situaţii, când te pişi pe tine şi nu mai poţi, şi n-ai încotro. Bun, trebuie să mergi la baie. Înainte de baie însă e o coadă lungă, stufoasă, ce se mişcă în slow-motion. Fetele stau rezemate de pereţi, se privesc în oglinda, îşi rotesc privirea prin cele 4 colţuri ale camerei, privesc tablourile, se bârfesc în gând ... abia se ţin pe ele. Apoi, tiptil-tiptil intră câte două. Aşa era în şcoala generală. Fetele mergeau la baie câte două: una ţinea uşa şi cealaltă se uşura. Acum, una se pişă şi cealaltă se uită în oglindă. La băieţi e mai simplu. Intrii, te pişi, şi-ai ieşit.
Nu ştiu dacă cocktailurile sunt diluate sau fetele beau la fel de mult ca băietii, rămâne însă o certitudine că "Mergi la baie la fete, când e ocupat la băieţi"
duminică, 15 martie 2009
Intuneric la amiaza

Cum escaladarea Muntelui Vrajit merge greu, putin dupa 150 de pagini, intre timp am terminat alta carte," Intuneric la amiaza" de Arthur Koestler:
"Incaput pe mana anchetatorilor stalinisti, Rubasov, descopera alt chip al revolutiei pe care a slujit-o cu devotament, nepasator fata de crimele pe care aceasta le-a comis in numele unor idealuri fara acoperire. Aidoma atator militanti bolsevici, intrat in diabolicul mecanism al anchetelor din temnitele comuniste, Rubasov accepta sa recunoasca public crimele imaginare ce i se pun in seama. Logica de gheata a actiunii revolutionare care l-a calauzit mereu se topeste in singuratatea celulei, lasand loc framantarilor..." op.cit de pe coperta
Cand prietena mea citea cartea asta pe nerasuflate in tren, si-mi zicea soptit ca eroul o sa moara, am crezut ca e ceva TERIBIL, ceva ce n-ar trebui sa ratez in ruptul capului. Am fost prima pe lista de asteptare pentru lecturarea cartii. Citind critica mica de pe coperta de la sfarsit ma asteptam sa gasesc marturii asemenatoare celor de la Guantanamo. Am citit primele 100 de pagini, si pe urmatoarele..si pe ultimele....si....
Intre timp in patul meu isi fac de cap Th.Mann si Candace Bushnell. O alta prietena mi-a spus ca trebuie sa ma conving personal cat e de proasta cartea Sex and the City. Eu zic ca Candace Bushnell a scris bine primul capitol...
sâmbătă, 14 martie 2009
Parisul in detalii

In Portul Glignacourt are loc cea mai mare piata de lucruri ieftine din Paris. Aici, cele mai bune cumparaturi le poti face sambata si duminica dimineata. Cand am fost eu, piata era plina de nimicuri: foite pentru tigari, suveniruri, genti, pantofi si conversi la 30 de euro. Nimic nu scade insa sub 1 euro.
Daca lasi in urma piata cu martuntisuri, si-o pornesti pe bulevard, la vale, vei gasi adevaratul butic al Parisului( bulevardul ce uneste liniile de metrou Port de Clignancourt->Barbes Rochechouart). O alee strajuita de-o parte si de alta cu magazine: supermarketuri, magazine cu mese, extensii si peruci, cofetari ce te servesc cu cele mai bune si cremoase prajituri cu frisca si capsuni, magazine cu chinezarii, buticuri orientale. Din intamplare am intrat intr-un magazin cu patonfi. Erau gramezi de incaltari ieftine. Tavanul era tapetat cu catifea. Magazinul era intr-un fost teatru. Intre statiile de metrou Marcadet Poissonniers-> Chateau Rouge vei gasi piete cu legume, fructe, zarzavat si carne.
Aproape de Barbes Rochechouart vei fi intrebat daca vrei tigari Malboro, vei simti mirosul castanelor prajite pe cazan si popcornul preparat pe carbuni.
La poalele bisericii Sacre Coeur vei gasi bulevardul Rosu, cu buticurile erotice de langa Moulin Rouge(care nu-s nici pe departe asa de kinky cum par).
Alte buticuri cu suveniruri unicat, facute de negustorii locali gasesti in apropiere de Notre Dame pe strada Rue Saint Louis en L'Ile. Preturile sunt piperate, dar macar ai garantia ca nu cumperi alte kitsch-uri facute in China.

----------------------------------------------------------------------------------
Nu poti trece prin Paris fara sa gusti:
1. Branza mucegaita
2.Senvisurile bagheta din fata Luvrului
Senvisurile de la Paul cu unt, cascaval si sunca merita cei 5 euro.

3.Ciocolata buna la oferta
Poti gasi cu usurinta bounty, mars si alte prostii la 1-2 euro, in oferta generoasa.
4. Pudding
Puddingul cu caramel si frisca la 1 euro (4 cutii)
5. Prajiturile de la colt de strada

Pentru 2-3 euro poti cumpara o prajitura mare cu capsuni,frisca si blat pufos.
6. Berea strong la cutie
In supermarketuri gasesti bere aromata (cu tequilla) sau bere cu mult alcool (chiar si 11%)
-------------------------------------------------------------------------------------
Note de plata
1 ziar Le Figaro= 1.30 euro
1 sticla de apa 1,5l (Evian) = 1 euro
1 pahar de bere (o,25)-3,5 euro/ 1 pahar mare de bere= 5 euro
cel mai ieftin senvis poate fi cumparat pentru 2-3 euro
-mancarea cea mai ieftina poate fi gasit la supermarket, dar nici aici preturile nu scad sub 1 euro
-intrarile la muzeu variaza in jurul sumei de 10 euro
-o calatorie cu metroul costa 1.40 euro
-------------------------------------------------------------------------------------
Ce nu mi-a placut?
Intrebarea aceasta mi-a pus-o un prieten zilele trecute. I-am dat un raspuns incoerent. Nu mi-a placut cu unii francezi refuzau sa vorbeasca engleza, ca in unele zone erau prea multi turisti si ca Mc Donald's-ul era scump (6 euro 1 meniu).
Nu e insa nimic din Paris care sa nu-mi fi placut cu adevarat.
