Cum e sa stai in Centrul Vechi al Bucurestiului

Miercuri 7.15

In Centrul Vechi e o dimineata rece si totul pare incremenit intr-o poza. Sunt singura persoana care pleaca din centru cand toti vin spre el. Las centrul istoric dormind

Joi 3.00 dimineata

Pe Smardan nimeni nu doarme noaptea. Pe strada mea se petrece pana-n zori si toti vecinii stiu asta. Nu ma mai mir cand aud chiote de betie, urlete si grohaituri de mahmureala in zorii zilei. Cel mai ciudat e cand vin butoaiele de bere la barurile din zona si auzi niste bubuituri ca de buldozer.

E ciudat sa locuiesti in Centrul Vechi. Oamenii se mira cand iesi sau intrii pe poarta (n-avem numar la apartament, dar avem poarta). Vecinii de pe strada iti lasa gunoiul la poarta crezand ca acolo nu locuieste nimeni (nu-i nimic, eu il duc inapoi).

Cladirea in care avem apartmentul are 105 ani. Langa apartmentul nostru e un apartament parasit care a fost croitorie; numai bun de explorat cand ai curaj. Ca sa schimbi un bec ai nevoie de scara. E atata istorie si poveste in locul asta incat te bucuri ca un copil cand vii acasa.


Vecinii de vizavi sunt pictori, profesori de arta, artisti de tot soiul in general. Ii recunosti dupa panze, dupa elevii de la pregatire si dupa camerele aranajate nonconformist.

Unde stau eu n-ar sta cineva care viseaza la o casa cu pereti albi, mobila de expozitie si ordine ca la mama acasa.

Cand ma intorc acasa sunt bucuroasa. Strazile sunt inundate de lumina si muzica lor e faina. In dimineti ciudate gasesti tablite in fata cafenelor cu mesaje de genul “Buna dimineata! Hai la o cafea”. Ce poate fi mai frumos?