Comemorare 24 de ani de la accidentul de la Cernobil

Va povesteam de butoiul galben... Ei bine, butoiul galben e radioactiv si nu-l doreste nimeni.

Ieri am comemorat 24 de ani de la accidentul de la Cernobil. Eu inca imi amintesc pastilele cu iod pe care le luam in generala...

Pana la urma sa alegi energia verde in detrimentul celei nucleare e o chestiune ce tine de viitorul atator generatii, de eficienta energetica si de siguranta pe termen lung.

Vezi aici povestea celor 7 orase care s-au alaturat comemorarii

Semneaza petitia impotriva construirii de noi reactoare nucleare in Romania

Implica-te activ pe greenpeace.ro

Ce se mai intampla prin Centrul Istoric

Iarna ma obisnuisem cu petrecerile nocturne si cu oameni beti rataciti pe strazi. Ei bine, nimic nu ma pregatise pentru anotimpurile calde.

Acum e mult zgomot. E galagie mereu. Seara terasele se suprapopuleaza brusc, iar dimineata cei care n-au terase isi construiesc unele (deci, zgomot de bormasina, flex si ciocan inca din zori).

Si e asa ciudat sa duc gunoiul meu albastru facand echilibristica printre oameni eleganti, terase si mese de sticla.

In rest, toate faine. Imagineaza-ti cum e sa stai in Centrul Vechi

foto by vlad

Jurnal de zi fanstastica II

Am plecat sa cumparam zarzavat de la piata, sa vopsim un butoi si sa mergem in vizita la prietenul din Romana. Am facut cu totul altceva. Urmeaza o poveste fantastica.

Racheta Rosie are puteri noi dupa ce a supravietuit miraculos unui accident stupid cu un BMX (o bicicleta mica si urata, care de obicei nu are frane si pe care oameni mare se chinuie sa incapa). Asa ca, intr-o frumoasa zi de duminica am pornit catre piata noastra cu tarani veniti din toate colturile tarii.

Dupa doua fire de ceapa si trei de salata, ne-am indreptat catre butoiul galben (pe care-l veti vedea in poze in curand).

Racheta Rosie a avut insa alt plan si ne-a dus intr-un parc pe langa Mosilor si ne-am lasat vrajiti de copiii din parc, de bunicile care fumau si de un tata care isi plimba copilul in carut dandu-se cu un skateboard. Generatia asta :)

Apoi brusc, Racheta Rosie a schimbat traiectoria. Imagineaza-ti sa zbori dintr-o parte din alta a orasului cat ai bate din palme.

Am ajuns in Rahova. Colindam second hand-uri in cautare de comori vestimentare. Am gasit o rochie care are culoare unei bomboane fondante roz.

Am zburat apoi ca vantul si ca gandul, si-am ajuns in Parcul Izvor. Am stat sub un copac mare si gros, pe iarba si-am mancat alune si caise confiate si ne-am uitat la lumea.

Azi Bucurestiul a fost un oras exceptional

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea asa!

Jurnal de zi fantastica

In rolurile principale : Racheta rosie. Buburuza roz si Lipisorul Verde

Duminica dimineata. Ora 12.00. Suntem pe strazile din Bucuresti. Miroase a timp liber.

Langa un morman de saci de gunoi albastri e aruncat un manechin pe jumatate rupt. Ii lipseste jumatatea de jos a corpului, mainile si o bucatica de ureche. In rest, machiajul e aproape intact, iar sanii putin ciobiti. Am hotarat sa o luam acasa si s-o numim Gizel. Acum pozeaza sexy de pe dulapul din bucatarie. Gizel poarta o palarie neagra.

Ne-am luat bicicletele si am zburat spre MNAC. Dupa ce i-am reparat schimbatorul de viteze, Racheta rosie zboara ca vantul si nici nu mai face asa mult zgomot. Am revazut expozitia lui Gili Mocanu pentru a treia oara. Asta pentru ca nu reusesc sa-mi scot toti prietenii in acelasi timp din casa. Ieri am vazut filme avangardiste vechi. In fine...am ajuns pe terasa, am baut o cola si-am admirat privelistea de pe terasa grozava.

M-am gandit apoi ca Racheta rosie s-ar descurca de minune pe pajistea din fata muzeului. Stiam de la inceput ca n-avem voie sa parasim perimetru muzeului, dar vorba aia’ e “casa Poporului”, asa ca am luat-o pe aratura pana cand un jandarm ne-a intors din drum si ne-a trimis “sa iesim pe unde am intrat”.

Parcul izvor..iarba verde prin par si pe langa maini….cerul albastru cu nori…

Am plecat cu Racheta rosie, Buburuza Roz si Lipisorul Verde in vizita la un prieten care sta in Romana. Casa lui are o terasa de pe care poti admira bila de pe ASE si Bulevardul Magheru asa cum nu l-ai vazut in vederi. Are mobila veche si fotografii cu burghezi bucuresteni. Am gasit un jurnal din 1980 scris in engleza de cateva persoane care locuiau fie in America, fie in Europa. Jurnalul e cel mai frumos film pe care poti sa-l citesti.

Dupa vizita de curtoazie am plecat sa gasim Bucurestiul frumos. Strazi laturalnice cu case de poveste si liniste de Paris. Ne-am intors acasa tarziu, dupa ce ne-am dat seama de ce iubim Bucurestiul

Standard Operating Procedure

Titlul ar mai putea fi tradus asa: dezumanizare, razboi, America in Irak. Descrierea filmului este de prisos.
Adelin Petrisor a comentat la final filmul, fara sa caute justificari in vreun fel: "Oamenii aceia sunt antrenati sa omoare. Ce credeati fratilor ca se intampla in razboi? Ca vine soldatul cu o floare-n gaura pustii?"
Pacat ca adevarati responsabili n-au patit nimic dupa acest caz rasunator.

Despre Japonia (One World)

Astazi am vazut Japan: A story of love and hate, un film emotionant, sincer si extrem de realist.

In Japonia oamenii nu-s roboti, desi par. Se lucreaza in medie 14 ore pe zi. Un job part time inseamna 7 ore/zi. Oamenii saraci ajung acasa iau pastile pentru somn, mananca si dorm 5-6 ore pe noapte. Programul incepe la ora 8 dimineata cu exercitii de invigorare.

Un film extraordinar despre Naoki, fost om bogat, actual postas cu jumate de norma, sarac lipit pamantului. O poveste despre o casa mica, o viata anosta, o munca infernala si, printre ganduri, frustrari.

Festivalul One World Romania- 17-22 martie 2010

pass festival toate filmele 25 lei (pret actual)

pret bilet per film 8 lei

Japan: A story of love and hate poate fi vizionat astazi de la ora 16.00, la cinema Union

Festivalul de film documentar-One World Romania

In India femeile isi ofera drept ofranda zeilor parul. Slujitorii zeilor vand parul celei mai mari companii de extensii din lume, Great Lenghts. La radul lor, Great Lenghts vinde extensiile la Hollywood cu mii de euro.
Drumul parului e parcurs intr-un documentar, Hair India, care ilustreaza perfect contradictiile unor culturi complet diferite: saracie, lux, opulenta, credinta.
Pardoxal sau nu, femeile din India nu si-ar vinde parul pentru nimic in lume. Regizorul filmului ne spunea ca oamenilor nu le pasa ce se intampla cu parul lor dupa ce-l ofera zeilor. Asta pentru ca gestul lor este incarcat de o simbolistica religioasa, spirituala si culturala imensa.
Templu inainte sa faca comert cu parul adus ofranda il ardea.