Langa un morman de saci de gunoi albastri e aruncat un manechin pe jumatate rupt. Ii lipseste jumatatea de jos a corpului, mainile si o bucatica de ureche. In rest, machiajul e aproape intact, iar sanii putin ciobiti. Am hotarat sa o luam acasa si s-o numim Gizel. Acum pozeaza sexy de pe dulapul din bucatarie. Gizel poarta o palarie neagra.
Ne-am luat bicicletele si am zburat spre MNAC. Dupa ce i-am reparat schimbatorul de viteze, Racheta rosie zboara ca vantul si nici nu mai face asa mult zgomot. Am revazut expozitia lui Gili Mocanu pentru a treia oara. Asta pentru ca nu reusesc sa-mi scot toti prietenii in acelasi timp din casa. Ieri am vazut filme avangardiste vechi. In fine...am ajuns pe terasa, am baut o cola si-am admirat privelistea de pe terasa grozava.
M-am gandit apoi ca Racheta rosie s-ar descurca de minune pe pajistea din fata muzeului. Stiam de la inceput ca n-avem voie sa parasim perimetru muzeului, dar vorba aia’ e “casa Poporului”, asa ca am luat-o pe aratura pana cand un jandarm ne-a intors din drum si ne-a trimis “sa iesim pe unde am intrat”.
Parcul izvor..iarba verde prin par si pe langa maini….cerul albastru cu nori…
Dupa vizita de curtoazie am plecat sa gasim Bucurestiul frumos. Strazi laturalnice cu case de poveste si liniste de Paris. Ne-am intors acasa tarziu, dupa ce ne-am dat seama de ce iubim Bucurestiul
