vineri, 2 octombrie 2009

La piata..departamentul de lactate

Posibilul cumparator: " Cat e branza?"
Vanzatorul: "6 lei"
C: "Si la dumneavoastra e scump..."
V: "Ati gasit mai ieftin?"
Cumparator: "Daaaa...dincolo"
Vanzator: "Pai mergeti doamna si cumparati de acolo...treceti pe langa noroc si nu-l prindeti?"

joi, 1 octombrie 2009

Prea multa vacanta strica...

Nu de alta..dar devii asa patetic, lenes si tridimensional.

Carti
Lucrurile interesante nu stau in cutia colorata. Cartile se citesc mult mai repede si bine in autobuz iar mancarea e mult mai gustoasa cand e mancata pe fuga, in picioare, intre doua rotatii de minutar.
Cafea
Cat despre cafea... Hmm, nimic nu se compara cu cafeaua prost facuta din zori. Prea mult zahar. Prea putina cafea. Prea mult zahar. Prea multa cafea. Gustul amar. Inconfundabil.
Somn
Cu cat te odihnesti prea mult, cu atat esti mai obosit. Stii si tu, somnul cel mai cel e ala de 10 minute cand iti tot amani soneria desteptatoare...Cat despre cearcanele de nesomn...La ce ti-ar mai folosi atunci tonele de anticearcane?

duminică, 20 septembrie 2009

Made in Italy!

Diana a fost in tabara. Diana ne-a adus un cadou.


sâmbătă, 19 septembrie 2009

Casa intalnirilor-Martin Amis


Cartea asta te poarta pana-n beciurile Rusiei. Iti scoate ochii de occidental. Te lasa orb cu simturi de rus aflat la granita celui de-al Doilea Razboi Mondial. Te transforma intr-un sclav, iti umple corpul de paduchi si purici, mizerie si jeg si te lasa acolo, in lagar, vreo 10 ani. Apoi, te scoate la lumina, iti da o viata normala, aceleasi obsesii si neputinta de a scapa de tine, de trecut. Si apoi mai traieste daca poti...


Pe scurt:
Razboi. Gulag sovietic. Lagare de concentrare.Orori. Un pic de dragoste obsedanta. Doi frati. O femeie. Doar unul o ia de nevasta.

Si mai pe scurt:
Rusia alearga si moare.

Rezumat si alte prostii aici

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Cum a inceput totul...

Dupa aproape jumatate de an de planuit excursii in Europa, dupa schimbarea destinatiilor de zece mii de ori, am ales sa mergem catre sud. Am dat road trip-ul spre Amsterdam cu unul spre Istanbul. Cu un Balkan Flexi Pass in buzunar, 200 de euro de cheltuiala, niste rucsaci plini de haine impachetate prost, cu toate conservele din frigider ...am plecat spre Sud

 Iata ce-a iesit....si unde am ajuns.


Greece & the food!

   Pentru mine Grecia a insemnat mancare. 

Gazda

Cand am batut la usa lui Stefan* aveam 35 de euro in buzunar. Grecia se anunta a fi o aventura pe masura. Imi si imaginam: dupa desfraul culinar din Istanbul, in Grecia aveam sa mananc doar paine si iaurt. Stefan e insa bucatar. Ce-a urmat? Dezlantuire culinara pe acoperisul apartamentului sau . Am plecat din casa lui Stefan tot cu 35 de euro in buzunar. Stefan ne-a platit si biletele de bus. Traditia greceasca ridica ospitalitatea la un rang nebunesc, iar noi n-am putut decat sa ne bucuram.

Locuri de vizitat...

Atena e un oras muzeu, incepand cu statia de metrou si terminand cu Acropolele. Pe timpul verii, studentii au intrare libera la Acropole (bilet normal 12euro), iar majoritatea muzeelor au zilele cu intrare libera( de ex.miercurea).

Din portul Pireu poti lua un feribot catre una dintre faimoasele insulele grecesti (o calatorie dus-costa aprox. 8 euro). Langa oras poti merge la una din plajele amenajate. Aici insa nici vorba de plaja superba, nisip fin si apa cristalina (mucuri de tigara, gunoaie in apa, si o mare fara valuri).

Mancare

Acasa la Stefan am mancat pentru prima oara omleta dulce. Reteta e simpla: oua, zahar, gem de piersici si felii mari de fructe. Totul seamana cu o clatita. Merita incercata alaturi de un pahar de lapte rece.

Daca tot ajungi prin Grecia, trebuie sa mananci souvlaki.

Grecia a fost mai mult o experienta "indoor" din motive ce tin de lene, guitar hero, cina pe acoperis si caldura mare afara. Asteptam anul viitor pentru mai multe detalii...

*L-am intalnit pe Stefan acum un an cand incercam sa fac un reportaj despre couchsurfing. De atunci am ramas buni prieteni. Cand mi-a spus ca pot veni oricand in Grecia, cu cine vreau, si ca pot sta cat vreau, am crezut ca ma cheama Sf.Petru in Rai. Si iata ca am fost....

miercuri, 9 septembrie 2009

Mirajul turcesc- Istanbul


Istanbul-casa cu desene
Baran, prima noastra gazda din Istanbul, ne-a intampinat in chiloti. Marturisesc ca nu ma asteptam la o primire atat de sincera . Casa lui e imensa, iar sufrageria e scaldata in lumini. Pe pereti sunt desene, multe desene. O chitara intr-un colt, niste tobe adevarate, o canapea de lemn si multe perne rosii. E prima casa cu pereti desenati pe care o vad. De pe fereastra sufrageriei se zaresc mormitele de vizavi. E cea mai amuzanta casa! Tobele prind glas. Toata lumea canta. Un cuplu de hippioti se joaca de-a bioenergiile. Fata nu e epilata nicaieri. Ciudata!


Istanbulul mi-a taiat respiratia.

Orasul e un creuzet. Seara un suvoi de oameni navaleste pe strazile de langa Taksim. In fiecare colt miroase a mancare. Totul e extraordinar de ieftin. Poti avea doua portii de mancare gatita pentru 3 lire (2 lire=1 euro).
In barul in care ne-am oprit pentru un ceai, barmanul s-a asezat langa noi la masa, ne-a tradus meniul si ne-a recomandat ceaiul de banane ca fiind cel mai bun.
Neam de negustori, turcii stiu sa-si vanda marfa, orice marfa, oricum si cu oricat. E o traditie sa negociezi. Mie inca-mi este rusine.
Cand am ajuns noi incepuse Ramadam-ul. De trei ori pe zi vazduhul rasuna de rugaciunile cantate din turnurile moscheilor. Sunetul lor e covarsitor. Lumea merge mai departe. Se aud claxoane de masini. Acea voce ce cheama la rugaciunie sfredeleste ganduri, timp, mode. N-ai cum sa ramai indiferent.
Moscheea Albastra

NB! E considerat nepotrivit sa mananci pe strada in timpul Ramadam-ului. In Turcia e recomandat sa te imbraci decent pe strada. Adevaratele femei turce sunt imbracate pana-n dinti. Barbatii lor saliveaza dupa turistele de pe strazi.

Cand mergi pe strada te afunzi intr-o multime multicolora. Besiktas-ul e un alt centru al Istanbului. Marea e aproape. Paradoxal, in Istanbul nu exista nicio plaja.
Din oras poti ajunge cu usurinta la una din insulele Istanbului aflate la o ora distanta de mers cu vaporul. Cand am pasit pe insula, parca am intrat in alt film. Un mic oras desenat in realitate. Strazi si cladiri decupate parca din machetele arhitectilor sau din filmele western. Peste tot buticuri pline de dulciuri. In aer pluteste un miros de paine proaspata.

Istanbul-Casa de oaspeti II
A doua gazda din Istanbul s-a dovedit a fi un art director la Ogilvy, un pictor futurist, si fiul unei dintre cele mai celebre pictorite din Turcia. Mert ne-a cazat cand nimeni altcineva n-ar fi cazat 5 oameni ce-si anuntasera vizita nu cu mult timp in urma. Pe rafturile bibliotecii sale sunt carti, albume de arta, carti despre graffiti, un album imens despre pin-up girls. Rochet, pisica lui, zagarie rau si nu asculta cuvinte romanesti.
Dimineata am luat micul dejun pe terasa casei lui. Cateva pisici zburdau prin gradina. Doua broaste testoase se taraiau de colo-colo.
In ultima seara ne-am luat bagajele si-am plecat la gara. Ne-am intors inapoi dupa nicio ora. Pierdusem trenul. Mert ne-a primit cu bratele deschise. Ne-am uitat la animatii japoneze si la desene animate cu oi. A doua zi ne-am trezit tarziu si-am luat iar masa pe balcon.